Sarbatori de iarna in Olimp

Ma aflam in Olimp. Era inceputul sarbatorilor de iarna si eu trebuia sa imi decorez de una singura palatul meu. http://www.chicagoreader.com/imager/b/magnum/5879172/56f5/showus_Castle_Lizzadro_magnum.jpg
Palatul meu era mare si mai mult de atat in curte mai exista un alt palat identic mai mic pentru cazuri cand as avea dimensiuni mici.
Pocnesc doar o singura data din degete, si totul fu aranjat pentru Craciun.

Prin apropierea castelului, nu foarte departe, se plimba Enrique. Nu ai fi zis ca e zeu, chiar deloc. Era imbracat modest si parea un simplu om... dar cum in Utopia nu erau oameni ai fi zis ca e vreun vrajitor sau in cel mai rau caz un demon. Tocmai se intorsese de pe Terra. Tot timpul cand se apropiau sarbatorile acesta se ducea sa-si foloseasca "micele" farmece asupra oamenilor si acestia se indragosteau, se casatoreau, faceau copii. Se intreba cum ar fi fost sa aibe o viata din'asta, de muritor, sa iubeasca si sa fie iubit. Desi el creea sentimentul asta oricarei specii, el niciodata nu iubise si ar fi vrut atat de mult sa stie cum e. Isi musca buze de jos, lasandu-si usor capul pe spate.... poate ca si pentru zeul dragostei exista un suflet pereche si e undeva unde nu s-ar gandi c-ar putea fi, asteptandu-l cu atat de multa ardoare. Sau poate erau doar visele sale desarte, caci el era un visator, ii placea sa isi imagineze fel si fel de lucruri... dar chiar si zeu fiind poate ca unele dorinte ale sale nu se vor indeplini vreodata.

Pocnesc inca o data din degete si o masa intinsa cu mancarea calda si aburinda aparu in mijlocul livingului. Tocmai se lasa seara si eu trebuia sa incep sa imi fac datoria de zeita a lunii. Insa la usa suna cineva. Ma duc sa raspund. Era un cor de ingeri copii care venisera sa colinde. Ii primesc si apoi dupa ce colindara, pocnesc din degete, si ii incarc de fructe si dulciuri. Le dadusem: Mere, nuci, banane, portocale, mandarine, Kiwi, ciocolata si biscuiti cu crema de ciocolata.

Isi continua drumul ducandu-si mainile la ceafa si mergand cu pasi saltati. Unul din copii dupa ce isi primi "rasplata" incepu sa fuga si se izbi de el, aproape cazand. Enrique marii imediat ochii si o prinse pe fetita blonduta inainte sa faca cunostiinta cu pamantul.
- Esti bine? o intreaba el precaut, privind-o ingrijorat.
Fetita aproba si apoi o lua din nou la fuga.

Observ ceea ce se intamplase dar nu spun nimic caci ma grabeam. Imi termin treaba si apoi fac o vraja sa inalt luna pe cer. De data asta Luna aparuse pe cer cu o intarziere de 5 minute fata de cat era programat.
-Sper ca Zeus sa nu fi observat. Spun eu.

" Cineva ca mine, o zeita" gandi Enrique cand o vazu si o si auzi. O priveste atent, studiindu-i trasaturile fetei, culoarea ochilor si a parului, totul din cap pana in picioare. O rafala de vant ii zgribuli parul si inchise pentru cateva clipe ochii, apoi ii deschise lasand la iveala irisii sai ciocolatii, atat de hipnotizanti si ireali.

Dupa aceea imi duc mainile la umeri, atingandu-i cu varfurile degetelor, apoi imi inalt mainle deasupra capului si le las usor jos pe langa corp. Facusem asta destul de rapid, in mai putin de o secunda. Si dispar din fata baiatului aparand undeva pe Terra, in Turcia, pe langa o pestera. Intru in acea pestera si ma asez langa sicriul din marmura si acoperit cu capac de cristal.

" Hmm, a disparut" ingana el. Ii placeau chestiile de genul, dar il faceau - ca intodeauna - curios. Isi folosi puterile de zeu si ajunse unde era si ea, insa era invizibil. Privi curios spre sicriu. "Imi miroase a dragoste" gandi acesta, dar astepta sa vada daca se inseala sau nu.

