Ploaie de primavara.

First topic message reminder :

Calypso

Era o dupa amiaza de primavara,  in cursul saptamanii. Ma intorceam de la scoala spre casa. Eram profesoara de biologie mitologica. Ceea ce insemna ca predam Ierbologie, biologia si anatomia fiintelor magice si anatomia zanelor.
Taiasem drumul prin parc cand se innorase brusc si observ pe cineva pe are ca si mine il prinsese ploaia in parc. Fulgerul lumina puternic si in scurt timp se auzi un tunet atat de puteric incat ai fi spus ca a inceput razboiul si cineva trage cu tunul.
-Haide sus. Te duc eu acasa. Ii spun eu. oprindu-ma in fata acelei persoane.

Mergeam in spatele Ariannei dar imi era frica din ce in ce mai multa cu fiecare pas pe care il faceam.
-Si tu stii a cui apartine sangele asta negru? O fi a unui monstru? O intreb eu pe Arianna.

Nici nu am mai auzit cuvintele lui Calypso. Cand am deschis ochii eram intr-o cabanuta calduroasa. Patul in care ma odihneam era atat de moale si confortabil. Asternuturile miroseau a flori de liliac, iar in camera se simtea aroma ceaiului de tei. Era cabanuta bunicii, iar ea statea langa scaunul de langa patul meu. Simteam intepaturi in piept.
Asta nu putea fi adevarat. Bunica murise demult, din cauza mea si a arogantei mele. M-am ridicat si m-am apropiat de batrana. Chiar daca era un vis, as fi dat orice ca sa pot vorbi cu ea macar o data. Astfel as fi putut sa-i spun cat de rau imi parea ca nniciodata nu o ascultasem.
-In sfarsit, te-ai trezit?! spuse ea.
-Trezit? Nu-mi amintesc.
-Ei vin dupa tine, Arinna. Ei stiu ca esti in viata.
-Ce?!
Imi era teama. Erau exact aceleasi cuvinte din acea zi. Daca stateam sa ma gandesc... chiar ma simteam ca in acea zi. Toate aratau la fel, chiar si bunica. Am auzit niste batai grele in usa. Nu voiam sa deschid usa. Genunchii imi tremurau. Stiam... erau ei...
-Fugi, Arinna! sopti bunica. Si nu te uita inapoi!
-Nu cred ca are unde sa fuga! spuse un tanar cu parul alb, cu ochii cruzi si neiertatori, unul rosu si altul verde si o fata care nu trada nici o emotie. Nu-mi irosi timpul, te rog!
A inceput sa ma stranga de gat.
-De ce? am reusit sa ingaim.
-Nimic personal. Doar ai ceva de care am nevoie.
Era puternic. Mult mai puternic decat ar fi trebuit sa fie. Ma privea glacial, cu dezgust.
-Nimic personal...pe naiba.
Atata ura in ochii lui. Mi-as fi dorit sa stiu de ce ma ura atat de mult. Deodata, am simtit lama rece a pumnalui patrunzandu-mi in stomac. Nu a durut la inceput. Fiind un ''nobil'' rareori am simtit durere. Cel putin, asa obisnuia bunica sa-mi spuna. Un ''nobil''. Erau temuti de multi. Par alb, privire ucigatoare. Abominatii de rase umane. Privire superioara, viteza si reflexe. Dar nu aveau emotii, sentimente. Erau criminali cu sange rece, soldatii perfecti. Bunica obisnuia sa-mi spuna ca in ziua cand intalnesti un nobil adevarat, e ziua in care vei muri. N-am inteles niciodata vorbele ei. Eu insami fiind nobil. Dar vazandu-l pe barbatul din fata mea, am realizat ca nu eram un nobil adevarat. Iar cei adevarati nu ma voiau in viata cu un motiv.
Incetul cu incetul, mi se facea frig si eram obosita, dar mai mult speriata. Nu ma puteam abtine sa nu plang. Inainte sa-mi pierd cunostinta, m-am mai uitat o singura data la el si l-am vazut inconjurat de o lumina alba, stralucitoare, care plutea din mine spre el. Atunci am inceput sa simt... durerea. Era abilitatea mea pe care o voia. Imi pierdeam abilitatea. Timpul trecea prea incet. Durerea crestea. Durea atat de tare incat nici nu puteam sa tip. Culorile se intunecau.
-Ce sa facem cu fata? intreba probabil un insotitor al barbatului.
-Arunc-o undeva aproape de padure... fa sa para ca au fost niste banditi.
Mi-am pierdut cunostinta. Nu stiam cat de mult timp trecuse. Eram calare pe un cal.  Am deschis ochii. Nu vedeam decat urmele copitelor lasate pe pamantul umed.
-Uita-te la ranile ei!!! Tata, poti s-o ajuti?
-Nu stiu, Calypso. Ranile sunt grave.
Fetita se intoarse spre mine si incerca sa ma linisteasca.
-Nu-ti fa griji! Te voi ajuta! Esti in siguranta acum!
Deodata, m-am trezit la realitate. Eram iar in camera intunecata, alaturi de Calypso si de alti doi calatori. Unul inalt cu pelerina neagra si altul mai scund, intr-o pelerina mov. Un elf lunar si o femeie gnom.
-Este doar un incubus! spuse gnomul. Prietena ta e norocoasa! Daca ar fi fost un incubus matur ar fi tinut-o adormita ani de zile. Dar uite ca se trezeste, desi se va simti cam ametita o perioada.

