In Gara Centrala.

Aletheia:

Eram lihnita de foame. Ma plimbam printr-un parc din apropierea faimoasei gari centrale a orasului Metropolis. Inaintez spre cladirea garii si ajung pe luxosul peron care semana mai mult a mal decat a peron de gara. Singurl element care marca ca aici este gara, erau lin iile de tren care se aflau la capatul peronului si anuntul cu voce de computer care anunta sosirile si plecarile trenului. Precum si o tabela de garari a trenurilor. Multa lume perefera sa ma ocoleasca doar findca aveam 3 capete in loc de unul. O vrajitoare batrana imi dadu o placinta. O miros si ma pregateam sa o mananc. Mie cel putin imi inspira incredere desi habar nu aveam de ce. Placinta cl putin pentru mine nu parea sa aiba vre-un miros suspect. Tocmai cand ma pregateam sa o mananc, aud o voce din spatele meu care imi ceruse sa ma opresc. Intorc capul sa vad cine e si ce doreste.

Flavia

Eram prin gara asteptand trenul, apoi un miros puternic ma izbi si incep sa tusesc.
Din cauza ca simturile mele olfactive, mirosul, gustul erau foarte dezvoltate si sensibile, imediat simteam cand ceva nu era in regula. Apoi vad o fiinta mai ciudatica care se pregatea sa muste din placinta.
-Hei! Lasa placinta aia jos, daca nu vrei sa mori otravita! si apar langa ea.

Pun placinta la cosul de gunoi si apoi ma uit la fata care ma avertizase si ii multumesc frumos.

-Nu ai de ce.
Dar mirosul inca persista.
-Cred ca mor eu inaintea ta. Hai undeva mai departe de placinta aia.

-E ciudat ca eu nu am simtit nici un miros suspect. Totusi te cred. Si char nu te sperie faptul ca sunt cerber?

-De m-as speria? Exista mai multe fiinte ciudate, dar toti avem ciudateniile noastre, indiferent ca avem un cap, doua sau trei.
-Apropo, eu sunt Flavia si intind o mana spre ea.

-Eu sunt Aletheia. Prefer Lethe. Asta ca sa ma poti deosebi de verisoara mea care are un nume asemanator. Incantata de cunostinta. Spun eu dand mana cu ea.

-Nu o cunosc pe verisoara ta, apoi aud un suierat.
Ne vine trenul desi acesta inca nu se vedea.

-Vrei sa spui ca doresti sa ma iei cu tine, in tren? o intreb eu, bucuroasa.

-Pai eu merg spre centrul orasului. Si in tren poate intra orcine.

-Si locuiesti in centrul orasului?

-Nu, locuiesc mai departe. Nici macar nu provin de aici.

-Inteleg. Spun eu, urcandu-ma in tren cu ea. Insa la auzul acestui raspuns gandurile mele erau un pic confuze.
Speram sa nu fie o persoana care sa ma ia cu ea doar pana ajungeam cu ea in Centru la n Petshop, de unde sa imi cumpere ceva de mancare si apoi sa incerce sa scape de mine fiindca nu isi permite sa merg acasa la ea.

Trenul se puse in miscare si ma asez cuminte pe un scaun. Viata aici era diferita de unde proveneam eu, gandindu-ma la muntii reci, ce imi servisera drept casa.

-Te rog frumos, dupa ce vei rezolva treburile care le ai in Centru acestui oras, ia-ma acasa cu tine. Probabil daca vremurle s-ar fi pastrat ca acum 16 an nu as fi fost chiar disperata dupa o casuta. Insa avand in vedere ce au patit parintii mei, fratii si urorile mele si unchii mei. Verisoara mea a fost singura care scapat. Totul s-a petrecut acum vreo 10 ani, cand eu aveam vreo 5 ani. Pana atunci credeam ca eu si familia mea aveam o casa sigura, o mica cusca in fata unui bloc de zane. Insa s-a intamplat ca orasul sa fei ocuat intre timp de demoni. Si au inceput sa atace toate canidele. Caini, lupi, vulpi, cerberi, canocephaly, varcolac, etc. Am parast orasul natal si dupa un an am intrat in Regatul Fairytopia iar dupa alti 3 ani de umblat prin regat, vagabondand, am ajuns aici in Metropolis unde m-am stabilit n jurul acestei gari este un trafic destul de mare si locul mi asigura tot confortul dar nu poate fi numit casa. Desi primesc mancare, apa si adapost, lipseste ceva. Ceva pe care aproape nimeni nu e dispus sa imparta cu o ciudatenie cu 3 capete. Si cred ca sti la ce ma refer. Ceva imateral.

