Pe taramul uriasilor

First topic message reminder :

Bratara magica de la mana mea incepu sa luminize si sa bipaie. Ma uit si constat ca era un apel de la sora mea, Katrina. Era captiva in Jotunheim.
-Copii astia ai uriasilor mereu ne fac probleme. Le place sa ne prinda si sa ne tina inchise in borcane. Gandesc eu si plec spre Jotunheim.
De indata ce ajung acolo, totul mi se parea enorm. Eu pe langa toate paream cat un fluture de molie. Ajung intr-un cartier de vile.
-Oare la ce casa ar putea fi sora mea? Gandesc eu.

-Cutu, facu micutul razand.
-Nu pot, scanci Safydia.
Deschise botul, insa cand copilul incepu s-o mangaie pe cap afectuos renunta. Propriile ei instincte o impiedicau sa-i faca rau

-Hm, acum vad si eu ca de fapt un copil bun.
-Safydia cred ca mi-am dat seama ce se intampla de fapt pe aici. Spun eu.

-Si nu vrei sa-mi impartasesti si mie? marai ea, zbatandu-se sa scape din ghearele copilului, care incepuse s=-o si legene

Sigur ca da. Cred ca e un copil cam neglijat de parinti. Stii tu, parintii pleaca dimineata la serviti si vin tocmai spre miezul noptii, ocupati cu cine stie ce afaceri si el se plictiseste fiind singur la parinti si ca sa isi omoare plictiseala rapeste alte fiinte care pentru el nu sunt decat niste animalute si incearca sa se joace cu ele. Pe tine probabil te considera un catelus dragut iar pe Katrina si pe mine niste fluturasi frumosi. Si cred ca vrea sa fim prietenii lui.

Safydia ofta, amarata.
-Si ce facem? Nu-i pot face rau

-o gasim pe Katrina, ne facem ca intram un pic in jocul lui, sa il convingem sa jucam ascunsa insa in loc sa ne ascundem, evadam.

Safydia paru mai vesela, pana cand baietelul o puse jos, incepand s-o traga de coada.
-Bine, Sanara, il covingi tu?

-Bine, spun eu si apoi zbor pana la nivelul capului copilului iar dupa ce ma observase ma pun cu fata la perete.
-Desi la inceput nu intelegea ce vreau, pana la urma a inteles si in mare parte si a intrat in joc, fugind sa se ascunda.
-Safydia, trebuie sa il gasim apoi sa fie el cel care pune fata la perete.

-De ce eu? scanci ea, dar accepta planul.
Incepu sa cotrobaie peste tot, sperand s-o gaseasca si pe prietena Sanarei intre timp

Incep si eu sa ma plimb prin toata casa.
-La cat sunt eu de mica si la cat e el de mare, nu am cum sa nu il observ. Intradevar il zaresc pe copil ascuns drept un sifonier. Insa il ocolesc intentionat ca sa trag de timp sa o gasesc intai pe Katrina, sora mea.

Safydia se strecura usor in camera. Nu-l vazu pe copil, dar il simti. Incet, fara a face zgomot, se ridica in doua labe si se lasa cu toata greutatea pe usa dulapului, inchizandu-l acolo

-Micuta dar puternica. Spun eu zambind.

-Ai reusit, Sanara? striga Safydia, sprijinita de usa

-Inca nu am asit-o pe Katrina. Acum ma duc inspre bucatarie.

In cele din urma baietelul impinse cu putere usa, dand-o de-a berbeleacu pe Safydia. Disperata, aceasta isi infipse ghearele in husa fotoliului, dar micutul o lua in brate cu tot cu husa

O vad pe Katrina intr-un borcan pe masa din bucatarie. Incerc sa sparg sticla prin bile magice de foc insa nu merge si nici nu aveam putere sa il imping.
-Hm, cred ca doar Safydia ar reusi.
Ma duc sa o caut din nou pe Safydia si o vad in bratele copilului de urias.
-Safydia, am gasit-o pe Katrina. Insa doar tu o poti elibera. Eu as zice sa dai foc la husa ca sa il faci sa iti dea drumul. E destul de matur sa se descurce cu focul, de fapt sa fie doar unul mic de diversiune care ar putea fi stins destul de repede.

-O sa incerc, mormai ea.
Deschise botul si dadu drumul unui jet de flacari. Speriat, copilul o lasa sa zboare din bratele lui.

-Ma indrept din nou spre bucatarie uitandu-ma in spate dupa Safydia.