The last fairies

In calitate de printesa a zanelor, intr-o zi eu imi facusem curajul sa ies din nou in Padurea de Bronz sa verific daca pericolul a trecut sau inca mai exista. Desi aveam mici urme de teama, trebuia sa fiu curajoasa si sa infrunt orice pericole.

Eram în drum spre mătușa mea. Ea avea șapte fii și o fiică, iar soțul ei era pădurarul Ronan. Erau oameni buni.

Eram o zana nu mai mare decat o papusa Barbie, Eram imbracata cu o rochita facuta din frunze. Si purtam un mic colier din argint.

Drumul avea ceva ocolișuri, iar afară începea să se încețoșeze. Am grăbit mersul.

La un moment dat aud un raset malefic si se auzise destul de clar. Nu putea fi doar imaginatia mea sau vanul. Dar continui sa zbor ignorand acel ras malefic. Orict ma chinuisem sa evit ceata, ea ma cuprinsese. Nu mai puteam vedea absolut nimic. Fusesem nevoita sa aterizez undeva unde credeam eu ca e un copac insa era doar un arbust, unul care facea zmeura. Ma ascund intre frunzisul lui des.

Ceața era din ce în ce mai deasă și mă temeam să nu rătăcesc drumul. Abia dacă vedeam la zece pași în fața mea.

Pentru mine acea ceata era ceva misterios care cel putin mie imi producea o stare de somnolenta si neputinta de a ma misca. Incepusem sa tip dupa ajutor, inainte sa lesin.

Am auzit niște țipete și foșnituri. Am ajuns la un tufiș și în ceață am auzit niște pași. Am luat repede ce era în tufiș și l-am ascuns în coșuleț, chiar înainte ca din ceață să-și scoată capul hidos un păianjen.

O mana de om ma luase si ma pusese intr-un cos. Probabil un cos pentru picnic. Stateam acolo tacuta si nemiscata.
prin cap imi trecea un cocktail de ganduri si sentimente. Frica, ingrijorare, gandul ca poate nu era o vrajitoare si oricine m-a luat nu putea fi mai rau decat cazul in care as fi fost rapita de o vrajitoare rea.

Păianjenul era gigantic și era însoțit de o bătrână hidoasă. Când mă văzu, baba se linse pe buze și își mângâie drăgăstos păianjenul.
-Cred că voi face o friptură delicioasă din tine, draga mea!
Bătrâna își mișcă toiagul și în jurul meu apărură niște legături invizibile, care, cu cât mă zbăteam mai mult, cu atât se strângeau mai tare în jurul meu. Păianjenul mă luă și o urmă pe vrăjitoare. Încă țineam strâns coșulețul în mâna dreaptă.

Eu continuam sa stau cuminte in cosulet nevrand sa fiu descoperita si de altcineva sa o incurc mai rau. Daca as fi vrut sa fac vreo miscare imi trebuia un plan. Pericolul nu trecuse, vrajitoarea nu murise inca. Inca domina padurea. Fata ma luase probabi sa ma fereasca cand auzise tipedtele mele de ajutor. Acum ea trebuia sa fie ajutata daca nu se descurca singura. Insa preferam sa stau ascunsa si sa imi arat puterea doar daca era cazul la momednt critic. orice miscare necutezata inainte ne-ar fi putut condamna la moarte pe amandoua. Eu trebuia sa actionez ca o arma secreta impotriva vrajitoarei daca vroiam sa o salvez si pe ata dar si pe mine.

Vrăjitoarea mă conduse la coliba ei, care, surprinzător, era făcută din turtă dulce. Păianjenul râmase afară și se duse în treburile lui. În colibă, închiși în cuști de fier, erau doi copii, o fată și un băiețel. Vrăjitoarea mă puse la treabă.
-Dacă nu vrei să fii mâncată prima, treci și întețește focul în cuptor!
Am făcut cum mi-a spus ea, dar când am prins un moment prielnic, baba trecând destul de aproape de cuptorul lăsat deschis, i-am dat o bușă în cuptor și am închis repede ușița. Indiferent cât de mult țipa și blestema vrăjitoarea, nu mi-a păsat. Le-am dat drumul copiilor, al căror nume erau Hansel și Gretel, apoi am cotrobăit prin coliba vrăjitoarei. Într-o sticluță era ținută captivă zeița lunii. Am eliberat-o și ea dispăru, întorcându-se la locul ei.
Eu mi-am luat coșulețul și am plecat spre casa vânătorului. Ceața se ridicase, iar acum puteam vedea clar drumul.