-Ce, unde? Care e incubusul? Incubusii sunt invizibili? Nu am vazut nici un incubus. Am vazut doar ca preitena mea a lesinat. Le spun elfului si gnomului.

-Ceea ce a atins prietena ta era sangele unui Incubus! ii raspunse gnomul. Un Incubus poate lua ce forma vrea si influenteaza cosmarurile, se hraneste cu frica. Acesta insa nu era ajuns la maturitate, asa ca nu era asa puternic. Dar tot i-a provocat cosmaruri. A fost ranit de moarte, iar cand un Incubus moare el se transforma intr-un fum negru si dispare. Sunt chestii elementare pe care orice copil le invata.
-Chiar si prietena ta ar fi trebuit sa stie! interveni elful. Niciodata sa nu atingi un Incubus, pentru ca te pot prinde intr-un etern cosmar al celor mai adanci temeri si amintiri.
-Asa-i! Eu sunt Talula, spuse piticuta, iar elful este Haldir. Uite, Hal, sculpturile din podea sunt ale gnomilor.
-Stiu.
-Ti-am spus eu! zambi gnomita.
Elful se intoarse spre Calypso si o intreba:
-Deci spui ca prietena ta adormita a zburat?! Si avea o stralucire alba in jurul ei? Si a inceput sa se cutremure sala?
In timp ce Calypso i-a dat detaliile calatoriei nostre pana acum, m-am trezit si eu de-a binelea.
-Ce cautati voi aici, oricum?
-Chestii... Voi ce cautati?
-Chestii... Va multumesc ca mi-ati salvat viata.
-Cu placere! spuse zambareata Talula.
Calypso ma privea inmarmurita. Am zambit ca sa o asigur ca eram teafara.
-Ma simt bine, Caly! Doar am avut un cosmar... despre ziua in care te-am intalnit. Nu vreau sa vorbesc despre asta.
-Mergem, Talula? intreba Haldir.
Talula nu spuse nimic, ci ma privi cu un interes vadit.
-De ce te holbezi la mine? Este parul, nu-i asa?
-Arati ca un ''nobil''...
Am fost surprinsa de raspunsul ei. Toti cei cu care m-am intalnit, probabil ca au crezu acelasi lucru despre mine, dar niciunul nu a fost suficient de curajos sa mai spuna ceva. Nici macar Calypso nu ma intrebase despre asta.
-Ei bine, nu sunt...
-Jumatate nobil? Dar asta nu are niciun sens. Ei nu se stie ca avand parteneri umani.
-Nu stiu. Nu mi-am cunoscut parintii.
-Hey, Talula, nu ca as vrea sa va intrerup sau altceva, dar nu cred ca e bine sa enervezi pe cineva dintr-o rasa care se stie ca sunt niste ucigasi cu sange rece. Spuneam si eu.
Ea paru sa nu-l bage in seama.
-E ciudat. Adica arati ca un nobil, dar nu te simt ca pe unul.
-Ah... multumesc?
-Ti-am salvat viata, spune-ne macar ce cautati aici.
-Corect. Eram in cautarea unei harti.
-A vechiului regat, presupun. De ce cautati un loc care nu exista? Stai pe ea...
-Pe ce?
-Harta.
M-am uitat pe podea si am vazut liniile fine trasate pe ea. Asta era harta.
-Eh, nu arata portabila. Dar voi de ce sunteti aici?
-In cercetare. Noi gnomii nu suntem prea priceputi la Arcane, de aceea vreau sa invat mai multe. Ma intreb ce cauta un giuvaier magic intr-un templu al gnomilor. Mai ales in tinutul asta. Nu pot raspunde la intrebarile astea. Nimeni nu poate, decat vechiul regat. Deci, cautam acelasi lucru.
-Stai putin, deci de ce nu a mai deschis nimeni tunelul secret pana acum?
-Probabil era un fel de incuietoare.
-Atunci cum de atunci cand l-am atins eu s-a declansat?
-Ceva in legatura cu tine a declansat-o. Poate o fi din cauza ca esti nobil.
-Se spune ca nobilii vin chiar din vechiul regat. De aceea sunt numiti nobili, pentru ca obisnuiau sa fie nobilii din vechiul regat! spuse Haldir.
-Corect. Conform legendei, este un oras construit de oameni, gnomi si elfi impreuna. Si erau foarte avansati in arta si stiinta arcanelor.
-Mersi pentru lectia de istorie, dar noi ne cam grabim...
-De vreme ce cautam acelasi lucru, hai sa facem echipa! Ce spuneti?
-Ar fi grozav! Am putea gasi urmatoarea locatie in unul din acele jurnale. Hai sa ne intorcem in tabara centaurilor si sa ne odihnim. Vom porni la drum cand descifrez mai mult din jurnale.
Talula si Haldir se ocupara cu schitarea fragmentului de harta.
-Crezi ca parintii tai vor fi incantati de noii ospeti, Calypso? O sa afle ca am plecat de dimineata si iar o sa-mi tina tatal tau morala. Cel mai probabil nu o sa te lase sa te aventurezi cu mine in alte calatorii.

