Blue Sea.

Ce cauta Joanne Biedermann in portul Carthago Nova? Nici ea nu stia... Poate interesul pentru corabii vechi si luxoase, poate dorinta de a vedea din nou marea albastra si cerul intunecat de noapte contopindu-se, poate simpla curiozitate. Umblau zvonuri cum ca noaptea ancorau acolo vase puternice de pirati si ca acesta era motivul anumitor furturi si chiar crime care se intamplasera nu de mult pe acele taramuri. Suna palpitant, asa ca tanara, inalta, blonda si impunatoare, nu voia sa rateze momentul, asta daca era chiar adevarat. Ca sa fie sincera, nu prea credea, insa marea razvratita intr-o noapte racoroasa de toamna era interesanta si asa, doar de privit.

Ce cauta pe aici?Mai precis de ce venise aici?Probabil sa se relaxeze.Privelistea aceasta il relaxa si il bucura.

Varandu-si mainile in buzunarele jachetei de piele, se apropie incet de corabii, fara sa se uite prea mult in jur. Avea senzatia ca este singura acolo, pentru ca nu auzise pasi si nu vazuse nicio silueta. Isi trecu o mana prin par, admirand talazul razvratit si intunecat al marii.

Priveste in continuare marea.Era atat de frumoasa.Dupa aceea se apropie de corabii cu pasi mici.

Zambi numai pentru ea, caci si asa avea senzatia ca este singura acolo. Cand un val mai mare lovi tarmul, facu cativa pasi mari inapoi, insa se lovi cu spatele de pieptul cuiva. Mari ochii si sari inapoi, caci nu stia ca mai era cineva acolo.

Observa valul.I se paru totusi ciudat ca cineva se lasa pe pieptul lui.
- Hey domnisoara!Ar trebui sa fii mai atenta!

Auzind vocea, mari usor ochii si se intoarse cu fata la persoana a carei prezenta nu o observase mai inainte. Era un tanar; inalt, intunecat si misterios, la fel ca noaptea in care se aflau, la fel ca marea razvratita. Inghiti in sec, trecandu-si repede o mana prin parul blond.
Imi... Imi pare rau, se scuza. Nu stiam ca mai e cineva aici.

- Nu nimic!Se mai intampla!spuse el privind-o fix.

Aproba lent din cap, privindu-l pe strainul inalt si intunecat ce ascundea un mister extraordinar. Arata foarte bine si parca avea o aura aparte, care nu o lasa sa se indeparteze.
Imi cer scuze, eu... eu sunt Joanne, se prezenta, privindu-l, atrasa ca prin magie.

- Incantat de cunostiinta!Eu sunt Aleksei!

Zambi usor, caci era inca prinsa in vraja lui de neinteles, si aproba din cap.
Si mie... imi pare bine sa te cunosc, spuse pe o voce moale, varandu-si mainile in buzunarele jachetei de piele.

O priveste pe tanara fara sa mai zica ceva.

Il privi, parca hipnotizata de misterul care il invaluia si de lipsa cuvintelor sale.
Si... Ce faci aici noaptea? Credeam ca o sa fiu singura.

- Am venit sa privesc marea...corabiile!raspunse el scurt.

Joanne zambi frumos, aproband usor din cap. Se intoarse cu fata spre intinderea intunecata de apa si cu spatele la el.
Frumos... Ai auzit povestile? intreba moale, trecandu-si mana prin patul blond.

Ridica o spranceana.
- Ce povesti?intreba scurt.

Ridica usor din umeri, varandu-si mainile in buzunarele jachetei de piele.
Cele despre pirati, raspunse.

-Nu am auzit de ele!Si chiar daca ar fi adevarate.....Asta ar fi bine ar face locul mai interesant!

Aproba usor din cap si zambi mai mult pentru ea, fara sa se intoarca inca cu fata la el.
Si tu esti unul pentru aventura? intreba absenta.

-Da!spuse el scurt.OImi place sa incerc lucruri noi,mai ales mai periculoase si cele ce implica aventura.

Zambi frumos, intorcandu-si usor ochii catre el. Chiar daca parea destul de rece si dezinteresat fata de tot ceea ce se intampla, misterul pe care il ascundea o fermeca, poate chiar fara voia lui.
Ma bucur ca te-am intalnit in seara asta atunci, spuse moale, privind drept in ochii lui intunecati.

Nu era genul care sa poarte o conversatie prea lunga si sa zambeasca,dar incerca.Incepu intai cu zambetul.Incerca sa schiteze un zambet si reusi,dar unul destul de tamp.Observa ca fata incerca sa afle de ce e asa de misterios,dar nu comenta nimic de asta.
- Si chiar esti asa de interesata de corabii si mare deai venit asa tarziu pe aici?intreba el.Era trecut de ora 2.00 noaptea si el venise pe aici cam de la ora 10.00 si nu o remarcase.

Se intoarse pana la urma cu totul si se indrepta usor spre el, caci ii era destul de ciudat sa discute cu el in timp ce statea cu spatele la el. Se alinie astfel cu tanarul si ridica usor din umeri, intorcandu-si ochii catre mare, asta ca sa nu fie prea fermecata de zambetul lui slab, incantator.
Sunt interesata de tot ceea ce inseamna mister, il corecta sugestiv, zambind si ea in coltul gurii.

- Hmmmmmmmmmmmm...spuse el slab.Se pare ca avem ceva in comun.Si mie imi plac lucrurile misterioase.