Pe marginea abisului

Ruka se aseza fix pe marginea prapastii, privind abisul fara sfarsit. Aici sfarseau toti care nu mai aveau sperante, care renuntasera la viata si se aruncau de pe cea mai inalta stanca. Vantul sufla cu putere, dar Ruka nu avea nici un stress si continua sa priveasca cand auzi un tipat. Inca un om isi luase viata si incepu sa zambeasca slab.
Oamenii erau asa slabi gandi el.

Ruka

Sanara:

Mergeam pe langa prapastie si il vad pe baiat. Nu stiam daca se va arunca sau era doar sa priveasca. Ce aveam de gand numai eu stiam. Il privesc o clipa apoi ma arunc in gol. Pentru mine era totul calculat. Vroiam sa vad daca vrea sa ma salveze sau nu. Aripile imi erau pliate sub forma de fusta asa ca in primul rand cine nu ma cunostra nu stia ca sunt zana iar in al 2-lea rand, avand aripile pliate cadeam ca un bolovan. Insa prapastia era destul de adanca cat sa ofere spatiu de manevra oricui. Caderea putand dura chiar si 10 minute.

Ruka simti o alta prezenta, o fata. O privi cum se arunca in gol, dupa ce ii arunca o privire, dar nu schita nici un gest.
Ramase nemiscat si la un momendat incepu sa numere:
-Unu, doi, trei, patru si se opri aici ascultand. Sa vedem daca te faci una cu pamantul si se ridica in picioare, privind abisul fara sfarsit.

Taman in ultimul moment imi intind aripile si trec razant paralel cu pamantul la distanta de cativa centimetri de pamant apoi ma inalt in aer, aterizand apoi in siguranta pe marginea prapastiei.

Alunec printre crapaturile unei eternitati intunecate. Oare acei oameni chiar nu mai aveau nici un motiv sa ramana? Dar pana la urma nu asta era treaba mea. Eu doar le dadeam o a doua sansa.

Se pare ca scapase cu viata si surase stramb, ignorando. Apoi simti o alta prezenta, din adancurile pamantului.
Veneau ca mieii la taiere si zambetul ii se largi.
-Daca doriti sa mai traiti, mai bine plecati de aici cat mai puteti! zambi el crud.

Toti cei care incercau sa-si ia viata se transformau in statui, iar atunci cand cineva drag se gandea la ei si avea nevoie de ajutor, ei puteau deveni familiarii lor. Un fel de spirite protectoare, care ii urmau pe cei in nevoie si aveau grija de ei. Altii ajungeau ornamente totusi, in gradini, muzee sau alte locuri.
Oricum, se mai intamplau si lucruri rele. Uneori, sinucigasii deveneau niste creaturi ingrozitoare, in cautare de alte suflete. Pe timpul zilei aratau inocent si erau de o frumusete rapitoare, dar noaptea isi aratau adevarata natura si ucideau tot ce se apropia de ei.
In noaptea asta insa, aveam niste presimtiri intunecate, cu locul acela si cu statuile. Parea ca se schimbase ceva, dar nu imi dadeam seama ce ma deranja.

Incepu sa plimbe ,apoi se adresa fetei.
-Ce cauti aici? si pentru ce te-ai aruncat in gol?

-Vezi tu, eu sunt o zana. Si nu aveam de gand sa imi iau viata. Am facut asta pentru distractie si sport extrem. Totul bine claculat. Desi exista o mica sansa ca ceva saiasa gresit si sa ma prabusesc. Tocmai de aceea se si numeste sport extrem. Gradul de riosc e ridicat dar daca calculezi bine, ai toate sansele saiti reuseasca. Si ceea ce fac necesitasi antrenament. Mam antrenat de anidezile intai in prapastii maimici. E la fel ca bungee jumpingul oamenilor doar ca in loc de franghie eu am aripile si experienta.

-E pentru prima oara, cand aud ca cineva doreste sa isi i-a viata pentru "distractie".
Tu chiar nu stii ca locul asta e blestemat?

-Nu, nu stiam ca locul e blestemat. Si ti-am spus. Nu am dorit nici o clipa sa imi iau viata. Am dorit doar sa ma distrez. De ce mi-as lua viata? Am un regat intreg de condus.

-Cine stie? ridica din umeri nepasator.
Motivele pot fi infinite, indiferent de cine esti, o privi pentru o clipa.
Si da, locul e blestem de mii de ani. Totusi il gasesc chiar placut si se intinse pe margine.

-Si cunosti legenda acestui loc? Cand anume a fost blestemat si de cine? Imi place sa ascult legende.

-Nu stiu cine l-a blestemat si sincer nici prea imi pasa.
fiecare persoana trebuie sa isi infranga temerile, altfel va inebuni si se va sinucide.
De asta locul asta e atat de pustiu. Ar fi bine sa pleci, altfel situatia pentru tine nu va mai fi atat de roz.

Sa imi infrang temerile va fi usor. Cand eram la Alfeea la examenul practic exact asta a fost unul dintre subiectele care mi-a picat. Sa intru intr-un simulator care citea cele mai ascunse temeri si cosmaruri si le transforma in realitate si eu trebuia sa le inving.

-Te asigur ca asta nu e o practica!
Ai idee cum e sa te nasti singur?

-Pai eu am o sora insa mai tot timpul e plecata. Deci e ca si cum as fi singura. Spun eu care nu stiam la ce se refera baiatul.

-Hmm! Esti complet abatuta de la subiect. Daca vrei sa stii mai multe urmeaza-ma.
Apoi se indrepta catre o crapatura din mijcolul pamantului si sari inauntru.

Sar si eu inauntru dupa el dar imi folosesc aripile incat sa nu cad ca un bolovan in gol. Ilurmez in timp ce zburam si um baiatul nu avea aripi aveam de gand sa il ajung dinurma inaine ca el sa sa se prabuseasca si sa il prind in brate. Ma gandeam ca el sarise in gol sigur pe sine mizand pe puterea mea de zbor. Si anticipand ca il pot prinde inainte sa se prabuseasca.

-Hopa! ateriza Ruka usor pe pamant si incepu sa se intindaca dupa un somn lung si odihnitor.
Apoi privi in sus si striga in gura mare.
-Mai ai mult pana vii s-au te-a cuprins frica?

-Vin acum.Spun eu accelerandsi il gasesc aterizat in siguranta si aterizez si eu langa el.

Foxxy:

Statea deoparte si ii privea pe cei doi cu o tigara in gura.