Mama poate ca va fi incantata de noii oaspeti. Tata doar stii cum e, daca ne prinde insa poate ca norocul ne va surade. Imi amintesc ca tata ar trebui sa plece azi la vanatoare in munti cu alti centauri si sa speram ca nu se va intoarce de la vanatoare pe perioada cat vor sta musafrii la noi. Sper sa ajungem acasa dupa ce tata va fi plecat deja. Insa nu pot cara 3 persoane deodata sau poate 2 jumatate. Spun eu glumind la adresa fetei gnom. Decat daca facem rost de o caruta sau trasura.

-Eu sunt elf, spuse Haldir, deci nu va fi nevoie sa ma cari, pot sa tin pasul cu un centaur.
-Iar eu, Calypso, voi incerca sa fac o intrecere cu tine! Va fi ca pe vremuri! Dar Talula va avea nevoie de ajutor. Plus ca nu trebuie sa mergem in galop. O vom lua usor la pas.
Pe drum, Talula a fost foarte vorbareata. Ne-a invatat despre sagetile otravite si ce otravuri erau cel mai des folosite si usor de preparat. Haldir nu era prea vorbaret, dar nu parea sa-i displaca prezenta noastra.
-Vezi, Calypso! i-am spus eu. Tatal tau nu te-a invatat niciodata despre sagetile otravite, desi se pricepe destul de bine la asa ceva. Desigur, e foarte periculos, pentru ca daca nu stii sa folosesti o anumita otrava, o poti intrebuinta gresit si poti paraliza cateva zile.
Calypso se arata total absorbita de ceea ce ii povestea Talula. Eu m-am intors spre Haldir si l-am vazut zambind.
-Tu zambesti?!
-Normal, nu prea. Eu sunt un mag.
-Si magii sunt oameni constant optimisti si zambitori?
-Magii au de zece ori emotii mai puternice decat cei fara magie. Cum se face ca nu stii asta? E elementar.
-Nu am invatat prea mult. Am invatat ceea ce trebuie ca sa supravietuiesc si asta mi-a ocupat cam tot timpul pe care ar fi trebuit sa-l dedic studiului.
-Oh, inteleg. Atunci nu e mult de invatat. Sunt ca orice alt elf al lunii, doar cu emotii exagerate si magie.
-Scuze ca-ti spun asta, dar nu prea arati emotionat. Adica ai mereu aceeasi fata.
-Scuza-ma ca am mereu aceeasi fata.
-Nu, ma gandeam la fata care spune ''cred ca am mancat prea mult''.
-Nu am asa o fata!
-Ba da, ai asa o fata! interveni Talula.
-Ba nu!
-Doar glumeam putin, Haldir! Nu te supara.
-Off...
Era trecut de amiaza cand am ajuns in tabara centaurilor. Brusc, toata veselia noastra pieri. Ceva nu era la locul lui. Simturile mele de nobil puteau intui pericolul. Era frig si liniste. Mai multa decat ar fi trebuit sa fie.
-Stati... ceva nu-i in regula... simt... moarte...
Corturile din tabara erau pline de sange si pe jos erau cadavrele centaurilor si al elfului. Cine facuse aceste orori sigur nu era un amator. Toti fusesera ucisi cu precizie, o singura lovitura in cap. Se vedea ca nu le lasasera timp sa riposteze.
Calypso incepu sa planga langa cadavrele familiei ei.

-Deci sunt singura supravietuitoare din aceasta tabara? Din aceasta colonie? o intreb eu pe Arianna printre lacrimi.

