Misterul Trandafirului

Mda daca tot e scris hai ca il pun si aici ca sa fie

E seara... o seara calduta si parfumata de aprilie, soarele a lasat pe cer o dara rosiatica singura amintire din ziua ce a trecut. In afara de clipocitul monoton al apei, o liniste apasatoare a cuprins orasul Venetia. Rose, care locuieste aici de cand se stie, se mira si ea de aceasta liniste ciudata pentru o seara de aprilie. Venetia nu e orasul natal al fetei dar parintii ei s-au mutat aici cand ea era foarte mica si au refuzat sa ii spuna unde se nascuse cu adevarat, chiar si pe certificatul ei de nastere era scris ca loc de nastere una din maternitatile din Venetia,Italia. Fata vazand ca nu e nici tipenie de om pe strazile inguste si nicio gondola nu pluteste pe canalele ce tin loc de strazi, se grabeste spre casa. Ajunge, vrea sa descuie usa dar se opreste cu cheia in mana... jos, langa usa de lemn vechi a casei zacea pe piatra rece un trandafir rosu sangeriu cu o funda neagra. Rose ia trandafirul si il priveste cu admiratie, mereu i-au placut trandafirii. Uneori cand o apuca acea melancolie ciudata dupa dragostea perfecta pe care nu a cunoscut-o niciodata si banuia ca nu o va cunoaste, avea mereu imaginea unui trandafir rosu in minte. Pentru ea trandafirul e simbolul iubirii, a sacrificiului si a misterului si pe langa celelalte e si numele ei. Sa fi stiut persoana care ia lasat trandafirul in fata usii aceste lucruri? Nu, asta era imposibil toate astea erau lucruri stiute numai de ea si totusi un trandafir rosu sageriu cu o funda neagra, intr-o seara mult prea linistita de aprilie nu i se parea ceva obisnuit. Fata ia floarea si intra in casa, urca pe scarile vechi de lemn pana in camera ei, fara sa isi salute parintii care ar fi intrebat-o din nou de ce a durat atat de mult sa ajunga acasa de la scoala. Isi arunca ghiozdanul intr-un colt si pune trandafirul pe pervaz. Dupa cateva minute o aude pe mama ei chemand-o la cina. La cina, in loc de intrebarea obisnuita si extrem de enervata: "Ce ai facut azi la scoala?", ce ar fi putut ea, o fata de 16 ani, cu o inaltime medie, subtire, cu parul negru, nu foarte lung si usor ondulat, cu ochii verzi si pielea alba, fara prea multi prieteni sa faca la scoala? decat ceea ce facea in fiecare zi de cand parintii ii puneau aceasta intrebare. Insa in aceasta seara intrebarea a fost inlocuita cu ceva la care nu se astepta deloc.
-Maine sa fii atenta cum vii de la scoala! ii spune mama ei.
-S-au intamplat mai multe lucruri ciudate in ultimele zile, toata lumea o stie chiar daca presa incearca sa musamalizeze totul. intervine tatal.
-Doua fete, de liceu au disparut dupa ce au primit o floare de la cineva anonim. Completeaza mama.
Lui Rose ii ingheata sangele, o floare? Sa fie un trandafir? Nu, de prea multe ori si-a dorit sa i se intample ceva ciudat, care sa o faca sa simta ca traieste, era imposibil ca trandafirul rosu de pe pervazul din camera ei sa reprezinte inceputul unei aventuri. Probabil ca cineva care stia povestea celor doua fete incearca sa ii faca o gluma proasta.
Dupa masa, fata urca in camera si priveste indelung trandafirul sangeriu pe care, intr-un final, hotaraste sa il arunce pe fereastra, in apa linistita care avea sa il duca departe.
A doua zi , ca de obicei, adolescenta intarzie , in ciuda avertismetului din partea parintilor. Pe strazi e la fel de liniste si pustiu ca si cu o zi inainte. Rose ajunge in fata usii de lemn a casei, care da direct in strada si ramane impietrita. In acelasi loc ca si ieri e, parca, acelasi trandafir rosu sangeriu cu funda neagra. Rose ridica trandafirul si se pregateste sa il arunce in apa, dar ,inainte de a-i da drumul, ca de nicaieri apare un tanar inalt brunet si cu pielea chiar mai alba decat dansa, frumos, mai frumos decat orice vazuse fata pana atunci, imbracat cu un pardesiu negru lung pana la calcai, cu o camasa si niste pantaoni de asemenea negri dar cu o cravata rosie, ca trandafirul.
-Ai mai multa grija cu trandafirul.... sa nu te intepi cumva si sa iti curga vreo picatura de sange acum... Ii spune tanarul fetei socata inca de aparitia lui ca sa ii poata raspune in vreun fel.

