In prapastie

Zburam deasupra muntilor admirand privelistea cand ajungand langa Prapastia Ginnungagap o rafala de vant mai puternica ma face sa imi pierd echilibrul si sa cad in prapastie. Ma apuc de o creanga care iesea din stanci insa simt cum se rupe sub greutatea mea. Atunci ma micsorez la dimensiunea unui fluture sperand ca creanga sa ma tina mai mult timp insa tot simteam cum se rupe creanga. De zburat nu putea fi vorba fiind un vant prea puternic.
-Ajutor! tip eu in speranta ca ma va auzi cineva.

Urcam muntii vrand sa trec de partea cealalta a acestora. Vantul era atat de puternic incat abia puteam avansa, insa trebuia sa ajung peste muntii in noaptea aceea. Nu puteam auzi decat vantul ce imi asurzea urechiile.

-Daca ma maream la loc, creanga s-ar fi rupt intr-o fractiune de secunda sub greutatea mea si as fi cazut in prapastie ca un bolovan fiindca nu puteam zbura datorita vantului puternic. Asa ca ma tineam de creanga avand dimensiunea unui fluture. Degeaba strigam dupa ajutor. Nici macar elfii nu ma puteau auzi datorita vantului care suiera puternic acoperindu-mi glasul.

Ajunsesem la prapastie, vantul suiera atat de tare incat cateodata ma tragea inapoi. La un moment dat o rafala puternica ma dadu pe cap, peste spate si ma arunca in prapastie. Scot repede sabia si o proptesc in pamant, aceasta oprindu- mi caderea
- Phiu.. a fost aproape

Infipsese sabia in peretele de pamant al prapastiei la doar 1 centimentru de mine.
-Phiu era cat pe ce. Fii mai atenta cu sabia aia. Ai putea sa ranesti pe cineva. Spun eu.

- Huh? Sanara? Ce faci aici? O iau in palma privind- o atent.

Ma tin bine de unul din degetele lui Nuru, sa nu ma sufle vantul.
-Zburam si eu pe aici, de fapt nu am treaba pe aici ci intr-un oras dar cel mai scurt drum e pe aici. Vantul m-a facut sa imi pierd echilibru si am cazut in prapastie.
uite ce va trebui sa facem: Pune-ma in capul tau, eu ma voi tine bine de un fir de par si ma voi curata de praful magic de pe aripi ca sa iti dau puterea de a pluti. Apoi ma vei baga intr-un buzunar si vei levita sa iesim de aici.

- Daca as levita pe vantul asta am ajunge mai departe decat in prapastia asta. Am eu un alt plan, stai linistita aici si scuze pentru turbulentele pe care le vei avea. O bag in buzunar si il inchid. Scot o sageata si o infig in pamant puternic sperand ca ma va tine, scot sabia din pamant si imi iau avant si o infig mai sus, iar apoi continui tot asa pana cand ajung sus. Rasuflu cu greu, observ o pestera si intru in ea, o scot pe Sanara
- E mai bine acum.

-Mersi spun eu apoi pocnesc doar din degete si imi recapat marimea normala, imbratisand-o pe Nuru pentru faptul ca m-a salvat. Noi zanele multumim prin imbratisare.

Am ramas surprinsa de gestul lui Sanara, pentru mine o imbratisare era ca si cum mi s- ar fi dat cerul.
- Sanara.. de ce ma imbratisezi? Nu am facut nimic special

-Ba da. Mi-ai salvat viata. Si daca vrei sa stii noi multumim imbratisand. Face parte din cultura noastra.

Zambesc:
- Inteleg, ei bine viata o sa ti- o salvez tot timpul cand voi putea.

-Multumesc. Spun eu. Si acum cam ce ai dori sa facem? intreb eu.
Ai vrea sa mergi cu mine pe varf?

Zburam linistita pe matura mea, deasupra muntilor. Nu stiam unde ma indreptam, doar ca voiam sa cunosc tinuturi noi.
Privesc inspre prapastie. Doar o silueta singuratica ce se invartea dezorientata. Lovesc usor matura cu calcaiul pentru a o face sa coboare.

Observasem o vrajitoare pe matura. Din cauza terenului prea abrupt, eu incerc sa ii fac semne ca un impegat de la aeroport, cu mainile, ca sa aterizeze in siguranta.

- Nu-ti face griji, Tushia stie ateriza frumos!
Tushia era matura mea. Ciudat nume, stiu. Dar sunt obisnuita cu ele, avand in vedere ca si eu port un nume destul de ciudat.
Matura era la o distanta mica de pamant, asa ca am sarit.
Persoana din prapastie se apropie de mine.

-Buna! Eu sunt Sanara! Ii spun eu.

- Sequere, raspund la randul meu. Ce cauti pe aici? Nu poti zbura?
Sanara ma analiza oarecum uimita. O fi din cauza parului. Am vrut roscat, dar daca a iesit roz, asta e.

-E vantul prea puternic pentru mine.

Ii privesc aripile pleostite, abtinandu-ma cu greu sa nu pufnesc intr-un ras isteric. De cand am aterizat aici - nici eu nu stiu cum - toate zanele s-au legat de roba si matura mea.
- Tot mai bine e cu matura, ii zic eu.
Ma urc din nou pe Tushia.
- Te duc undeva?

Incercam sa scap de niste ninja fara sa ii omor asa ca ma gandesc sa ii duc la prapastia Ginnungagap pentru ai face sa cada in ea.Imi iau matura si incep sa zbor intracolo cu acei ninja pe urmele mele.Cand ajung aproape de prapastie imi las matura si ma teleportez chiar pe marginea prapastiei.Acei ninja vin spre mine cu viteza si cand sunt aproape de mine ma dau intr-o parte si ei cad in prapastie.
-Drum bun catre fundul prapastiei baieti,spun eu catre acei ninja

Rad vazand cum acei ninja cad in prapastie. Apoi ii spun noii mele prietene:
-Da, as vrea doar intr-un loc mai sigur. Hm, poate o cabana din apropiere.

Privesc si eu complet derutata vrajitoarea ce tocmai aparu din neant, cu acei ninja dupa ea.
- Stai! Vreau sa vad spectacolul!
Brusc, cei care o urmareau aluneca in prapastie.
"Atat de scurt?" gandesc posomorata.

-Da, cam asa e Cristina. Nu ii place sa stea prea mult la taclale. Ii spun eu roscatei.

-Daca vreti sa vedeti un spectacol trebuie doar se veniti dupa mine prin padure din apropiere pentru ca acolo vor veni multi ninja dupa mine si ala chiar va fi un spectacol,spun eu ducandu-ma langa ele