CAP. 1- LUPUL
Stiinta si religia au negat dintotdeauna existenta magiei, iar a fi numit vrajitor era o mare jignire. Inca din perioada Inchizitiei se negase existenta acestei puteri, ori fusese considerata de natura diavoleasca, si timpurile in care izvora in voie au fost uitate. Apuse....asa cum apune soarele, dar fara a mai cunoaste rasaritul....asemenea unor stele cazatoare. Totusi, o stea a supravietuit: legenda. Se spune ca, la inceputuri, Pamantul a fost un intreg ce s-a divizat in urma unui eveniment misterios, cealalta parte a sa continuand sa existe intr-o lume paralela, urme din ea gasindu-se si astazi in lumea oamenilor, mai ales in povestile si superstitiile populare. Un exemplu foarte bun il constituie pisica neagra care, daca s-ar strecura intamplator pe sub un cosciug, ii va oferi mortului puterea de a reveni la viata si a-si bantui rudele. Ei bine, pe-asta o putea crede si Ralph, ce de ceva vreme avea senzatia ca profesoara de istorie era insasi reincarnarea unei matusi de-a lui, o adevarata scorpie, neascultandu-l decat atunci cand lenea isi spunea cuvantul. Acea femeie demonica parea sa simta informatiile din capul elevilor. Desigur, in cazul fericit in care acestea existau...Satul de atata gandire, adica memorare papagaliceasca, se lasa pe doua picioare ale scaunului, bataindu-se. Nu era atat de prost sa nu priceapa lectia. S-o retina era problema....
-Ralph! tuna o voce autoritara pe neasteptate. Mai ai cinci minute!
-Imediat, mama! veni raspunsul lui morocanos.
Se rasuci cu scaunul, racaindu-l de parchet, spre oglinda fixata pe usa dulapului, de unde il privea imaginea unui adolescent brunet, cu ochii de un albastru limpede, avand o plictiseala obisnuita in ei. Tanarul se ciufuli putin, caci moda spunea ca parul trebuie sa fie stil arici, nu neaparat si pieptanat, apoi, abandonand scaunul, inainta spre usa, culegand si un rucsac aruncat pe dupa pat. Pana sa iasa, mai arunca o privire asupra camerei. Un haos de haine, carti, CD-uri si alte nimicuri azvarlite peste tot, inclusiv pe lustra. Zambi, multumit de aspect, cand un huruit puternic ii ajunse la urechi. Blestemand scoala cu cine o fi inventat-o, o zbughi pe hol, pe scari, fara ca macar sa-si salute mama, apoi afara. Tocmai atunci descoperise ca mareata lui goana fusese in zadar. Pe strada din fata casei de alaturi oprise un autobuz intr-o stare jalnica. Pentru a i se acoperi zgarieturile sau, mai bine zis, gaurile, peste tabla lui fusesera sudate altele din loc in loc, apoi vopsite cu bidineaua si gata, masina era ca noua! Prin tavan mai scapa ploaia, dar o folie de plastic rezolva si problema asta. Totusi, rosul tablei facea un contrast frumos cu rugina ce-l devora cu fiecare zi. Scaunele, ciupite de molii, erau goale. Singurul sau pasager credincios era insusi soferul, aflat in acel moment in pragul unei crize de nervi in fata motorului insirat pe trotuar. Ralph tocmai privea cu interes piesele dezmembrate, in clipa in care mama sa incuie usa. Baiatul se stramba. Da, trebuia sa mearga iar cu mamica la scoala! Desi mai scunda cu un cap decat el, aceasta avea o fire severa, ce nu admitea lenea, chiului sau dezordinea si ura pe cat posibil ca "cine-i harnic si munceste" sa aiba aceleasi drepturi, sau note, cu "cine-i lenes si chiuleste". Parul, la fel de negru ca al fiului sau, dar incaruntit pe alocuri, ii ajungea pana la umeri, iar ochii caprui nu crutau nimic. Din moment ce masina familiei se afla mai mereu la sotul ei, femeia ajungea la serviciu cu taxiul, cum avea sa faca si azi. Strabatu curtea mica din fata casei, urmata de Ralph, care privea amarat taxiul galben, ce se opri in dreptul lor. Pe langa compania mamei sale, soferul, in permanenta indispus, era un alt motiv pentru care detesta sa ajunga la scoala pe acea cale. Ca de obicei, unica discutie auzita tot drumul fu morala in legatura cu comportamentul neadecvat al baiatului si, de asemenea, nici notele proaste nu scapara. Dupa cateva cotituri pe anumite strazi intortocheate, menite sa evite traficul infernal al unei zi de luni in oras, taxiul incetini in fata scolii. Ralph cobori bucuros, dornic de putina liniste si preferand sa nu observe plecarea masinii galbene. Pe neasteptate, imaginea colegilor sai adunati inaintea institutiei ii alunga din minte toata morala tutorelui sau.