Selena statu acolo langa sicriul iubitului ei, pana la 3 dimineata, tinand clipe de reculegere, plangand si rugandu-se sa vina mai rpede ziua in care el ar putea fi reinviat. La urma inainte de a pleca, dadu capacul de cristal al sicriului la o parte, il saruta pe buze, asa cum o facea si cand el era in viata dar dormea si ea trebuia sa plece inaintea lui, din casa. Apoi puse la loc capacul sicriului si pasi incet spre iesirea din pestera.

Deci avusese dreptate...dar oare cum putuse zeita aceea sa iubeasca? Nu-si amintea s-o fi "vrajit". Se incrunta usor si facu cativa pasi, facand zgomot si dandu-se de gol.

Ma uit inapoi insa nu vad pe nimeni dar zgomotul facut nu putea sa apara din senin si stiam ca e cineva invizibil in spatele meu.
-In clipa asta, arata-te. Spun eu.

- Uhm, se auzi vocea sa si deveni vizibil, ciufulindu-si usor parul si afisand un zambet stanjenit. Imi pare rau, zise si spera sa nu-si dea seama ca e zeu ca si ea, ci sa-l considere doar un vrajitor sau asa ceva.

-Bine, nu-i nimic. Iti accept scuzele, dar m-ai speriat. Altadata nu te mai furisa asa.

- Imi pare rau, nu a fost cu intentie, nu am vrut sa va sperii sau ceva... doamna Selena, murmura si apoi aproape ca-i veni sa-si dea o palma peste frunte. Un simplu vrajitor nu ar fi putut sa-i stie numele.

-Si crezi ca nu imi pot da seama cine esti? Te-ai dat de gol. Singurii care ma pot recunoaste sunt zeii. Oamenii au o statuie care o venereaza in numele meu dar ma infatisaza total gresit.
Esti un zeu ca si mine.

- Ehh, sunt doar un zeu neinsemnat fata de altii, face el un semn ca si cum ar alunga o musca. Total neimportant, adauga.

-Ba eu cred ca esti foarte important. Esti fiul lui Venus si a lui Marte. Sa nu crezi ca nu mi-am dat seama cine esti. Cicatricea aia de la mana stanga spune totul.

Isi privi cateva clipe cicatricea.
- Ah, da, asta, ingana apoi dandu-si seama despre ce vorbea. Eu nu consider ca as fi important, ridica din umeri. Imi place sa ma prefac ca sunt om sau... ma rog o alta specie inferioara.

-Tu esti Cupidon si esti un zeu foarte important. Fara tine si sagetile tale lumea nu a fi ceea ce este acum.
Cunosc un univers paralel unde tu ai fost ucis de mama ta care a devenit geloasa atat pe Psyche cat si pe tine. Ei bine acea lume are 500 000 de oameni doar si toti traiesc intr-o tristete si melancolie is rautate si nu stiu sa iubeasca, sa ofere dragoste. Sunt toti indiferenti si nu se ajuta unul pe celalat.

- Dar tu cum ai reusit sa iubesti fara ajutorul meu? o intreaba curios. El nu-si dadea prea mare importanta niciodata ; era printre singurii si rarii zei modesti.

-Ei bine pentru ca mi-am dorit destul de mult.

- Mi-ar placea sa functioneze si la mine chestia asta, marturisii el.

-Dupa cum probabil ai observat pe propria ta piele, sagetile tale au un efect trecator. Insa pentru unii oameni destul de suficient. Pe cand dragostea pura care este rara ca si la mine uite ca dureaza de mai bine de 2000 de ani.

- Nu mai folosesc sageti de ceva vreme, clatina el din cap. O fac pur si simplu, la unii dureaza, la unii nu... nu totul tine de mine, eu infirip dragostea, depinde de oameni sau de alte specii daca stiu sa o faca sa creasca ori sa dispara de tot. Oricum... cred ca e propriul meu blestem sa nu ma pot indragosti.

-Ba te vei indragosti daca stii sa gasesti punctul slab al blestemului. Orice vraja, orice blestem are un punct slab.