Potiunea increderii

-Bine. Spun eu si prind un pic mai mult curaj, apropiindu-ma de parinte.

Pastorul o lua inainte, ajungand in dreptul unei casute. Usa scartai incet si ne invita inautru.

Intru inauntru uitandu-ma si admirand casa.

Era o casuta mica, veche si facuta dupa obiceiul traditional, dar la fel de primitoare, asa cum mi-o aminteam cand eram copil.
Pastorul ne invita sa luam loc pe scaune si apuca sa puna de un ceai, apoi ne servi cu cativa biscuit de casa. In timp ce apa fierbea, acesta arunca o privire pe geam, oftand usor, apoi mi se adresa.
-Vivian, daca nu iti cer prea mult, ai putea sa ramai o saptamana aici?
Uimita de intrebarea lui, il intreb ce s-a intamplat. Ceva era in neregula cu batranul pastor.
-In ultimul timp au tot disparut oameni, dupa cum cred ai observat cand ati intrat in sat. De asemenea, au aparut acum cateva luni, cativa tineri imbracati in robe, care cred ca apartin unei diferite culturi, dar par dubiosi. De cand si-au facut aparitia in sat, au inceput sa dispara oameni din sat.
-Vrei sa te ajut sa rezolvi cazul?
-Ai vazut ca sti?, schita un zambet si cand ceainicul fu gata veni o tava cu trei Canute umplute cu ceai aburind. Deci ce spui?

-Eu deja mi-am dat seama. Din cate spune pastorul, sunt vampiri.

-Vampiri e putin spus, ii arunca pastorul o privire zanei. Cred au si puteri demonice si lua o inghititura din ceai.

-Eu nu sunt o zana oarecare ci printesa zanelor. Se spune ca as avea cele mai mari puteri care pot fi comparate cu ale unei zeite doar 3 puteri ma despart de o zeita: Omniscienta, Omniprezenta si Omnipotenta. Aceste 3 puteri le are o zeita in plus de mine.

-Am inteles, spuse pastorul. Sper ca puteti face ceva cu ei.
-Linisteste-te, o sa recuparam persoanele disparute.

-Desigur. Spun eu.

-Deocamdata sa o lasam pe maine, spuse Vivian. Se intuneca si sunt obosita.
Stiu o carciuma aproape.

-Bine, sa mergem la carciuma aceea.

Vivian porni in fata si dupa trei case intrara in carciuma. Acolo obtinu doua camere si ii dadu cheia Sanarei.
-Vrei sa bei ceva inainte de culcare?

-Sigur. O cola. Spun eu.

Vivian dadu comanda si se aseza la masa absenta. Era departe cu mintea, poate ca si din cauza oboselii.

Asteptam sa soseasca comanda.

-Comanda dumneavoastra, zise un baiat tanar care o facu pe Vivian sa sara de pe scaun.

-Multumim. Spun eu.

După cina Vivian merse in camera urandui noapte buna Sanarei. Maine avea sa investigheze si se culca stingand lampa.

-Noapte buna. Ii spun si eu.