The leaf of a silent night

First topic message reminder :

Iris:

Plecasem intr-o mica plimbare prin Padurea Toamnei sa pot admira peisajul ei de vis. Adoram sa vad toate acele frunze aurii imprastiate pe pamant si dansând in aer la o mica adiere a vantului. Anuntasem celelalte zane de mica mea expeditie si stiind ca tabara noastra nu era departe, ma aventurez cu capul inainte in padure, zâmbind ca un mic copil la auzul trosnetelor frunzelor sub piciorusele mele.

-Nu e treaba voastra. Nu-mi stati in cale.
Vrajitoarea spune o vraja, trimitand un manunchi de energie spre noi. Zeref contraataca cu un manunchi de energie neagra, distrugând vraja. Eu ma uit la ei apoi spre un copac, moment in care frunzulita straluceste putin. Crengile copacului se lungesc si prind vrajitoarea, strângând-o si absorbindu-i energia vitala pana ce aceasta se "ofileste" si corpul i se face praf. Eu si Zeref ne uitam surprinsi la cele intamplate apoi la copac, care revine la normal.
-Ce-a fost asta?
-Nu stiu.

-Deci asta e puterea acelei frunze? Probabil de asta vroia vrajitoarea frunza. Stia ca asta ii va aduce sfarsitul. Eh acum ca bagheta vrajitoarei a raas fara proprietar, cred ca o voi lua eu. Cat despre matura, ar trebui sa o dau matusilor mele si sa ii desluseasca comenzile apoi poate vei putea zbura din nou Zeref alaturi de brigada aeriana, adica daca iti place ideea desigur, nu te oblig.

-Huh? Nu tin neaparat sa ma intorc in brigada aeriana, printesa. Si asa cei de acolo considera ca nici n-ar trebui sa mai fac parte din garzile regale. Daca vin acum pe o matura, imi vor face si mai mult zile grele si chiar nu am nevoie de asta. Dar va multumesc ca v-ati gandit la asta.

-Atunci uite cum facem. Ma gandeam sa te mai promovez un pic. Inca o linie de aparare mai inspre tronul meu. Mai putine riscuri in cazul unei eventuale invazii, dar mai multe responsabilitati.

-Sa ma promovati? Va multumesc. Dar cu ce ocazie? N-am facut nimic sa merit o promovare.

-Ba da, m-ai aparat de atacul vrajitoarei si apoi ai distrus atacul vrajitoarei. A fost o actiune destul de riscanta fiindca vrajitoarea putea sa te ucida daca vroia dar nu a facut-o fiindca se pare ai calculat destul de bine si ai prins-o la mijloc. Pe de o parte era Katrina cu oglinda ei de machiaj, pe de alta parte frunza lui Iruis, pe de alta parte eu pregatita sa reflect vraja.

-Nu stiu daca stiti, dar eu nu pot sa mor. Atunci când mi-am pierdut aripile, cel care mi le-a distrus, a aruncat si un blestem asupra mea sa fiu imortal. Deci oricat as vrea sa mor, nu pot, asa ca nu-mi fac griji sa incasez niste atacuri care in mod normal ar fi fatale. Si asa am fost mai sigur. Stiu ca sunteti mai mult decat capabila sa va purtati singura de grija, iar domnisioara Katrina la fel, insa am vrut sa fiu sigur ca nu exista niciun risc, si nici nu vad de ce ar trebui sa va stresati sa luptati cu asemenea creaturi când o garda va e la indemana.

-Asa e natura noastra. Nu putem sa stam sa asteptam para malaiata in gura lui Natafleata.

-Aveti dreptate printesa. isi apleaca usor capul in fata Sanarei. Va multumesc ca doriti sa ma promovati. E o mare onoare pentru mine.

Si e placerea mea. Ii raspund eu. La un moment dat Katrina vine si ne spune:
Exista ceva ce nu am incercat. Imiamintesc acum de o legenda care ne povestea matusa Josephine cand eram micute. o piatra vrajita am uitat cum ii spunea care poate fi activata de 2 baghete simultan tinute in mana de o printesa. O vraja folosind acestea ar putea sa ii redea aripile lui Zeref.

Zeref tresare privind-o surprins pe Katrina când o aude ce zice.
-Chiar e posibil asa ceva? intreb eu surprinsa si cu speranta in voce deoarece simteam ca in ciuda a tot ce zice, Zeref isi dorea aripile inapoi.

Sanara:

-E doar o legenda dar merita incercata. Spun eu.

-Nu stiu ce sa zic printesa. N-ar trebui sa ne pierdem timpul cautand ceva ce e mai mult decat posibil nici macar sa nu existe.

-Eu cred ca trebuie saacordam o sansa la orice indiferent cat de infima e posibilitatea. Stiu caexisa risculsa nu gasim sau chiar daca gasim sa nu functioneze dar vorba aia incercarea moarte nu are.

-Dar...
-Stiu unde e!
-Huh? Cum adica?
-Adica nu eu stiu. Copacii stiu. Si sunt de acord sa ne conduca la ea. Haide! O fi mica sansa, dar este! Si simt ca totul va fi bine!
Fara sa mai astept sa vad ce zice, il iau pe Zeref de mana si pornesc in directia ce mi-o indica copacii din jur.

-Si e departe? Nu at trebui ca Zeref sa se intoarca la palate si sa mergem doar noi 3 in zbor? Ar putea fi departe la cateva orase distanta sau plate in Tara vecina sau peste mari si tari. Ar fi mai rapid in zbor.

-Copacii zic ca nu-i departe. Si oricum, e pentru el! El trebuie s-o gaseasca ca sa se creeze legatura. Daca mergem doar noi si o gasim, tot va trebui sa-l aducem pe Zeref. Daca atinge una din noi piatra, nu va mai avea nici mama efectului asupra lui!

-Bine atunci. Spun eu continuand sa mergem pe jos desi cam uram mersul pe jos si mai ales sa fiu fortata de imprejurari sa merg pe jos.

-Printesa? Mai bine va intoarce-ti la palat, si dupa ce gasim piatra, venim si noi. Oricum, ar trebui sa exersati cu bagheta vrajitoarei, nu?

-Da asa e dar cred ca oricum m-as descurca. Adica vrajile sunt aceleasi un mare parte indiferent de bagheta in mare parte. Ceea ce difera e activarea si dezactivarea ei. Fiecare bagheta magica are are un cod unic de parolare dezactivare prin gesticulre si ceva comenzi unice prin gesturi. Nu ar trebui sa imi ia ma mult de o ora sau doua sa invat o data ce matusile au descifrat codurile.
Desi uram mersul pe jos, adoram aventurile si nu vroiam sa pierd aceasta aventura.

Zeref nu mai zice nimic si doar merge cuminte pe langa mine, tinandu-ma de mana.

Mergem impreuna toti 4: Eu, Katrina, Iris si Zeref. Ne luam dupa cum ne indica Iris.

-Iris daca poti vorbi cu copacii inseamna ca esti o zana a padurii saudriada cum se mai spune? Sau macar pe jumatate zana a padurii? O intreb eu.

Eu dau dezaprobator din cap si merg, tinandu-l strans de mana pe Zeref.
-Nu sunt.

-Poti vorbi cu copacii si daca nu esti zana a padurii? Asta e doar datorita acelei frunze sau e ceva natural?

-Eu zic ca frunzulita e de vina, din moment ce e prima data când mi se intampla sa inteleg ce zic niste plante. Dar e chiar frumos! Au copacii niste voci pline de caldura si bunatate. Iti pot alunga toata nelinistea din suflet doar cu cateva vorbe. E asa o onoare ca ii pot auzi.