Reciful lui Neptun

Ii zambesc fara sa mai spun nimic.

Ii zambi si el.

-Sirene au existat si pe Terra. In perioada de la scufundarea Atlantidei pana la sfarsitul Evului mediu, timp de aproape 10000 de ani. Insa oamenii ne-au considerat simpli pesti pe care ei au dreptul sa ii pescuiasca si sa ii manance. Sirenele care au scapat vii s-au refugiat aici in Oceanele si marile Utopiei. Astfel pe Terra nu a mai ramas nici urma de sirena, insa ramanand in urma lor mituri si legende ca dovada a trecerii lor prin acea lume.

- Cum poti manca o sirena? ramase el ca traznit. Sunteti jumate om, nu cred ca sunteti comestibile.

-Ba suntem destul de comestibile din pacate. Ei bine bastinasii de pe insule acei canibali ne pescuiau si era destul de simplu. Partea de sus ramanea la ei se vindea pe piata interna, adica pe insule iar partea de jos, cea de peste se ducea la export adica pe continente. Si ajungea ca diverse preparate cum ar fi: conserva din coada de sirena maruntita in ulei, sushi din coada de sirena sau pur si simplu se vindea la bucata ca sa ajunga sa fie prajita ca orice alt peste. Cat despre ce mancau bastinasii canibali: pate de ficat de sirena, supa din inimi de sirena, ficat prajit de sirena, creier de sirena fiert cu orez, maini de sirena, iar spatele si piepotul nostru la fel ajungeau ingrediente in mancarurile bastinasilor.

- Ew, se stramba el cand auzi.

-Avem noroc aici ca urechi lungi sunt toti vegetarieni. Cat despre alte specii umane ne trateaza ca pe niste pesti. Ne ignora adica. Sau ajungem ca animale de companie ori sa facem spectacole pentru ei. Doar zanele trateaza sirenele ca pe niste persoane. Si ca baieti tu esti singurul baiat pe care l-am intalnit si care sa ma trateze ca pe o persoana.

- Serios? se mira el cand o auzi.

-Foarte serios. Spun eu.

- Se pare ca totusi Minamino avea dreptate, isi ridica el privirea spre cer.

-Cine e Minamino si in legatura cu ce? Intreb eu curioasa.

- Cel mai bun prieten al meu... unul dintre putinii, clatina din cap. Mereu zicea ca exista o parte a sufletului meu este buna.

-Da, asa e. Ai si o parte buna.

- Mda, nu la fel de mare ca cea rea, isi incrucisa bratele sub piept.

-Nu conteaza marimea ei ci calitatea ei. Spun pupandu-l scurt pe obraz.

Clipeste des complet uimit de gestul ei, nestiind ce sa zica.

-Ti-a mancat pisca limba? Il intreb eu.

- Poate... murmura el inca uimit.

-Ce ai zice daca m-ai plimba si pe mine un pic pe plaja, asa in brate ca pe mirese? Oricum e pustie zona asta si nu ne vede nimeni. Si apoi uite aici sunt numai hoteluri de o stea si de 2 stele care au ajuns parasite acum s-a trecut la hoteluri de minm 3 stele. Uite vad de aici ca are usa sparta. Deci putem intra in el. E bine ca macar nu mai platim pentru cazare. As vrea sa petrecem o seara acolo, sa luam o cina romantica pe terasa hotelului si sa dorm in cada de la baie. Si chiar daca am coada, ce? Ma intreb cum mi-ar sta cu o rochie de seara lunga si eleganta. Ce zici imi cumperi tu o rochie de seara lunga si eleganta si sa luam cina pe terasa de pe acoperisului acelui hotel parasit?

- Bine, facem cum vrei tu. Dar te avertizez ca nu-s o fire prea romantica.

-Bine. Spun eu. Acum haide, ia-ma in brate asa cum am spus. Spun eu intinzand mainile spre el.

O prinde cu usurinta in bratele sale si porneste spre hotel.

-Nu te grabi asa, doar ce a rasarit luna. Mai avem timp pana sa mergem la hotel. Pentru inceput vreau sa ma plimbi asa tu pe malul marii, chiar pe nisip la 2 milimetri de apa dar astfel incat apa sa nu te atinga pe picioare. Sa ma plimbi asa pe malul apei pe toata lungimea acestui sector de plaja parasit.

- Bine, cum vrei, murmura si facu asa cum zisese ea.

-Multumesc. Spun eu, pupandu-l scurt pe obraz.