O zi parfumata

Ma aflam undeva in Fairytopia pe o banca pe un bulevard mare, citind o carte care tocmai o imprumutasem de la biblioteca. Era despre sconcsii din Utopia care clar se deosebeau de cei din lumea oamenilor prin faptul ca cei din Utopia puteau crea o varietate mare de mirosuri in functie de dispozitia si sentimentele lor.

Ma plimbam cu Hikaru, tinandu-ne de mana si ascultand muzica la casti.

Le observ pe Mio si Hikaru si le salut.

O salutam si noi pe Sanara si ne oprim la ea. Eu imi scot casca din ureche.
- Ce faci ?

-Salut, tocmai citeam o carte despre sconcsii din Utopia. Insa in acel moment fara sa imi dau seama, incepusem sa miros de parca m-as fi dat cu cel mai scump parfum din lume cu care se dau doar imparatesele deoarece nici reginele nu isi pot permite.

- Ce miros fain. Spuse Hikaru.

-Ce? Intreb eu mirata. Nu m-am dat deloc cu parfum dimineata. Apoi ma uit in jur si realizez ca sub banca era un sconcs gri cu alb care se prapadea de ras la ce fata facusem eu.
-Cred ca o stiu pe micuta asta. Mi-a povestit si sora mea de ea. E cel mai amuzant sconcs.

- Cum se numeste ? o intreb eu.

-O cheama Pepper Clark.

- Am mai auzit de ea.
Stateam pe jos si o mangaiam, ma jucam cu ea. Hikaru se uita plictisit.

-Sigur ca ati mai auzit. Sunt cea mai buna comedianta din oras. Spuse ea.

- Super ! Eu eram cea mai comica in gimnaziu si o mica parte din liceu, toti radeau de mine si cu mine, dar o faceam de multe ori intentionat.
- Scuze, trebuie sa plec. Spuse Hikaru si pleca
- Ok.

-Se pare ca lui Hikaru ii e teama de sconcsi. Spun eu.
-Sau poate de baia in suc de rosii. Spuse Pepper si incepu sa rada.

Rad si eu.
Ma uit apoi in telefon si observ un mesaj, il citesc cu groaza, il sterg repede si inchid telefonul. Eram un pic cam agitata.

-Hei ce s-a intamplat? Si nu te preface. Pentru o zana ca mine, e foarte usor sa imi dau seama ca esti ingrozita de mesajul ce l-ai primit. Pot sa iti citesc sentimentele pe fata. Noi zanele invatam la scoala Alfeea sa citim sentimentele, limbajul trupului si citirea pe buze. Asta ne e folositor pentru a ajuta chiar si pe cei care nu recunosc ca au nevoie de ajutor sau nu pot sa se exprime. Spun eu.

- N-nu, nu e nimic.
Folosesc o bariera a mintii ca sa nu mi se poate citii gandurile.
" Frati-miu a inviat... Dar cum ? Sigur sunt vrajitoarele ! Imi musc buza puternic, aproape ca imi dadea sangele.

-Sigur e ceva. Hai nu te mai preface. Te pot ajuta daca imi spui despe ce e vorba. Spun eu.

- Este o problema... de familie.

-Ok, e treaba ta. Dar daca nu ii poti face fata singura, nu ezita sa apelezi la mine in cele din urma.

Imi mai musc buza o data, de suparare, de enervare, nu stiu sigur.
- Ahh... spun eu printre dinti, oftand.

Eu o las in pace pe Mio, intorcandu-i spatele. Eram putin suparata.

- Mai, nu trebuie sa te superi. Dar, nah, e ceva personal si nu cred ca am sa pot sa iti explic fara sa imi musc extrem de tare buza.

Ma intorc catre Mio.
-Bine, daca tu zici eu nu ma voi baga. Dar ideea este ca aceste chestii personale pe care le ai tu, sa nu fie ceva ce sa te bage intr-un pericol din care singura sa nu poti iesi.

- Asta nu stiu sigur... spun in soapta, uitandu-ma in alta parte.

Dupa ce pleca si Mio, Sconcsul utopian care arata ca un sconcs normal insa cu gri in loc de negru si capabil sa vorbeasca, imi sari in poala si incepu sa se alinte. La putin timp vad ca mai vine inca cineva.
Se pare ca era cineva care ma cauta. Avea nevoie de printesa adica de mine.