Intinerirea

Ma aflam pe una dintre Insulele fericirii si tineretii vesnice. Fiindu-mi sete ma apropii de un izvor si ma pun sa beau sa imi potolesc setea. Insa cand apa izvorului se linisteste si imi reflecta imaginea aratam mai tanara de parca eram copil. Aratam ca si cum as fi avut doar 6 ani.

Rose se plimba pe acolo si o observa pe Sanara, evident nu-si dadu seama ca este ea.
- Ce s-a intamplat, fetito, te-ai ratacit de mama ta? o intreaba amabila.

-Salut! Nu, nu m-am ratacit. As putea spune ca sunt orfana dar traiesc alaturi de matusile mele si nu nu m-am ratacit. Stiu exact unde ma aflu. Matusile mele sunt acum la casa de vacanta de pe plaja de pe continent si eu am venit aici pe insula in zbor.

- Ahm, bine. Mi s-a parut ca esti confuza.

-Confuza nu. Doar uimita. Apa asta m-a intinerit foarte mult. Nu sunt o fetita. Eu sunt Sanara. Spun eu.

- Sanara? marii ea ochii uimita. N-ar fi trebuit sa bei apa de pe aici...

-Nu am stiut ca e asa periculos sa bei de aici. Si voi ramane asa sau voi intineri mai mult?

- Cred ca o sa-ti revii la loc in cateva ore... nu sunt sigura. Dar sa nu mai bei ca cine stie ce intampla.

-Bine, nu voi mai bea niciodata de pe aici. Dar imi faci si mie o favoare?

- Ce favoare?

-Sa ma prefac pentru astea cateva ore ca sunt alta fata. Sa imi dai alt nume si sa te prefaci ca esti mama mea. Asta ca sa le jucam o farsa lui Barbie si lui Cristina si mai ales matusilor mele si surorii mele care ma vor cauta .

- Bine... un nume, hmm. Rosalind, ce zici? Ca sa semene cu numele meu, ridica apoi din umeri.

-Suna destul de frumos. Imi place foarte mult.

- Atunci asa ramane.

-Si acum la cine sa mergem? La Barbie cred.

- Bine, sa mergem la ea... dar nici nu ma cunoaste, hm.

-A, atunci nu mai mergem la ea. Mergem la Cristina. Uitasem ca nu te cunoaste. Uneori sunt asa uituca si distrata incat credca toti prietenii mei se cunosc intre ei.

- Bine atunci, la Cristina sa fie.

Merg impreuna cu Rose spre casa Cristinei. Dar pe drum se intampla ceva ciudat. Corpul meu fu cuprins de un fel de aura luminoasa aurie, care statu in jurul corpului meu cateva secunde insa suficient cat sa ma aduca la varsta de 4 ani.

- O Doamne, marii Rose ochii ca traznita.

-Ce s-a intamplat, mami? Ii spun eu.

- Ai intinerit mai mult in loc sa revii la normal!

-Inseamna ca am baut prea multa apa din aia. S-ar putea sa intineresc pana ajung cat un copil de o zi sau poate cat unul nascut prematur. Dar teama mea cea mare e sa nu ajung sa arat ca un embrion.
Dar oricum pentru antidot avem destul timp. Intai sa facem farsa lui Cristina si apoi matusilor. Apoi le vom spune adevarul matusilor si ele vor sti ce sa faca.

- Bine, cum doresti, sopti Rose.

Mergem spre casa lui Cristina. Eu tinand-o de mana pe Rose. Asa incat sa parem mama si fiica.