-Ma tem ca da, Caly! Si cred ca noi am fost norocoase ca am plecat inainte sa aiba loc macelul, altfel am fi murit si noi. Cred ca parintii tai se bucura acum ca esti in viata si voi avea grija sa ramai asa. I-am facut o promisiune tatalui tau si intentionez sa mi-o tin.
Am lasat-o pe Calypso singura cu parintii ei, ca sa ii poata plange in voie. De asemenea, inainte sa ies din cort am vazut ca jurnalele lipseau. Deci nu eram singurii care cautau vechiul regat. Oare cine mai stia de jurnale in afara de mine si Calypso? Intre timp, am ingropat celelalte cadavre, ajutata de Talula si Haldir.
-Cred ca stiu cine e in spatele acestor crime, spuse Haldir.
-Cine?
-Pai, nu sunt sigur, dar dupa felul in care au fost ucisi, cu o singura sageata in cap, ar putea fi Soimii.
-Soimii?! Presupun ca nu te referi la pasari.
-Ei sunt banda din spatele anihilarii Ordinului Cavalerului, pe cand regele acestui tinut a murit. Ei nu sunt doar niste brute de mercenari. Sunt foarte bine organizati si niste arcasi desavarsiti. Nu erau prea cunoscuti inainte de acel atac, dar acum conduc din umbre Emerald Valley.
-De unde stii despre ei?
-Eu si Talula ne-am cam intalnit in urma cu cativa ani cu ei. Nu a fost deloc placut.
-Asta e de rau. De ce ar fi Soimii aici? Jurnalele bunicii mele lipsesc. Contineau informatii despre intrarea in Vechiul Regat.
-Arinna, interveni Talula, acei oameni sunt rai si periculosi. Nu ii putem lasa sa aiba astfel de informatii. Ei nu trebuie sa gaseasca vreodata Vechiul Regat.
-De ce l-ar cauta?
-In Vechiul Regat, se practica necromantia...
-Cu ani in urma, Soimii ne-au gasit si ne-au folosit la ''cercetari'' magice. S-a dovedit sa cercetarile lor erau despre insasi necromantie. Cand ne-am dat seama de asta, am fugit. Lor nu le pasa de noi, dar Talula a luat toate descoperirile si resursele lor cu ea.
-Nu-i puteam lasa sa aiba genul ala de putere.
-Dar resursele lor ti-au priit in incercarile tale in Alchimie.
-Devii ingrozitor de vorbaret Haldir.
-Si ce facem acum? Cum recuperam jurnalele?
-Ne trebuie un plan bun. Altfel riscam sa ne pierdem vietile fara rost.
-Voi trebuie sa le stiti slabiciunea. Doar ati lucrat cu ei.
-Ei nu au o slabiciune, dar ar fi un lucru...
-Liderul lor a fost recent schimbat. Acum sunt condusi de un barbat pe nume Scar.
-Il cunosteam. Era crud si destept. Ii placea sa se dea mare. Soimii nu vor avea incredere in el, de aceea el are nevoie de noi recruti. Asta ar putea fi sansa ta.
-A mea?
-Pe noi ne stiu deja si daca merge Calypso, isi vor da seama ca e copilul centaurilor ucisi.
-Deci, intri ca recrut in banda lor, vezi cum se petrec lucrurile, iei jurnalele si pleci. Dar parul tau va atrage atentia oamenilor. Cumpara-ti o pelerina.
Intre timp iesi si Calypso si am ajutat-o sa-si ingroape parintii.

Cand iesisem fusesem destulde pe faza sa aud doar ultima parte din conversatia lor.

"-Pe noi ne stiu deja si daca merge Calypso, isi vor da seama ca e copilul centaurilor ucisi.
-Deci, intri ca recrut in banda lor, vezi cum se petrec lucrurile, iei jurnalele si pleci. Dar parul tau va atrage atentia oamenilor. Cumpara-ti o pelerina."

-Cred ca as avea si eu o idee cine ar putea merge ca spion. Am putea toti 4 sa mergem. Am o idee care ii va duce in deruta rau de tot.

Ma gandeam ca am putea folosi polipotiune pe care ne-ar putea-o da orice zana binevoitoare. Sa ne deghizam in cai si astfel ne va fi foarte usor sa ne infiltram in tabara lor sisacautam jurnalele fara ca ei sa banuiasca ceva.

Sau poate am putea folosi ADN-ul aceluiasi centaur mort dar care ei sa fie siguri ca l-au ucis si sa fim 4 clone identice si sa ii pacalim ca au dat de niste stafii razbunatoare, sa ii punem pe fuga si sa cautam jurnalele in liniste.

Ceva obiectii?

-Ma tem ca asta ar merge doar daca ei ar fi niste copii fricosi, dar dupa cum ii spuneau si Arinnei, ei practica necromantia, deci nu se sperie de niste stafii, ba chiar spera sa intalneasca cateva. Cat despre potiune, ea nu merge pe un nobil. Ei nu pot schimba ceea ce sunt. Dar cred ca noi am putea folosi potiunea. Si eu si Haldir sa ne transformam in cate ceva. De exemplu, tu intr-un cal complet, Haldir intr-un soim, iar eu intr-un alt cal. Astfel, o vom putea insoti si infiltra impreuna cu Arinna, fara sa dam de banuit. Ea doar va trebui sa-si ascunda parul.

