Falfait de aripi

Suieratul aprig al vantului trece prin fereastra deschisa; atingerea lui rece mangaie draperiile lungi, facandu-le sa danseze.
  Singura lumanare de pe masa tremura, aproape se stinge. O privesc indelung, cu mintea hoinarindu-mi aiurea. Imi place sa urmaresc miscarile micii flacari, desi lumina ei nu-mi este necesara.
  Imi amintesc vag unde sunt, iar detaliile nu au importanta. Venisem si in acest loc, sperand ca-mi voi gasi creatorul - vampirul imbracat in costum elegant, cu parul argintiu.
  Nu aveam alt tel, trebuia sa ma multumesc doar cu umbra de nadejde ca, la un moment dat, il voi intalni.
  Aud zgomote in apropiere. Nu le recunosc si nici nu-mi pasa. Am pretiosul avantaj ca sunt deja moarta. Ce altceva mi se poate intampla?!

Eram in taramul intunecat. Asasinul ma urmarise pana aici. Din cauza ca imi pierdusem magia datorita unei vraji puternice, acum ma luptam doar cu o sabia antivraji si la indemana mai aveam si un arc obisnuit. Mi-am pierdut sabia si am inceput sa trag cu arcul, incercand sa scap de el pentru o perioada.

Selene:

Astazi aratam destul de bine. In timp ce ma plimbam pe coridoarele imense ale palatului imi scot din poseta trusa de machiaj uitandu-ma in oglinda: Semanam la perfectie cu Angelina Jolie, ei bine cu exceptia aripilor mari si albastre cu marginile negre. Eram imbracata intr-o rochie pastel, fara spate pentru a nu imi incurca aripile: http://www.viitoaremireasa.ro/images/galerii/large/252/Rochii-de-seara-pastel-10
In picioare aveam o pereche de pantofi cu toc de 5 cm de culoare alba. Pasii mei se auzeau clar pe gresia coridorului palatului. Ma opresc in dreptul camerei noii venite si dupa ce bat usor, deschid usa incetisor de parca nu vroiam sa trezesc pe cineva.
-Bun venit la Curtea Intunericului.

Reusesc sa-l fac sa plece si ma apropii de un castel. Acolo am vazut 2 persoane : o vampirita si o zana. Am stat ascunsa o vreme, dar apoi mi-am dat seama ca nu are rost si am iesit.

-Salut, micuta vrajitoare. Spun eu.

- Nu sunt chiar mica, sa zicem asa.

-In comparatie cu mine esti. Stiu ca ai deja 18 ani dar cum mai stiu ca vrajitoarele traiesc multe sute de ani, si cum noi zanele traim vreo 3000, cum noi zanele ne serbam majoratul la 100 de ani, noi zanele le spune vrajitoare mici la cele sub 100 de ani.

- Mnah, sa zicem. Stramb din nas si imi asez arcul cu sagetile.

-Eu am 420 de ani deja. Si cine e cel care te urmarea? Il cunosti? Vad ca a fugit si pana sa ma bag eu.

- Ehh, nu e important. Spun mandra. Oricum, l-am facut praf.

-Stii, pun pariu ca daca era demon a fugit cu coada intre picioare. Spun eu vrand sa fac o gluma.

- Nu era un demon, era un fel de asasin magic, un mercenar, sa spunem asa. Imi ciufulesc parul si mi-l dau intr-o parte.

-Asasin magic?Adica in ce fel magic? Are el puteri magice sau este un fel de asasin de fiinte magiice?

- Ambele variante : are puteri magice cu ajutorul caruia omoara creaturi magice.

-Ar trebui inchis undeva de unde sa nu poata scapa pentru tot restul vietii. Va trebui arestat si dus la Azkaban acest individ.

- Nu, nu trebuie sa faci asta. Eu chiar vreau sa-l omor si va fi usor. Spun eu rotindu-mi bratul drept, in semn ca sunt foarte pregatita.

-Eu nu ma pot baza pe tine. Ba spui ca nu vrei sa ucizi deci poti face asta, ba spui ca vrei sa ucizi. Si te mai stiu ca in unele cazuri minti. Daca chiar vrei sa ucizi il poti ucide in inchisoare. Oricum a arunca in aer o inchisoare, pe de o parte e un fapt rau ca e rau sa arunci ceva in aer pe de alta parte e bine ca scapi lumea de niste nelegiuiti. Nici macar Dumnezeu nu va sti daca sa te duca in rai sau iad. Oricum multe vrajitoare semi-rele au ramas sa bantuie ca fantome si in ciuda faptului ca sunt fantome, si-au pastrat puterile si dupa moarte. Asta fiindca vrajile nu se fac cu ajutorul trupului sau a creierului ci cu ajutorul spiritului si a constiintei, a creierului spiritual. De aceea o persoana ca o vrajitoare sa zifem isi pierde abilitatea de a atinge fizic lucrurile dar nu isi pierde si puterile magice fiindca ele nu isi au salasul in trup ci in suflet, iar invataturile nu isi au salasul in creier ci in creierul ancestral, acolo unde isi are salasul si constiinta, sentimentul de "a fi eu".

- Emph...

Urmarisem tacuta conversatia celor doua, scufundata in fotoliul comod. Din ce pricepusem pana acum, aveam in fata o vrajitoare si o zana. Fapturile care ma incantau din cartile cu povesti pe Terra erau, aici si acum, in fata mea, intr-o alta dimensiune. Clatin din cap.
  Intre timp, discutia ia o directie abstracta; ceva legat de puteri pastrate dupa moarte si un suflet magic. Nu ma obosesc sa incerc sa inteleg. Lucrurile astea ma lasa rece.
  - Hei, aripioare-colorate, las-o mai moale, ii spun zanei pe un ton plictisit. Fata se va descurca singura intr-un fel sau altul, cel putin asta e impresia mea, continui, privind-o pe vrajitoare.

- No way, nici o sansa. Ma descurc singura. Brusc privesc in jur. " Suntem privite " , imi spun in gand.

Gestul neasteptat al fetei imi capteaza atentia. L-as fi inteles si daca nu i-as fi auzit gandurile. Telepatia asta era o pacoste, mai ales ca eram prea obosita sa o mai controlez.
- Ar trebui sa disparem de-aici, ce zici? o intreb pe vrajitoarea a carui nume inca nu-l aflasem, referindu-ma la urmaritor.

- Da, ar trebui sa plecam... ma intorc catre ea si mai privesc o data in jur. Se apropie... spun in soapta.

-Pana acum vroiai sa il omori, acum vrei sa fugi de el?

- Nu intelegi. Nu pot sa lupt acum cu el, magia mi-a fost luata temporar si nu pot lupta decat cu acest arc.

-Aha, acum inteleg.