Mereu noapte...

Se aseaza si ea langa Sanara, punandu-si mainile inghetate deasupra focului.

-Perfect. E noapte afara, e furtuna si noi doua stam la un foc de tabara intr-o pestera. Acum cred ca ar fi momentul unor povesti de groaza.

- Aaaa, singurele povesti de groaza pe care le stiu sunt reale si reprezinta macelurile facute de Kol.

Incep sa rad.

- Deci... vrei sa-ti spun una? ridica usor din umeri.

-Ei bine haide, doar una asa de curiozitate. Insa numai daca crezi ca e un pic mai lungurta si ai talent sa ma si sperie. Spun eu.

- Desi sunt vampir nu ma pricep sa sperii pe nimeni, clipeste ea des. Dar am sa incerc, hm, adauga ganditoare.

-Bine. Spun zambind.

- Asa deci... se pune ea in pozitie de youga adoptand o pozitie sobra. Era o noapte rece, fara luna sau stele pe cer. Frigul iti ingheta sangele in vene si aia a fost noaptea in care Kol m-a convins sa-l ajut. Eram intr-o padure deasa si... se opri un pic, pentru a mari suspansul.

Imi ciulisem urechile. Desi aparent urechile mele erau normale, fiind foarte atenta la ce povestea Rose, nici nu realizasem ce se intampla cu mine cand imi ciulisem involuntar urechile. Urechile mele se transformara din urechi de om in urechi ascutite ca ale elfilor sau ca cele ale driadelor.

- Si m-am asezat pe pamant, prefacandu-ma ranita cand in realitate nu aveam nimic. Kol a jucat rolul fratelui ingrijorat, care opreste o trasura ca oamenii din ea sa vina sa ma ajute. Si cand ei s-au intors cu spatele la el... se opri din nou, muscandu-si buzele.

Deveneam din ce in ce mai atenta si curioasa.

- Atunci instinctele de vanator l-au facut sa uite de precautie si sa faca o mizerie de nedescris, isi stramba buzele. Imi amintesc ca imediat ce mi-am deschis ochii un val de sange m-a improscat si am privit derutata in jur sa vad ce se intamplase...

-De speriat inca nu m-ai speriat. Dar se vede ca e un vampir rau.

- Si prost. Daca nu as fi eu sa curat dupa el ar fi prins intr-un final, facu un gest ca si cum ar fi alungat o musca. Nici nu ma mir ca atunci cand m-am ridicat acei cativa oameni din trasatura erau facuti bucatele... nici nu se mai recunostea ca au fost candva oameni, ofta. Nici nu stiu de ce l-am ajutat.

-Iti spun eu de ce. Fiindca e fratele tau si tii la el.

- Asa e, aproba ea. A fost cu adevarat inspaimantator ce a facut, dar nu ma pricep sa povestesc. A fost, mai exact, scarbos, le-a scos intestinele, ochii si ah a facut o mizerie, facu ea o fata scarbita.

-Poate daca as fi vazut asta, m-as fi simtit ca intr-un film horror si m-as fi speriat.

- Da, cred ca da, tremura usor Rose amintindu-si acele imagini ingrozitoare.

-Imi dau seama ca trebuie sa fi fost foarte ingrozitor sa vezi cadavre macelarite.

- Da, destul de. Nu stiu, eu nu sunt ca ceilalti vampiri... mie nu-mi place sa comit crime, intunericul si chestiile sangeroase. Mi-ar fi placut sa fiu un simplu om.

-Ca tot veni vorba, mie imi place ca sunt zana. Pot zbura si am puteri magice. Ca om m-as fi plictisit.

- Eu cred ca e grozav sa fii om. E atat de ... simplu, zambi visatoare Rose.

-Mie tocmai simplitatea asta nu imi place.

- Mie imi place simplitatea, mi se pare comoda.