-Bine, atunci asa ramane. O idee buna aceste deghizari. Insa cum sunt sigura ca eu voi fi un cal maro, tie ti-as sugera un cal negru sau un cal alb. Ii spun eu.

-Calypso, stiu ca tu cunosti cateva zane. Ai putea face rost de potiune in cel mai scurt timp cu putinta? Daca da, hai sa pornim de indata!

-Sigur. Hai sa mergem si vom trece pe acasa la una dintre zanele pe care le cunosc. Ii spun eu.

-Bine, te urmez! Haldir si Talula vor ramane aici sa stranga ramasitele.

Eu si Arinna mersesem prin padure spre palatul unui zane. Padurea era intunecata si infricosatoare. Cararile erau inguste si de o parte si de alta erau scaieti si alte plante intepatoare a ciar si unele plante carnivore care nu se limitau doar la insecte ci muscau si alte fiinte. Ba chiar existau plante carnivore veninoase.

Ma opresc la un moment dat la cevadepartare de o astfel de lana incat sa nu ne paota face rau.
-Arinna, vezi planta aceea? Spun aratandu-i o planta:

http://i30.fastpic.ru/big/2011/1015/3e/b27c41ce231a958a539d24b5eaf4713e.jpg

-Am auzit ca e o planta carnivora veninoasa foarte periculoasa. Are niste tepi veninosi care ii arunca cand o atingi si se simte amenintata.
Se haneste cu inectele care se aseaza pe ea, sau cu pasarile mici de genul colibri care se aseaza pe ea sa culeaga nectar. Insa astfel de plante au un venin aparte. Veninul lor te poate transforma in planta daca nu e tratat la timp. Insa recunosc ca aceasta ultima parte ar putea fi doar o legenda. Totusi adevarul e ca unele persoane au capatat o alergie puternica de la acel venin ce le-a facut pielea sa semene cu scoarta de copac dar a fost complet vindecabila aceasta alegie. Dar probabil teama sau placerea de a genera mituri, a nascut aceasta legenda.
Ii povestesc eu apoi mergem mai departe si ne oprim langa un stejat batran.
-Se spune ca acesta e cel mai batran stejar din Fairytopia. Si ca poate vorbi. Dar ca poate fi auzit doar de catre zane. Apoi mergem mai departe ajungand intr-un luminis unde se vedea un palat.

https://2img.net/h/i239.photobucket.com/albums/ff100/Geo1000/palat_zpsveiyt5lq.jpg

Bat la usa si iesi o zana careia ii spun ce doream si ea ne invita inauntru. Ne servi cu cateva prajituri si suc si apoi ne dadu potiunea de care aveam nevoie si fire de par de cal si pana de soim.
Apoi noi ne luam la revedere de la zana si ne intoarcem in tabara.