daca va place scriu postez si continuarea daca nu asta e oricum astept pareri... si criticati fara jena ca nu ma supar

Imi place foarte mult! Felicitari pentru fic. Un fic foarte frumos. imi plac misterele. Abia astept continuarea.

asa si continuarea

Din greseala se inteapa in spinii trandafirului. Se uita in jurul ei speriata. Tanarul disparuse. De ce s-a speriat cand a simtit picatura de sange cald pe pielea ei alba si rece? De ce l-a cautat cu privirea pe baitul care ii vorbise cu cateva clipe in urma? De ce vocea lui i-a patruns in minte ca un venin de care nu putea sa scape? O voce atat de rece, calma dar blanda in acelasi timp i-a ramas in minte atat de clar, o auzea si oricat isi dorea nu putea opri cuvintele baiatului sa se scurga prin creierul ei. Statea pe maginea trotuarului, langa apa verde si linistita, impietrita cu trandafirul rosu in mana si cu sangele prelingidui-se de pe degetul ranit pe palma. Nu putea sa se miste, nu putea sa gandeasca, nu putea auzi nimic in afara de vorbele baiatului iar imaginea lui i se itiparise si ea pe retina. Era paralizata . Cum putea fi paralizata asa pur si simplu? De ce simturile nu ii mai functionau? Ce se intampla cu ea? Ar fi putut sa stea asa acolo ore intregi daca mama ei, ingijorata, nu ar fi iesit sa o caute. Auzind vocea mamei, Rose isi revine si reuseste sa ascunda in buzunarul hainei trandafirul. Desi parintii ii facura, in timplu cinei, morala obinuita care o enerva de fiecare data la fel de tare, acum nici nu-i baga in seama si dupa ce termina de mancat, urca repede in camera ei fara sa spuna o vorba. Scoate trandafirul din buzunar si il pune intr-un pahar cu apa. Ce era cu acest trandafir? Sa fi fie totusi o farsa? Sa fie doar un cadou de la un admirator secret? Sa fie altceva? Ce altceva? Si baiatul? Il cunostea. Dar de unde? Si-ar fi adus cu siguranta aminte daca l-ar mai fi vazut pe strada. Si totusi de unde il cunostea? Cine era? Ce vroia? De ce era asa frumos? De ce a ramas asa ca o toanta in drum cu nenorocitul ala de trandafir in mana? De ce nu a aruncat floarea in apa? Atatea intrebari fara raspuns... o innebunesc. II bubuie capul, ii vine sa urle, sa planga sa injure, sa sparga! Si totusi nu face nimic sta pur si simplu si se uita la trandafirul sangeriu cu funda lui neagra. Si sangele? De ce sa nu-i curga sanga? Ii era teama baiatului de sange? Sau il atragea sangele...?
Va astept cu niste pareri inainte de capitolul urmator

wow ce poveste.
imi place stilul tau si modul in care descrii ce simte Rose. indiferenta fata de parinti e cunoscuta printre adolescenti....si trandafirul pare sa aiba un rol simbolic.
imi place si chestia cu numele...Rose....
pune si nextul

