Pe o floare

Ramane tacuta, uitandu-se in jurul ei.

-Haide sa iti fac turul laboratorului.

- Ok, aproba ea imediat.

O iau inainte si ma opresc in dreptul a ceea ce semana cu o catedra din faianta dotata cu chiuveta si un mic suport pe care era un fel de lumanare cilindrica cu diametru de 4 centimetri.

O urma fara sa zica ceva.

O conduc apoi la un dulap plin cu potiuni si la un altul plin cu eprubete si alte instrumente de laborator si la un al 3-lea cu ingrediente.

Se uita curioasa in jur.

-Iti place laboratorul?

- Da , e dragut, ii raspunse.

Ma bucur ca iti place. Inaintam. Ajungem intr-o camera intunecata a laboratorului dar nu aprind lumina. Imi aprind doar cate o singura luminita slaba de pe aripi. Una in culoare rosie cealalta in culoare verde. Se crea o lumina foarte slaba.
-Sa nu aprinzi lumina. Camera asta e plina cu potiuni fotosensibile.

- Bine, ingana sec si scurt.

Mergem inainte si ii prezint potiunile. Dupa aceea iesim din camera si inchid usa, iar cand intram in alta sala acolo aprind lumina si imi sting luminitele de pe aripi.
-Aici sunt potiuni sensibile la zgomot. Orice zgomot puternic le poate face sa fiarba si sa scada asemen cum face placinta aia sau ce o fi cum s-o numi ca tot era pe la tv, prin desene animate subiect de amuzament.

Aproba cu capul fara sa comenteze ceva.

Dar eu am invatat ca ar fi mai buna perseverenta nu oftica. Oftica e un motiv de stres in plus care nu face altceva decat sa iti accentueze ridurile si sa imbatranesti mai devreme.

Nici acum nu comententa ceva.

Apoi ma uitam tacuta prin jur.

Isi trecu o mana prin par.

-Eu nu m-am ofticat aproape niciodata. In familia mea asta e ocupatia surorii mele. Se oftica ori de cate ori ii umblu prin lucruri. De exemplu ii imprumut rochiile sau fustele sau rujul fara sa ma mai obosesc sa o deranjez ca sa ii cer.