-Ce se intampla? il intreba pe un baiat cu par castaniu, ochii verzi protejati de ochelari si cu o expresie de naivism tocilaresc.
-Avem o activitate extrascolara! exclama colegul sau, fericit.
-Si unde mergem, Hiron? continua Ralph cu interogatoriul, cu o urma de speranta.
-La padure, cu...
Conversatia lor, ca si glasurile celorlalti, inceta brusc in clipa in care o doamna in varsta, cu parul prins in coc, ochelari circulari si haine ce abia o cuprindeau, batu din palme. Cine n-o "iubea" pe conducatoarea scolii, in special cand suna parintii si izbutea sa dea in vileag si cel mai mic defect al unui elev!
-Gata, copii! Urmati-ma! striga pe un ton vesel si autoritar directoarea.
Iesi din curtea institutiei, urmata de clasa demoralizata. Vorbitul fiind o crima, drumul se dovedi a fi ca o marsaluire funerara, exceptand desigur palma primita de Ralph din partea unei fete, dupa ce, in momentul unei rafale de vand, acesta facu un comentariu in legatura cu lenjeria si formele ei. Un alt eveniment cat de cat memorabil fu cand autobuzul scolii, rablagit si huruind, trecu pe langa ei si calca intr-o baltoaca, probabil intentionat, pictand hainele stimatei directoare cu nuante de noroi, spre amuzamentul eleveilor, desi jumatate se alesesera cu detentii, printre care numarandu-se si protagonistii de mai devreme. Odata traversata o autostrada, o apucara pe o poteca ce serpuia printr-o padure aflata pe partea cealalta. Fiind sfarsitul primaverii, copacii isi intindeau deasupra lor ramurile inverzite, unele impodobite cu flori inmiresmate. La un moment dat se oprira inaintea unui stejar batran, ingreunat de propria coroana. Directoarea, totodata si bioloaga, incepu sa descrie ciclul vietii arborelui. Desi era interesat de ea, Hiron se retrase la marginea grupului, langa Ralph, care gasise punga cu sendvisul lui mult mai interesant decat seva elaborata.
-Ar trebui sa asculti macar putin, il mustra colegul sau. Si te mai miri de note...E fascinant felul in care vasele lemnoase si liberiene conduc...
-E fascinant felul in care mancarea ajunte in stomacul meu si..., il intrerupse Ralph, patind la randul sau acelasi lucru.
Cu o rapiditate iesita din comun, ceva tocmai ii smulsese sendvisul din mana. Cei doi baieti privira mirati cum un caine cenusiu se indeparta rapid de ei, cu punga in gura.
-Telefonul meu e acolo! facu Ralph, disperat.
-Iti tii telefonul in punga cu mancare? se mira Hiron.
Dezaproband comportamentul prietenului sau, il urma totusi in cautarea acelui caine, indepartandu-se astfel amandoi de restul clasei. In curand, vocea directoarei ramase mult in urma, ca si poteca. Dupa o goana nechibzuita prin padure, ajunsesera la marginea unei poienite inverzite, in mijlocul careia, intins pe arba, bucurandu-se de soarele de dimineata si devorand mancarea, se afla talharul. Era de marimea unei pisici, cu blana bogata, insa ochii galbeni nu aveau nici pe departe blandetea unui caine. O sclipire salbatica lucea inauntrul lor...
-Pe prima molecula! exclama Hiron, uimit peste masura si aranjandu-si ochelarii, pentru a fi sigur ca nu-i joaca lumina feste. Un lup!
-Cui ii pasa? se enerva Ralph. Lup, caine, tot potaie e!
In plus, era in joc viata pranzului si a telefonului...Bine, a telefonului, caci mancarea....Simtind amenintarea, puiul de lup o zbughi printre copaci, baietii alergand in urma lui. La un moment dat se opri si scoase un urlet slab, apoi se repezi spre doi brazi inalti. Pareau intr-un fel detasati de restul padurii, unici, cu o putere aparte, cu toate ca nu aveau nimic deosebit din punct de vedere al imaginii. Lupul incetini pasul, din respect pentru acele reincarnari ale trecutului, spre entuziasmul lui Hiron si Ralph.
-Din instinct, in clipa in care-l atingi te musca, zise Hiron, putin precaut, dar colegul sau era de neclintit.
In clipa in care trecu prin dreptul celor doi brazi, puiul disparu pur si simplu. Inainte de a mai apuca sa se mire macar, adolescentii se facura nevazuti, asemeni animalului.