Toata noaptea Rose nu a putut sa doarma. Prea multe intrebari ii bantuiau mintea. Intrebari pe care oricat ar fi incercat nu putea sa le alunge sau sa le ignore era ceva cu trandafirul ala rosu ceva ce trebuia sa afle neaparat ceva ce....
Tarrrrr!! ceasul incepe sa sune e ora 7 dimineata si fata nu a inchis un ochi toata noaptea. Se ridica din pat si se indreapta taraindu-si picioarele spre baie. Se uita in oglinda, aceeasi fata alba, acelasi par negru si ciufulit, aceleasi buze palide, aceiasi ochi cerzi si albastri in acelasi timp dar care acum se pierdeau in cearcanele vinetii cat jumatate de obraz...Hmm nici cu un kilogram de fond de ten n-am sa pot sa ascund cearcanele astea... isi spune fata dar ramane impietrita cu ochii holbati in oglinda. Cineva sau mai bine zis ceva ii misca parul. Usa e inchisa, fereastra de asemenea nu e nici urma de curent si totusi ceva ii misca parul care flutura ca in adierea unui vant usor. Inchide ochii si ii freaca cu putere." Probabil ca mi S-a parut. Lipsa somnului incepe sa-mi afecteze creierul."
-Rose, esti gata? E 8 fara 20 daca nu te grabesti ai sa intarzii la scoala.
Fata tresare. E aproape 8 si ea nici macar nu s-a imbracat. Iese repede din baie se imbraca cu ce apuca si o ia la goana spre scoala. La coltul strazii o asteapta ca de obicei Lina prietena ei cea mai buna. Exact asa cum o stia cu parul roscat prins in 2 codite ca de ponei, cu o fusta neagra cu volane si un tricou mov, cu un maieu negru pe dedesupt.Aaa si bineinteles acadeaua mare si rotunda rosie cu verde pe care Lina trebuia tot timpul sa o aiba in mana.
- Hey! Ai intarziat...
-Stiu, scuze, am avut o noapte lunga....
- Wow! Ce-i cu oachii tai? Parca esti Frankenstein!
- Aha vorbeste printesa intunericului cu acadeaua in gura....
- Hai ca intarziem.
Fetele ajung la scoala si reusesc sa intre in clasa cu cateva secunde inaintea profesorului de istorie.
Vocea profesorului e atat de calma si Rose abia isi mai tine ochii deschisi. Fara sa isi dea seama este furata de un somn adanc.
-Rose, Rose! Trezeste-te e pauza. Ai dormit toata ora. Ii spune Lina prietenei sale.
-Stiu! Rose se trezeste brusc si se ridica din banca.
- Ce stii?
-Lina, trebuie sa plec! Vorbim mai tarziu!
-Rose!....
Adolescenta isi ia geaca si geanta si pleaca grabita.
Stia. Stia unde il mai vazuse pa baiatul misterios. Intr-un vis pe care il avea cand era mica si care in mod incredibil s-a repetat azi, dupa atatia ani, in ora de istorie. Chiar daca in vis era mereu cu spatele la ea, stia ca e el, baiatul acela pe care nu mai putea sa si-l scoata din minte. Stia si unde se afla. Era in cimitir se uita spre asfintit si ii spunea ceva intr-o limba pe care nu o mai auzise niciodata.

hmm.. stiu ca nu e prea reusit capitolu asta dar sper sa fie cat de cat acceptabil
_________________

mai vreti si continuarea sau v-ati plictisit deja?

incepe sa devina interesant. Imi plac ficurile cu fantome Poate il faci un pic mai horror Astept nextul.