-Pornim la drum? intreba grabit Haldir.
-Ce-i cu atata graba? Nu-ti place tabara noastra confortabila si plina de cadavre?
-Nu chiar. Imi aminteste de unul din testele de initiere de la scoala de magie. Era acolo o fetita care era servitoare. In scurt timp am devenit buni prieteni, dupa ce am invatat-o sa scrie si sa citeasca. Era tare isteata. Eu nu prea aveam prieteni, avand magia in sange, oamenii ma evitau. Ea a fost primul meu prieten. Intr-o zi, mama a aflat ca imi petreceam timpul cu o servitoare, asa ca a adus-o in camera mea si a inceput s-o bata. Mi-a spus ca asta se va intampla daca imi mai petreceam timpul cu servitorii.
-Mama ta pare a fi o persoana grijulie si intelegatoare...
-Ea este cea mai buna din familie.
-Deci ce s-antamplat? Presupun ca i-ai spus sa se opreasca...
-Intr-un fel... Am ars toata casa.
-Aminteste-mi sa nu te enervez vreodata.
-Abia au reusit sa o scoata pe mama in viata, dar fetita... a fost lasata sa arda. Atunci am inteles ce se putea intampla cand imi pierdeam controlul; am ucis o fetita nevinovata. Deci e de rau daca nu ne putem controla emotiile.
Intre timp veni si Talula in tabara. Ea fusese pe undeva prin padure sa adune ierburi de leac.
-Inainte de a ne transforma, Arinna, trebuie sa-ti mai spun ceva.
-Ce mai e Talula?
-Cred ca Soimii sunt condusi din umbra de Ordinul de Argint.
-Ce e asta?
-E un grup de persoane misterioase si cel mai important, e condus de un nobil. De aceea, daca e adevarat ce cred eu, mi se pare ca ne punem cu ceva ce se poate intoarce oricand impotriva noastra.
Companionii mei luara polipotiunea si se metamorfozara. Nu prea stiam cat timp aveam la dispozitie pana reveneau la forma lor normala. Imi aminteam de ceva ce spusese zana, probabil de doua zile sau cateva ore, dar efectul putea fi grabit. Am ajuns cat am putut de repede la locul dorit.
Am ajuns in Emery Valley. Fata de cum imi aminteam eu locul asta, inainte de moartea regelui Lysandru, era un oras curat si bogat, dar acum era la capatul opus al curateniei si al bogatiei.
Am vazut un sac de cartofi nesupravegheat, asa ca am furat unul. Incercam sa devin elita hotilor furand cate un cartof pe rand. Am intrat intr-un magazin de haine si am intrebat de o pelerina, dar ultima fusese deja data. I-am lasat pe Talula, Haldir si Calypso in fata unei taverne. Cele mai recente barfe se auzeau in taverna.
Inauntru, un betivan batran se certa cu hangiul.
-Esti bine venit aici, daca platesti bautura! ii spunea hangiul.
-Oh, haide! Credeam ca suntem prieteni.
-Nu suntem.
-Deci ai de gand sa ma arunci in strada, dupa ce ti-am adus veesti asa bune?!
-Ce vesti?
-O sa fiu tata! Uite doamna mea a venit aici! spuse betivanul si ma prinse de talie.
El imi sopti la ureche:'' Ajuta-ma putin aici, te rog, scumpo!''
''Scumpo?!'' Puteam sa ma amuz putin pe seama lui.
-Deci aici erai trandavule! ii spun eu facand pe furioasa.
-Ce? Cum? se mira el.
-Este timpul sa te porti ca un adult responsabil.
-Uh?
-Nu te las sa vezi copilul daca o sa tot continui sa bei prin taverne si sa cheltui banii la jocuri de noroc!!!
-Ce?! Eu niciod...
-Eu stau toata ziua pe strada, incercand sa vand flori si sa castig bani, iar tu stai si nici nu ajungi acasa seara, ca dormi in nu stiu ce sant.
-Stiam eu ca nu-i nimic de capul tau! interveni hangiul. Dar sa te cobori atat de jos... Iesi afara din carciuma mea!
Inainte sa iasa, betivanul imi sopti: ''Pazeste-ti spatele! Esti in mari probleme!''
M-am asezat la o masa mai retrasa si am vazut un tip in pelerina. M-am dus spre el.
-Domnule, stiti, asta a fost pelerina bunicului meu si tinea tare mult la ea. E ca o mostenire de familie. Mi-o puteti inapoia?
-Desigur, Arinna! Tu o sa ai nevoie de ea mai mult decat mine.
El isi scoase pelerina si mi-o intinse. Era un elf lunar.
-Cum de imi stii numele?
-Poate ca ne vom mai intalni intr-o zi, dar acum nu e momentul pentru prezentari.
Elful disparu. Era dubios, dar ma ajutase. Intre timp, am furat si niste catei de usturoi. L-am strecurat in buzunar si am gasit un biletel acolo: ''Nu intreba despre Soimi.'' Biletul era semnat de un ''prieten''. Langa taverna era si atelierul unui fierar. Am intrat inauntru si nu era nimeni, dar pe o masa era niste sare si niste piper si doua sabii ascutite si maiestru lucrate. Am luat sare asi piperul si ma pregateam sa inhat si sabiile, cand am auzit o voce de urs in spatele meu.
-Frumoase, nu-i asa?
-Intr-adevar, domnule fierar!
-Deci ce cauta un nobil ca tine in umila mea fierarie?
-Ce?! Off, pelerina nu e buna de nimic.
-Eh, nu-i pelerina. Cand traiesti in orasul asta, cam stii cu ce ai de-a face. Nevoia te invata. Oricum, tu nu prea ai alura aia de necaz a nobililor.
-Cum adica? Mi s-a mai spus asta.
-Un nobil iti da sentimentul ca esti in pericol. Un discomfor pe care nu-l poti intelege, ca e ceva in neregula, dar nu poti face nimic. Asa e cand un nobil adevarat e prin preajma. La tine simt un discomfort in stomac, dar poate fi si de la friptura care am mancat-o la pranz.
-Ma bucur sa aud ca le provoc oamenilor indigestie...
Fierarul incepu sa rada.
-Deci cu ce pot sa te ajut?
-Pumnalele...
-Nu sunt de vanzare. Le-am facut original pentru un nobil, dar ea nu a mai apucat sa le foloseasca. Ti le pot da tie...
-Ce favoare vrei in schimb?
-Poate ne poti scapa de jegul ala de Soimi. Daca asta ai de gand, ti le dau bucuros.
-Pentru asta am venit.
-Bine, le poti lua. Si cauta ''Magazinul de potiuni'', dar nu ai auzit asta de la mine.
-Esti de treaba, batrane.
-Ai grija de tine!
Am iesit din atelierul lui.

In timp ce o asteptam eu observasem nu departe de taverna in fata unei case o mica gradina cu salata si ceapa verde. Ma duc si pasc de acolo salata si ceapa.