Eu continuam sa stau linistita in cosulet. Simteam miscarea si stiam ca sunt transportata undeva. Astpetam cuinte sa fiu scoasa din cosulet atunci cand vroia cea care ma prinsese.

Am ajuns la Ronan și i-am dat coșulețul soției lui, apoi m-am dus în camera pregătită pentru mine. Eram atât de obosită și chiar nu mai eram în stare să port măcar o conversație.

Eu intre timp adormisem in cosulet.

Cum nu mai trebuia să ne facem griji de vrăjitoarea pădurii, am ieșit pe balcon.
-Mulțumesc! șopti cineva și glasul părea să vină din razele de lună.
Am simțit apoi o îmbrățișare și o sărutare pe frunte. Am oftat adânc și în liniștea nopții, am început să cânt.

Fusesem trezita de un tipat atunci cand cineva deschise cosul.

După escapada mea pe balcon, m-am pus la somn. Patul era atât de moale, încât am adormit imediat.

Eu ramasesem nemiscata in cosulet. Inca imi era teama sa fac vreo miscare. Asta pana cand toata lumea se culca. Cand ramasesem singura, cat de mica eram eu, zbor din cosulet in bucatarie la frigider si imi folosesc toata forta sa il deschid si sa ma infrut cu ce gasesc pe acolo apoi imping usa sa il inchid la loc si ma asez inapoi in cosulet, adormind pana dimineata.

A doua zi, după ce am luat micul dejun, am pornit spre casă. Soția lui se plângea că aseară cineva umblease prin frigider și făcuse un dezastru cu prăjiturile ei, dar se liniști până la urmă. M-am jucat puțin cu copiii lor, iar Ronan mi-a dăruit un arc frumos sculptat și o tolbă cu săgeți.
Era devreme și chiar voiam să ajung acasă.

Simteam din nou miscare si stateam cuminte in cos chia daca ma trezisem. Insa abia asteptam sa fiu descoperita. Imi era sete. Caci foamea deja mi-o potolisem.

Nu știu ce pusese mătușa în coșuleț, dar era foarte greu. Am făcut popas lângă niște tufe de zmeură și mure și am început să le culeg. Mama avea să facă niște plăcinte delicioase.
Când am îndepărtat prosopul care acoperea coșulețul, am dat peste o arătare care stătea acolo.
-Deci tu stai aici de ieri, de când te-am luat din tufa de zmeură? Dacă toate sunt ca tine, nu mă miră că sunteți pe cale de dispariție.

-Nu toate sunt ca mine. Pe mine matusile mele m-au invatat daca sunt in pericol, trebuie sa imi gasesc o ascunzatoare si sa astept ajutoare. Asa ca eu cand m-am simtit in pericol ma ascunsesem in tufa de zmeura. Apoi tu m-ai luat. Nu stiu unde m-ai dus dar am preferat sa stau in cos in speranta ca ma vei duce undeva in siguranta unde sa astept ajutoare. Era prea riscant in padure. Am iesit sa inghit ceva cand mi-a mirosit mancare dar m-am ascuns inapoi in cos. Nu eram in siguranta in casa aceea. Cum ai putea crede ca puteam ramane intr-o casa unde mirosea a praf de pusca? Nu pot ramane intr-o casa de padurar sau de vanator. De aceea m-am ascuns inapoi in cos sa fiu transportata intr-un alt loc mai prietenos.

-Grozav mod de a gândi și de a aștepta să fii ucis! i-am zis ironic. Uite pădurea! Du-te acasă, în mediul tău prietenos!