-Rose! Stai! Unde pleci? striga Lina si iese din clasa dupa prietena sa.
Rose nici nu o aude pe fata care o striga si continua sa mearga repede spre iesirea din scoala daor cu gandul la cimitir. Insa nu reuseste sa iasa din scoala ca Lina, care alergase cat de repede putuse ca sa o prina din urma, o apuca de mana cu putere si nu ii da drumul.
- Ai innebunit?! Ma faci sa alerg ca o disperata prin scoala! Nu stii ca avem mate?! Nu stii ca daca mai lipsesti la o ora vei fi eliminata?!
-Lina! Da-mi drumu'! trebuie sa plec!
- Unde te duci?
- Ma intalnesc cu cineva!
- Nu stie ca ai scoala?! Anunta-l ca va intalniti dupa ore!
-Dar terminam la 5!
- Va trebui sa te astepte. Haide acum mergem in clasa deja am intarziat vreo 5 minute. O ia pe Rose de mana si o trage dupa dana pana la usa clasei pe care o deschide fara sa bocaneasca.
-Domnisoara Rose ati intarziat din nou. Spune profesorul apasat.
Rose deschide gura dar cuvintele nu apuca sa iasa ca Lina si incepe sa indruge niste scuze:
-E vina mea! Am fost sa iau cheia de la mama si am rugat-o, aproape am obligat-o sa vina cu mine. Va rog sa ne scuzati ca am intarziat.
-Bine, bine, dar sa nu se mai intample.
-Da, nu se va mai intamplam spune Lina cu o voce mieroasa.
Orele trec din ce in ce mai greu...matematica...geografie...biologie...chimie...pauza de masa, Lina o obliga pe Rose care era ca in transa sa manance o briosa....muzica...italiana...fizica si intr-un final ora 5 "gata acum pot merge la cimitir" isi spune Rose care tocmai vroia sa iasa din clasa cand...
-Rose, Lina, ma puteti asez matrialele astea la loc?
-Hm...? dar...
Lina ii arunca o privire rece lui Rose care ar fi trebuit sa stie ca nu e bine sa o refuze pe profa de fizica.
-....Da ...va ajutam cu placere.
Dupa vreo trei sferturi de ora de aranjat planse si tot felu de chestii fetele parasesc insfarsit scoala.
-Si unde mergem? intreaba Lina dintr-o data
-Pai pot sa merg si singura.
-Merg cu tine. Te-am ajutat sa scapi de proful de mate, imi esti datoare. Deci unde mergem?
-La cimitir.
-La cimitir?
-Daca vii cu mine nu pui iintrebari.
-Bine dar sa stii ca luam vaporasul nu am chef sa merg atat pe jos.