Am intrat in magazinul de potiuni. Vanzatoarea era o alchimista tanara si frumoasa. Eram singurul client.
-Ii caut pe Soimi! ii spun, lasandu-mi parul argintiu sa iasa de sub pelerina.
-Problema e, raspunse ea, ca nu tu ii gasesti pe Soimi, ci ei te gasesc pe tine. Ei recruteaza doar scursurile societatii. Criminali, hoti, batausi, huligani... Cei care sunt ca ei. Daca ei cred ca meriti, te vor gasi.
-Minunat! Acum trebuie sa incep o lupta, sa ucid cativa oameni, sa fur cate ceva, sa sperii orfanii si sa arunc cu catelusi in batrani.
-Ei bine, mult noroc.
Am iesit din magazin, putin cam dezamagita. Am luat-o hai-hui prin oras, dupa ce am reusit s-o scot pe Calypso din gradina cu legume si dupa ce am platit banii castigati cu greu.
Am ajuns in centrul orasului, unde erau mai multe biblioteci si taverne. In fata uneia dintre ele, era batranul pe care-l intalnisem in primul bar.
-Ia te uit cine-i aici! spuse el.
Voiam sa-i dau o replica usturatoare, dar trei tipi mascati, imbracati in negru si cu tatuaje de soimi aparura in fata noastra.
-Seful vrea fata in viata! spuse unul din ei. Pe celalalt il puteti elimina.
-Ai ceva ce ne-ar putea folosi? ma intreba batranul.
-Am un cartof...
-Ah, ce dragut! Dar nu cred ca daca-i invitam la cina, baietii astia se vor calma.
-Ia-l pe cel din dreapta, eu ma ocup de restul.
-Fa-mi o favoare scumpo si nu muri. Ma ocup eu de tine mai tarziu!
-Nu promit nimic.
Am incepu sa-i cotonogim pe Soimi.

Iau si eu cativa soimi la bataie. Le dau cateva copite la fiecare.

