21.12.2012

-Ok, spun eu si o iau inspre cladirea cea mai mare care se vedea aproape de linia orizontului.

O urmez curioasa pe Sanara pana acolo.

-Stii ma amuza faptul ca matusa nici nu banuieste unde sunte noi. Spun eu chicotind.
-A si in subconstient exista trecute informatii secrete precum vietile anterioare, data la care vei muri in actuala viata, in ce te vei reincarna in viata urmatoare, destinul actual, destinele viitoare, si multe alte informatii din acestea secrete dar si amintri uitate care ai impresia ca au fost sterse dar de fpat nu au fost sterse ci arhivate si mutate in subconstient. Creierul niciodata nu sterge nimic definitiv. Ci doar muta in Recycle Bin cum s-ar spune.
Dar ei bine totul e protejat de o gaura neagra.
Intre timp ajungem la cladire si deschid usa apoi inainta in sala proiectorului de vise care arata ca o sala de cinematograf dar fara scaune insa cu ecrane pe toti peretii. si boxe uriase din podea pana in tavan.
-Stii aceste sali au proprietatea de a fi toate 7D Adica cand spun toate ma refer cele din mintea fiecarei persoane. Fiecare persoana are una singura. Si nu nu au vreun operator care sa controleze. Creierul e cel care controleaza ce vis se difuzeaza. De fapt aici noi sntem singurele persoane reale din mintea matusii. in rest toate celelalte persoane care le vom vedea vor fi doar iluzii.

-Si aici vom vedea doar amintirile ei?

-Amintiri sau vise, depinde ce alegem.

-Foarte interesant şi totuşi în acelaşi timp grea alegere dintre amintiri şi vise.

-Da, stiu ca e destul de grea alegerea. Oricum nu ave cum sa intervenim activ. Orice am alege, nu putem decat asista pasiv. Ce zici daca am merge intr-o amintire din copilaria ei?

-Oricum ar fi este interesant pentru că e ca şi cum ai face parte dintr-un film şi sună chiar bine.

-Da. Asa e, chiar e interesant, deci haide. Spun eu si o iau pe Cristina dupa mine. Ajungem in dreptul unei usi si intram in sala de cinema. Ne asezam in primul rand pe 2 scaune de la mijloc. Sala se intuneca si ecranul se transforma intr-un vortex, apoi suntem inhitite si aruncate undeva.

Era un oras mare. Orasul Metropolis din Fairytopia, asa cum arata cu 515 de ani in urma. Nu era metropola insa era un oras desul de mare, unul de marime medie. Eram pe o alee, in fata unei gradinite. Prin grupul de copii de zana care tocmai iesea de la gradinita, era o zana micuta, blonda, cu parul impletit in 2 codite, si cu cate un trandafir la fiecare codita. Era imbracata intr-o rochita rosie si in picioare avea pantofi rosii. La poarta o astepta sora ei mai mare, o zana de 16 ani, blonda si ea, cu parul lung pana la mijloc.

-Cea mica e Josephine, si cea mare, e sora ei si totodata, mama mea. Ii spun eu lui Cristina.

-Chiar seamănă foarte mult.

-Pai da, ca orice surori.