sfarstitul partii intai

Partea a 2-a

Fetele se indreaptra spre locul unde deja ar fi trebuit sa fie vaporasul care sa le duca in apropierea cimitirului. Rose stia ca Lina nu va accepta in niciun caz sa mearga pe jos sau sa o lase singura asa ca fu nevoita sa astepte harbul de vapor care insa nu mai ajungea.
-Rose, e ora 6:30 se pare ca vaporul ala nu mai vine. Nu mergem acasa.
-Poti sa pleci, eu merg la cimitir.
-Dar ne mai ia cel putin o ora sa ajungem la cimitir si in curand se intuneca.
-Lina, trebuie sa ajung la cimitir in seara asta! Daca vii cu mine bine, daca nu la fel de bine.
-Da' ce-i in cimitir in seara asta? Mergem alta data, in timpul zilei.
-Am plecat. Pa! ii raspune Rose scurt prietenei sale.
- Vin cu tine! Chiar daca nu imi spui de ce mergem acolo unde mergem... spune Lina bosunflata , insa nu mai insista pentru ca stia din intamplari anterioare ca Rose nu ii va mai raspunde la nicio intrebare.
E 7:30si adolescentele mai au cateva strazi pana la cimitir. Soarele incepe sa se scurga pe cerul moviu tot mai jos. In curand va disparea si ultima sclipire a zilei. Ajung intr-un final la poarta cimitirului.
-Rose.... sigur vrei sa intri? intreba Lina cu o voce putin tematoare.
- Doar nu te temi nu-i asa? Tu erai cea cu fustita neagra cu volanase, cu acadeaua mare si roz sau rosie sau verde care arata in totdeauna ca si cum ar fi iesit dintr-un film de groaza.
-Pfff... mersi mult pentru descriere.
Rose impinge poarta mare din fier forjat a cimitirului care se deschide scartaind. Acum tot ce trebuia sa faca era sa gaseasca locul din vis, un lucru deloc usor avand in vedere ca nu mai fusese la cimitir de cativa ani. Totusi incepe sa inainteze printre morminte si pietre funerare. Dupa cautari indelungate Rose reuseste sa gaseasca locul insa ultima geana de lumina se pierduse de mult in neant.
-Aici e... spune fata in soapta.
E intuneric si e liniste. Umbrele danseaza , pe o simfonie a linistii un dans macabru. E o liniste asurzitoare, apasatoare.... care iti patrunde in creier si iti apasa gandurile. Fetelor le ingheata sangele. Nu se mai pot misca, raman paralizate spate in spate. Ar vrea sa strige, sa o ia la goana, sa planga dar nu pot. Sunt ca doua statuii care isi aduc aminte ca o data, de mult au fost vii. Rose stia, stia atat de bine senzatia asta. O mai avusese o data cand s-a intalnit cu baiatul misterios. Dar el nu e nicaieri. Soapte, soapte incep sa se auda din intuneric si sa se invarta in jurul lor ca intr-un ritual al mortii. Nu pot intelege ceea ce spun dar vocile sunt ca un venin care le invadeaza mintea adolescentelor. Rose recunoaste limba e aceeasi limba din visul ei insa la ce ii poate folosi ca recunoaste limba cand nu poate opri in niciun fel soaptele care se apropie de ele. Aproape simteau rasuflarea rece a creaturilor din intuneric. Inca un pas si.....
-Ssst....
Vocile dispar. E din nou liniste. Rose reusete sa isi miste capul spre locul din care s-a auzit vocea salvatoare. Nu e nimeni, doar o statuie a unui inger in marime naturala in locul crucii de la un mormant. Totusi, distinge cu greu in intuneric , un fir de fum ca de la o tigara care iesea din spatele statuii. Fumul se ridica, o data cu tigara care il produce. De dupa inger apare o umbra intunecata. Tigara cade pe piatra rece a statuii iar umbra se apropie cu pasi mari si rapizi.
-Ce cauta doua fete frumoase ca voi in cimitir la ora asta? intreaba o voce rece si calda in acelasi timp, de profunda si misterioasa.
Era vocea pe care Rose nu si-o putea scoate din minte, era vocea baiatului pe care voia sa il intalneasca.
-Haideti, va conduc pana la poarta cimitirului. Grabiti-va!
-Fetele incep sa alerge in urma baiatului care mergea incredibil de repede.
Ajung. Lina iese prima din cimitir dar chiar in momentul in care Rose vrea sa o urmeze... Baiatul o prinde de mana. Isi coboara usor palma spre degetul ranit al fetei incercand sa ii desfaca bandajul . Reuseste, facand sa ii curga o picatura calda de sange din rana care inca nu se vindecase. Isi coboara buzele spre gatul fetei care era din nou ca o statuie.
- Sa ai grija de trandafir..... Rose.... ii sopteste el la ureche.
Ii da drumul la mana si dispare in intuneric inainte ca fata sa reuseasca sa spuna ceva. Rose incepe din nou sa alerge speriata si dezorientata dupa Lina care iesise deja de cateva minute din cimitir. Cand o ajunge din urma Lina isi intreaba prietena:
-Ce-a fost asta?
-Nu stiu......

sper sa va placa si astept niste comentariii inainte de urmatorul capitol

-Destul de intersant. Hm, oare baiatul e fantoma sau vampir? abia astept sa aflu.

Interesant .
Next , vrem next .

Interesam fic asteptam capitolul urmator.