I-am cotonogit bine pe acei Soimi, care abia reusira sa-si ia picioarele la spinare si sa dispara. Lucrurile s-au mai potolit putin dupa plecarea lor.
-Numele meu e Jaden! spuse barbatul. Sunt un fost Cavaler.
-Am auzit ce s-antamplat cu ordinul tau. Imi pare rau! Ai pierdut multi prieteni?
-Da, ofta el.
-Scuze ca te intreb, dar cum de ai scapat cu viata? Am crezut ca Soimii au scapat de voi toti.
-Fr... prietenul meu... el... Ordinul era deja slabit. Nu puteam fi ajutati oricum. Imi amintesc de noaptea in care am primit acel sfat anonim. Eram atat de preocupati de gasirea si pedepsirea Soimilor, incat nu am luat in considerare faptul ca ar fi putut fi o scamatorie.
-Asta e de rau. Soimii stiu deja de mine, si m-au vazut si cu un fost cavaler. Isi vor da seama ca suntem impotriva lor.
-Complotezi impotriva lor?! Ai innebunit? Ei au eliminat Ordinul Cavalerilor!!!
-Nu sunt singura! Plus ca nu vreau sa lupt impotriva lor, doar sa iau ceva ce ei au furat de la noi, apoi o sa-mi piarda urma. Scuze Jaden, dar o vreme va trebui sa te tin langa noi, ca sa nu afle Soimii de planurile noastre.
L-am pus apoi la curent cu transformarile priettenilor mei.
-Cumva parca stiam ca nu am de ales. Sunt de acord! Fratele meu a fost ucis de Soimi, deci cred ca merita sa il razbun, plus ca cealalta optiune a mea este sa cersesc bautura, dar cred ca pot lua o pauza de la asta.
-Nu stiam ca aveai un frate.
-Nici nu aveai de unde, oricum, nu era fratele meu de sange, dar obisnuiam sa ne spunem frati in Ordinul Cavalerilor, astfel ne creeam o legatura de sange mai puternica intre noi ca sa avem grija unii de altii. Il chema Cedric. Era mai mare ca mine si mereu a avut grija de mine. A murit in masacru. Stii ce m-ar face sa ma simt mai bine?
-Ce?
-Tu, plantand un sarut pe buzele mele!
-Dar tu stii ce m-ar face pe mine sa ma simt mai bine? il intreb eu enervata.
-Ce?
-Eu, plantand un pumn in fata ta.
-Au! Asta doare! Ma urasti atat de mult?
-Nu, dar tu ma cam calci pe nervi cu replicile tale de agatat.
-Scuze, scumpo, dar esti blocata cu mine.
L-am lasat intr-o taverna cu mai multe beri langa el, apoi am dus-o pe Calypso si pe Talula intr-un grajd, deoarece nu mai puteam risca sa dea iama intr-o alta gradina cu varza si alte legume si sa platesc banii castigati cu greu. Pe Haldir l-am luat cu mine, pentru ca era usor si statea cocotat pe umarul meu.
Am intrat intr-un restaurant, unde bucatareasa aproape ca era sa-si serveasca asistentul rumenit la cuptor, din cauza prostiilor pe care le facuse. I-am dat ingredintele necesare bucataresei, iar ea m-a angajat sa fac placinte cu carne in cel mai scurt timp posibil. In urma efortului meu, am primit zece monezi de aur. Am luat o pauza si am mers la biblioteca din centrul orasului. Acolo era doar o tanara, care studia de zor.
Era tare vorbareata, mai ceva ca Talula, si era dornica sa impartaseasca cunostintele ei cu mine.
-Stii, am vazut multe rase aici, in Arunia, chiar si un Lith, acei oamenii micuti cu urechi de urs. Ce alte rase mai sunt?
-Sunt multe rase. Multe dintre ele sunt necunoscute. Rasa umana e a doua cea mai mare dupa Lith. Sunt diferite tipuri de oameni insa. In nord, sunt Valondienii, in sud Ardezienii si Derenienii, in est Tranienii. In vest sunt mai multe clanuri ale Inarienilor. Oamenii sunt cei mai buni negustori.
-Ce-mi poti spune despre pitici?
-Sunt niste razboinici si niste mineri talentati. Sunt mereu gata sa sarbatoreasca. Aliati loiali ai rasei umane. Desi nu sunt cunoscuti pentru talentul lor in arta arcanelor, cel mai puternic magician al arcanelor, a fost un pitic pe nume Fodraic. El a fost fondatorul Academiei Salus de arcane si alchimie din Doregon, tara a piticilor din nordul Aruniei. Scoala a fost inchisa cu 30 de ani in urma din cauza lipsei de studenti.
-Ce stii despre elfii lunari?
-Sunt niste fiinte tare ciudate. Cand vorbesti cu ei e ca si cum te-ai adresa unei statui. Expresia lor nu se schimba si aproape ca nu zambesc deloc. Cu mult timp, inaintea vechiului regat, elfii lunari si cei solari traiau impreuna in Odarga, dar conceptiile lor s-au indepartat. Cei solari creadeau in Eanna, zeita lor. Crezul lor era ca vietile lor sunt imprumutate din sufletul ei, iar moartea era o intregire. De asemenea, ea favoriza echilibrul. Daca cineva era mai puternic sau mai bun decat altii, era blestemat de Eanna. De aceea, magii erau izgoniti din Odarga. De fapt, asa au aparut elfii Lunii. Ei sunt cei mai puternici magi si au scoli peste tot. Numai in Ildis sunt 17 academii.
-Cum ramane cu cei solari?
-Oh, ei nu au niciun lider si impart totul cu ceilalti. Traiesc in clanuri: Apa, Aer, Foc, Pamant. Sunt liberi sa-si paraseasca clanurile, dar nu am vazut pe niciunul plecand. Ar trebui sa vizitezi Odarga. E un oras tare linistit si placut.
-Bine. Ce-i cu acesti Lith?
-Oh, sunt atat de draguti. Ei cred ca s-au nascut cu un spirit protector si pe masura ce cresc, spiritul creste cu ei. Spiritul le da viteza, inteligenta, putere, iar in schimb el se hraneste cu emotiile lor pozitive si cu virtutile lor. Daca un Lith incepe sa simta emotii negative ca furie, gelozie, invidie, spiritul lui incepe sa slabeasca pana cand dispare intr-o buna zi, lasandu-si gazda goala, ca o cochilie. Daca un Lith devine ''gol'', este izgonit si trebuie sa-si paraseasca semenii, care ii vor spune mereu ''Ileth'', adica ''cel exilat''.
-E cam cruda metoda lor.
-Asa e. O alta rasa interesanta este Kaleik. Nimeni nu stie prea multe despre ei. Dar felul in care arata... cu ochii lor complet albi... sunt cam infricosatori. Iti amintesc de moarte. Unii spun ca ei pot patrunde in sufletul tau cu o singura privire, altii ca pot vedea viitorul. Nu au o tara a lor si calatoresc mult. Au voci foarte frumoase, iar multi dintre ei devin barzi. Nu am intalnit niciodata unul, dar mi-ar placea.
-Tu chiar stii multe despre fiintele astea!

In timp ce eu si Talula eram in grajd am inceput sa comunicam telepatic incat de vorbit nu puteam vorbi ci doar necheza.
-Talula cum e sa fii cal? Cred ca esti deja curioasa in privinta faptului ca urmeaza sa te calareasca cineva. Probabil vreun prieten nou al prietenei mele.
Mai ales daca e vreun cavaler sau fost cavaler ori vreun print se poate spune ca ai dat lovitura. Eu intotdeauna am visat sa duc calare un print. Tot ce stiu e ca nu vreau sa am deaface cu taranii care parca s-au nascut cu biciul in mana.