Ajutor! Să mă găsească cineva!

Eram in drum spre un alt Dungeon. Drumul nu era atat de dificil pe cat ma asteptasem. Dungeonul era localizat undeva la capatul padurii. Afara se cam intuneca, deci trebuia sa grabesc pasul. Eram in apropierea unei vai prin care curgea un raulet. Ceva stralucea acolo jos, dar mi-am zis ca e doar o pietricica de rau sau ochii unui animal. Mai incolo insa, m-am razgandit si m-am intors. Am gasit o lampa.
-Ce grozav! am exclamat. Acum nu mai trebuie sa-l tin pe Amon pe post de torta!
Am scos o batista si am incercat sa indepartez noroiul de pe ea.

Nu pot sa spun ca eram surprinsa sa am un duh in fata mea. Nu era prima data cand intalneam unul.
-Eu sunt Yozora! Vreau sa stiu cum ai ajuns sa fii duh?

-Iti doresti atat de mult sa devii fiinta umana? Eu nu sunt o vrajitoare, desi ma pricep la magie. Nu cred ca te-as putea ajuta, nu ma consider suficient de talentata la asa ceva, dar obiectele pe care le port cu mine contin djini. Sunt sigura ca ei te vor putea ajuta. Cred ca ar fi mai bine pentru toti ca tu sa devii om, pentru ca ma gandesc ca le-ai provocat destule neplaceri fostilor tai proprietari daca toti te-au aruncat.

M-am uitat pe lampa, dar cuvintele care fusesera scrise acolo, majoritatea s-au sters in timp, iar acum doar cateva cuvinte mai puteau fi deslusite: eternitate, iubire, durere, viata, moarte si om.
-Stii, esti foarte ghinionist ca am dat eu peste tine. Ghicitorile nu sunt punctul meu forte. Si daca tot nu ai un nume, cum ai prefera sa-ti spun?

-O sa-ti spun...Verdaan, pentru ca esti cam verde! Cum tocmai eram in cautarea unui Dungeon, pot face o pauza ca sa-ti gasesc o vrajitoare. Si acum, am dreptul la niste dorinte? Ca prima ar fi sa gasesc o vrajitoare.

Nu stiam unde sa gasesc o vrajitoare, nici macar unde traiau. Ma simteam de parca imi luasem o sarcina prea grea si nu credeam ca ar fi posibil s-o duc la indeplinire, asa ca am facut ce trebuia facut intr-un astfel de moment. L-am invocat pe djinul Zagan. Spre deosebire de alte duhuri, cele pe care le aveam eu erau cele mai puternice, care ma ascultau doar pe mine si nu aveau alt stapan decat pe cel care si-l alesesera singure, dar asta venea cu un pret scump pentru stapanitorul lor. Zagan avea pielea albastra si parul alb.
-Porunceste, Yozora!
-Transforma-l pe duhul asta intr-o fiinta umana!
-Da, pot sa-l inteleg de ce vrea asta. Ce ar vrea sa fie? Barbat sau femeie?

-Puterile iti vor fi drastic reduse, dar nu vei fi lipsit de ele. Spui ca vrei sa fii o fiinta umana, dar puterea de schimbare a genului pe care ti-o doresti va fi un blestem pentru tine. Vei deveni in cele din urma un spectacol mizerabil de umanitate distrusa, demn de mila celorlalti si de nesuportat pentru tine. Vei uita cine esti si nu vei cunoaste iubirea adevarata pentru ca nu vei stii pe cine sa iubesti, dar din moment ce asta e ceea ce vrei acum, asa sa fie!
Zagan isi intinse mainile spre Verdaan si acesta fu inconjurat de un cerc luminos, care atunci cand se stinse dadu la iveala un barbat. Djinul se adaposti la loc in unul din colierele mele. M-am uitat la barbatul care inca se obisnuia cu forma lui materiala.
-Acum nu-ti mai pot spune Verdaan! Nu mai esti verde. In ciuda a ceea ce ti-a spus Zagan, eu imi doresc sa cunosti iubirea adevarata si s-o oferi si altora. Nu conteaza ce rautati ai facut in trecut, conteaza cum traiesti de acum inainte. Daca o sa mai superi iar o persoana nepotrivita, s-ar putea sa te trezesti iar blestemat si s-ar putea sa devii ceva mai rau sau din nou, un duh. Poate ne vom mai intalni candva, dar deocamdata esti pe cont propriu.

-Ah si numele meu e simplu Yozora! Inseamna ''cerul noptii''. Iti urez noroc in cautarea ta! La buna vedere!
Mi-am luat rucsacul si am pornit pe cararea intunecata a padurii.

Am ajuns a doua zi, intr-un orasel. Era mare forfota la acea ora a diminetii. Pe unde mergeam vedeam doar mancare. M-am plimbat la vreo trei standuri si mi-am cumparat mai multe feluri, unele noi pentru mine. M-am oprit in fata unui magazin cu obiecte magice. De acolo mi-am luat un toiag care putea zbura sau face mai usoara folosirea rukh-ului. M-am dus apoi la o taverna, pentru ca acolo afali toate barfele din oras.

Hangiul era tare serviabil. Mi-am comandat un suc de fructe si am inceput sa-i urmaresc pe toti cu privirea. In acelasi timp incercam sa fiu atenta si la ce spuneau oamenii. Se pare ca asta era partea cu bogatasi a orasului, cealalta parte fiind alcatuita din oameni care abia supravietuiau de la o zi la alta.
-In seara asta ma duc sa-mi iau niste sclavi, spuse un tip care se imbatase si aproape ca zbiera la alti tipi. Am angajat deja niste mercenari care sa ma ajute.
-Oh, dar parca ti-ai luat altii cu doua saptamani in urma. De ce ii schimbi asa repede?
-Sunt niste viermi inutili! Ultimul a murit aseara, dupa ce l-am mangaiat putin cu biciul. Sa-l fi auzit cum isi cerea plata pe motiv ca avea de intretinut o familie. Dar cu mine cum ramane? Nu platesc pe cineva care nu merita. Totusi, am vazut-o pe sotia sclavului mort. E frumoasa! Cred ca o s-o fac femeia mea. Ce femeie nu si-ar dori sa fie cu mine?!
Ei au inceput sa rada in hohote, iar eu m-am intors dezgustata. Nu puteam sa le mai suport vorbele si felul in care se comportau, de parca moartea unui om era un motiv de lauda. M-am ridicat de la masa si m-am dus in cealalta parte a orasului. Voiam sa vad daca intr-adevar era cum se spunea, ca sa ma gandesc ce era de facut.