Eram în cotețul găinilor și vorbeam cu ele. Una era prea îngrijorată că îi cad penele, iar altele se stresau prea mult cu ouăle. Le-am liniștit cum am putut mai bine și i-am dat verdictul proprietarei lor, apoi m-am îndreptat spre casă.
Pe drum, m-am oprit puțin să ascult cântecul fluturilor, când pe cărare am văzut un om ducând un câine în brațe.
-Bună! îmi spuse el. Știi cumva unde locuiește tânăra care vorbește cu animalele?
-Da, chiar eu sunt. Locuiesc în apropiere.
L-am invitat pe om în umila mea casă, iar el și-a lăsat tovarășul pe hol.
-Care ți-e numele fetițo? am întrebat câinele.
-Woof (Petali)!
-De ce ești tristă, Petali?
-Woof...oof(Am un spin în lăbuță, cred că de când m-am repezit într-un tufiș după păsări.)
-Nu-i nimic, o să te fac bine de îndată.
Mi-am ridicat bagheta și am rostit: Panacea Ristora. Spinul dispăru din laba câinelui și rana se închise.
-Magia ta e uimitoare! spuse stăpânul câinelui. Ar trebui să te înscrii la Academia Windemere.
-Nu știu de ce, dar magia mea funcționează cum trebuie doar pe animale. Și am trimis multe scrisori academiei, dar nu mi s-a răspuns.
-Poate te vor alege. Eu nu prea am văzut mulți vrăjitori care să poată vorbi cu animalele, de fapt, am impresia că au cam ajuns pe cale de dispariție. Succes!
Omul își luă câinele și după ce îmi mulțumiră amândoi, au plecat. Mie mi se făcuse sete, așa că am luat carafa cu apă, dar în minte îmi răsunau cuvintele acelui om. Am lăsat carafa cu apă pe masă și am încercat să o vrăjesc să vină la mine: Aduco aqua!
Vraja nu funcționă cum mă așteptasem, iar carafa prinse aripi și începu să râdă, zburând prin încăpere.
-Vino la mine!
Carafa se opri deasupra capului meu și se vărsă pe mine, iar vraja se pierdu. Chiar în acel moment, cineva bătu la ușă. Am deschis ușa, leorcă fiind, dar nu era nimeni acolo.
-Hey, aici sus!
M-am uitat în sus și am văzut un pergament plutitor.
-O scrisoare?! am spus puțin dezamăgită.
-Nu ''o scrisoare''! Scrisoarea!
Atunci mi-am dat seama că era scrisoarea de admitere la Academia Windemere. Ca să mă asigur că nu visez am luat scrisoarea în mâinile mele ude și reci și am început să țopăi de bucurie când am văzut sigiliul academiei.
Like the Phoenix I rise from the ashes of life