Pune next,te rog mult!Ador ficul!

oooam cititori noi ma bucur ca va place next-ul in curand poate chiar seara asta daca am timp

Deznadejde -capitolul 5


-Nu stii....cum adica nu stii?! Nu tu ai vrut sa venim in cimitir?! Pentru ce ti-a trebuit cimitir la ora asta?! Ai innebunit cu totul?! Si nu ma privi asa superioara de parca as fi o proasta careia nici macar nu te obosesti sa-i explici?! Lina incepe sa strige isterica la Rose.
-Lina....incepe Rose cu voce joasa.
-Nu ma lua cu Lina! Vreau sa stiu exact ce s-a intamplat acolo si vreau sa stiu de ce!
-Nu ti-am spus ca nu stiu?! striga si Rose nervoasa. Nu te-am pus eu sa vii cu mine, tot timpul te tii ca scaiul dupa mine, te-ai gandit vreodata sa ai si tu o viata a ta?! Nu poti sa te tii mereu dupa mine, cat crezi ca te mai suport?! Ar fi spre binele tau sa mai scoti capul din lumea ta intunecata si sa vezi ce-i cu adevarat in jurul tau!
-Ma bucur ca iti pasa de mine, raspunde Lina sarcastica. Din pacate nu destul cat sa-mi explici ce se intampla. Asa prieteni.... n-am nevoie.
Lina se intoarce pe calcaie si porneste in directia opusa lasand-o pe Rose singura in noapte.
-Lina! Ce naiba faci?! incearca Rose sa ii atraga atentia fetei dar degeaba.
Tanara continua sa o priveasca pe prietena sa pana aceasta se pierde in intuneric apoi porneste spre casa taraindu-si picioarele. Incet, incet, intunericul o inconjoara, luna,, singura care mai arunca o raza de lumina, se topeste printre nori.Un vant rece ii loveste fetei obrajii si apa intunecata incepe sa se agite si sa se izbeasca de piatra roasa de vreme a strazilor Venetiei. Rose se opreste si se intoarce brusc. Incearca sa strapunga intunericul cu privirea dar fara nicun rezultat
-Ai ramas singura, prietena ta nu mai vrea sa te vada....
-Nici EL nu mai e aici sa te salveze....
-Pentru parintii tai ai fost mereu o povara...
-Nu poti sa faci nimic bun...
Soapte ciudate se invart in jurul fetei. De data asta Rose intelege perfect ce spun. Priveste in jur speriata dar nimic.
-Vrei sa ne gasesti? se aude chiar langa ea o voce rautacioasa.
-Mai cauta, mai cauta, numai noi ti-am mai ramas.
-Cine sunteti? Unde sunteti?! Ce vreti?! striga speriata si dezorientata.
Disperarea, spaima si deznadejdea o cuprind pe adolescenta, nu poate vedea decat umbre difuze, nu poate sa faca soaptele sa dispara. Senzatia de amorteala ii cuprinde din nou trupul si mintea.
-Iti dai seama ca avem dreptate nu?
-Iti dai seama ca traiesti degeaba nu?
-Iti dai seama ca nimanui nu-i mai pasa de tine nu?
Rose incearca sa se miste dar nu reuseste, nici sa tipe nu poate, doar o lacrima stralucitoare ii aluneca pe obraz apoi se prelinge prin intuneric pana cand se sparge si se imprastie pe piatra rece.
-Chiar crezi ca Linei nu-i pasa de tine? Chiar crezi ca doar se tine dupa tine?
-E singura care te cunoaste in totalitate, singura care stie cum sa te inveseleasca cand esti trista, singura care stie cum sa te ridice cand esti cu moralul la pamant.
-Dar ai alungat-o si nu se mai intorca.
Rose renunta la toate incercarile de a scapa de voci, renunta sa se mai zbata doar asculta pierduta soaptele. Isi da seama cata dreptate aveau si realitatea o loveste brusc. Realizeaza cat de tare o jignise pe Lina si cat de mult isi indepartase parintii. Nu mai avea niciun rost sa se intoarca acasa sau sa se impace cu Lina. Vocile dispar....Rose mai face un pas dar in secunda urmatoare cade. Cade in apa neagra a canalelor Venetiei. Simte cum lichidul ii inunda plamanii sj privirea incepe sa i se incetoseaza. Ichide ochii si se lasa trasa in adancuri de propria deznadejde....

love it

imi place modul in care descri