-Nu ai o casa o intreb mirata? Hmm si ma gandesc. Bine, am o camera libera daca vrei.
Po-ti sta cat vrei. Dar mai intai dupa ce termin de facut niste cumparaturi, as vrea sa mananc ceva.

-Stii, ti-as putea recomanda un loc bun de mancat. Pizzeria Fornetto. Te pot conduce acolo. Bucatarul de acolo e cel mai bun. Cel putin dintre toate feliile de pizza studiate de mine cele de acolo au fost cele mai delicioase. Mai ales cele care contin cabanos sau salam de vara. Iar daca vrei mancare, cel mai bun ar fi orezul sarbesc cu ficatei de pui de la Restaurantul Estival de pe plaja. Iar daca ii adaug o salata greceasca este si mai bun. Sau tot de acolo ai putea comanda cartofi prajiti cu friptura de pulpe de pui si salata greceasca. O alta combinatie sueprba. Mai ales ca imi raman si mie oasele ca plata pentru un asa sfat bun. Spun eu chicotind.

-Atunci pizzetia Forneto sa fie.
Trenul dupa inca trei statii opreste si la destinatia mea si ma ridic de pe scaun. Haide si usile se deschid.

Merg dupa ea. Insa dupa ce inaintam vreo 10 minute de gara micuta ii spun:
-Ah, da. Cunosc locul. Desi eu nu am ajuns niciodata la micuta gara. Uite, eu am trecut pe aici pe bulevardul acesta care se intersecteaza cu drumul asta ce vine de la Gara. Insa cand vad in ce parte o luam ii spun:
-Dupa ce iti vei rezolva treburile va trebui sa ne inoarcem aici si sa o luam in directie opusa. Apoi traversam strada si o luam la dreapta la al 3-a inersectie. Dupa alte 5 minute de mers vei vedea un mall. Mai multe detalii, cand vom ajunge acolo.

-Trebuie sa cumpar ceva, dupa cum am zis, intrand intr-un magazin.
Dupa ce am facut rost de materiale pentru casa: vopsea si cateva articole pentru olarit ma indrept spre Aletheia.
Sunt gata si strang punga la gura. Mancam ceva? zambesc eu.

-Desigur. Spun eu si o conduc pana acolo in fata mall-ului unde ma opresc si adulmec putin apoi ma uit un pic in jur.
-De aici imi aminesc ca dadeam ocol inspre dreapta acestui mall iar in spatele lui este o ale pietonala plina cu stalpi cu globuri ca de cristal. Mergeam pe aleea pietonala juma de ora pana in capat sau poate m ise parea ca e capat. Cel putin juma de ora la pasul meu normal. Avand in vedere ca poate tu mergi mai incet, sa ne ia vreo ora. Vom da de un lac pe care lumea se plimba cu barcile. Apoi o luam la dreapta si intram intr-un parc, serpuiam pe alei, iar apoi la mijlocul parcului faceam stanga. si drept inainte pe o carare. Ieseam pe o strada care imparte parcul in doua, un mare bulevard cu 4 benzi pe sens, si o luam la stanga. Si la prima intersectie traversam si chiar pe dreapta la 100 metri mai incolo se afla Pizzeria.

Am mers dupa ea prin toate stradutele pe care le cunostea, apoi la final urmeaza un parc si dupa ce traversam si parcul ajungem la o intesectie.
Dupa ce semaforul sepune verde pentru pietoni ajungem si la pizzerie. Usa restaurantului se deschise usor, un clinchet de clopotei anuntand intrarea noastra.

Eu iau pozitia sezand, langa picioarele ei.

-Hei! Dar de ce nu stai in picioare?
Uite o masa libera si merg spre ea.

-Eh incercam sa nu speri prea mult lumea. De fiecare data cand intram intr-un local in picioare, clientii se speriau si fugeau ca poarnichile. Cand intram in 4 labe aveau o atitudine mai calma dar mai retinuta. Eram data afara din unele localuri in altele eram primite,. Insa daca imediat ce intram luam pozitia sezand, ma percep cum sunt eum blanda si preitenoasa. Spun eu. Apoi ma ridic, Iar la masa iau loc in pozitie omeneasca pe scaun.