You have to what?!

Isi roti si ea ochii, desprinzandu-se de el.
Mergem, raspunse. Dar sa nu aud aluzii si chestii de genul, inteles?

- Cum poti crede asta despre mine? se prefacu el afectat si evident ca va face aluzii imediat ce va avea ocazia.

Il privi pentru un moment, dupa care isi roti ochii si porni inainte, punandu-si halatul peste rochita nu prea lunga.
Prima pacienta e Anna Whitmore, 39 de ani. Lua fisa pacientei si isi arunca ochii peste ea. Operatie de marire a sanilor. Fir-ar, murmura. De ce acum?

Pe Oliver il bufni rasul, lasandu-si capul pe spate.
- Nu pot sa cred!

Inghiti in sec, incercand sa nu aduca aminte de faza din ziua precedenta; sigur avea sa faca el vreo aluzie.
Ce? intreba scurt, revenind in rand cu el. Sunt sigura ca o sa-ti placa sa te ocupi de asta.

- Da, sigur, ingana el incercand sa-si potoleasca rasul.

Ridica o spranceana, prinzandu-l de mana si tragandu-l mai intr-o parte.
In regula. Razi acum si spune-mi de ce o faci, pentru ca atunci cand intram in camera pacientei sa te poti calma, spuse calma, sprijinindu-se de perete.

- Gata gata, am termina, zambi el oprindu-se din ras, ciufulindu-i parul in joaca.

Ii prinse brusc mana si, fara macar sa realizeze, il trase mai aproape, astfel incat chipurile lor erau doar la cativa centimetri distanta.
Mai fa asta o data, si o sa te pocnesc, spuse printre dinti, desi in realitate, ii placea aceasta confruntare continua in care se aflau.

- A da? Go ahead then, raspunse sec, ridicand din sprancene.

Il privi in ochi, stiind insa ca el nu va inceta cu aluziile in acea zi. Insa, ca sa fie sincera cu ea insasi, erau momente cand se simtea flatata...
Nu mai spuse nimic, doar ii dadu drumul la mana si isi aranja parul, dupa care porni inaintea lui.

Ridica din umeri si-si duse mainile la ceafa urmand-o cu pasi saltati.

Discutia cu doamna Whitmore decurse bine, fara piedici; la fel si cu ceilalti pacienti. Acum aveau pauza de cafea, dupa care trebuiau sa se ocupe de femeie, caci ea era pacienta principala. Ei nu erau chirurgi, asa ca se ocupau doar de tratamente, sfaturi si ii ajutau pe medicii mari.
Aliona intra in camera, care era libera din nou.
Deja mi-e somn. Ce e in neregula cu mine? murmura, oftand slab.

- Poate nu ai mancat de mult...spune, referindu-se desigur la sange.

Inghiti in sec, incepand sa isi faca o cafea.
Nu am mancat de ceva timp... murmura. Era destul de dificil atunci cand era medic, pentru ca muncea mult si nu se putea hrani acolo la spital.

- De ce? o privi el suspicios, ridicand o spranceana.

Ridica usor din umeri, pastrandu-si ochii pe ceasca de cafea. Avea senzatia ca acum Oliver era dragut, si nu rautacios ca de obicei.
Nu stiu... Muncesc mult, stii si tu cum e. Nu pot sa ma hranesc aici, iar cand ajung acasa vreau doar sa dorm, nu am timp de vanatoare nocturna sau asa ceva, explica, asezandu-se pe un scaun.

- Esti crima, comenta scurt si sec, invartindu-si ochii. Disparu de acolo si in aproximativ 10 minute se intoarse arucandu-i o punga cu sange in brate.

Se incrunta putin auzindu-i vorbele, caci nu stia la ce sa se astepte, mai ales cand pleca. Atunci cand se intoarse insa si ii tranti punga in brate, mari usor ochii.
Oliver, nu pot sa fac asta... Pot sa fiu prinsa, sau poate cineva sa aiba nevoie de sangele asta mai mult decat mine, vorbi repede.

- Nu mai poate fi folosit pentru transfuzii, fiindca e prea vechi. In schimb pentru stomacul nostru e bun.

Se uita cu o usoara retinere la punga de sange, dupa care aproba usor din cap.
Bine, ai grija te rog sa nu intre cineva, rosti moale, intorcandu-se putin cu spatele.

- Ok, murmura ducandu-se la usa sa tina de 6.

Se hrani repede, caci era lihnita. Dupa ce termina, arunca punga si lua cateva guri de apa, ca sa stearga orice urma de sange. Se intoarse apoi cu fata la el, aproband bland din cap.
Okay, gata. Multumesc...

- Cu placere, murmura revenind la masa, asezandu-se pe-un scaun.

Probabil ca deja nu mai era la fel de palida si stearsa, ci arata mult mai bine, datorita sangelui. Se aseza din nou pe scaun si lua o gura de cafea.
In vreo cinci minute ar trebui sa ne intoarcem la sanii doamnei Whitmore, murmura, abia tarziu realizand cum pusese problema.