Dansand cu dragonii

Eram inconjurata de dinozauri si dragoni. Cu dinozaurii nu prea ma puteam intelege pentru ca nu puteau vorbi, dar cu dragonii era alta treaba. Ma ascundeam printre ierburi si copaci cat mai incarcati. Nu voiam sa intalnesc un T-Rex, pentru ca nu voiam sa-l fac sa alerge pana moare de foame. Dragonii nu se aveau nici ei bine cu confratii lor mai putin evoluati, asa ca pastrau distanta unii de altii. Dragonii locuiau in munti, in cele mai adanci pesteri, sau chiar in vai. Voiam sa ii cercetez de aproape si sa le aflu povestile.

Metushem:

Zburam deasupra crestelor muntilor si aterizez la un moment dat pe un sfinx de piatra. Vad o fata care incerca sa se aprope de dragoni dar in acelasi timp din spate un T-Rex viclean incerca sa isi intinda gatul sa atace miseleste pe la spate, fara a se msica si fara a face zgomot. Cand ob serv aceasta, eu nu vroiam sa ucid acel dinozaur dar sa ii dau o lectie. Suflu un val de foc care o rata intentionat pe fata la catva centrimetri de capul ei, ducandu-se ca un proiectil spre dinozaur care isi feri gatul enorm si apoi o lua la sanatoasa.

Cu cat ma apropiam mai mult de teritoriul dragonilor, am renuntat sa ma ascund. Dragonii nu ar fi indraznit sa ma atace. Stiam insa ca un T-Rex se luase dupa mine. Tiranozaur: soparla tiran, carnivor pradator si nesatios, care teroriza toate animalele. Era ca un leu din jungla, ca un crocodil de Nil sau ca un varan din Insula Komodo a muritorilor. Acesta era inalt de 6 metri, lung de 14 metri si greu de 5 tone. Avea o viteza de 7-30 kilometri pe ora si mai si sarea ca un cangur. Se pare ca acum vana singur, pentru ca de obicei, ataca in haite, pe dinozaurii giganti erbivori.
As fi putut sa scap foarte usor de T-Rex, dar pe deasupra capului mi-a trecut o bila de foc, care il sperie pe acesta. L-am cautat cu privirea pe dragonul care o aruncase. Il compatimeam pe micut, intrucat eram deja pe teritoriul altui dragon, matur, care nu suporta prezenta altora de felul sau. Acesta iesi din pestera sa si o lua pe urmele micutului. Ma simteam de parca as fi privit o vanatoare.

Patrunsesem si eu pe teritoriul altui dragon pe care il trezisem si acesta iesi furios findca i-am incalcat teritoriul. Era mai mare decat mine. Incep sa ma lupt cu el. Iar lupta noastra dura ore intregi. De la bilele de foc, trecem la a ne fauri 2 sabii de piatra, si facem un meci de scrima pe viata si pe moarte. Piatra, find destul de capabila sa raneasca daca era aplicata lovitura cu forta, adica doar de catre un alt dragon. In cazul in care sabia ar fi fost manuita de un om, forta era prea infima sa poata rani pielea dragonilor. Iar faptul ca puteam folosi unelte, era o dovada de inteligenta a dragonilor.

Dragonul matur doar se juca cu puiutul acela, dar micutul chiar credea ca il ia in serios Pentru varsta lui, parea mai degraba un dragon tinut in colivie, un pisoias, in timp ce uriasul era calm, calculat, o adevarata arma. Dar dragonul matur se plictisea si rabdarea lui avea o limita, insa micul necugetat nici nu se gandea sa fuga de acolo. Maturul se pregatea sa-i dea lovitura de gratie.

Intradevar, marimea dintre noi era un dezavantaj. Nu eram egali. Asa ca ma zgariase cu acea Sabie, in zona umarului stang. insa cum nu vroiam sa renunt a lupta ceea ce era o gresaa din partea mea, avand diferenta dintre noi, pe care mi-o asum, continuam lupta corp la corp, lupta care dovedea forta noastra. Dupa ce ne duelam corp la corp si eu sunt ranit destul de grav in lupta, capatand cateva fracturi si cateva rani deschise, reusesc sa il dobor, pe urias, nu prin forta, ci printr-un noroc chior, care din cauza greutatii masive, nu se putea ridica prea usor. Trecuse intai 10 secnde, 1 minut, apoi 5 minute si el, tot nu se putea ridica. In sfarsit recunoscuse ca ultima runda o castigasem eu. Insa prima fusese egala iar meciul de scrima il castigase el. Asa ca el luase decizia ca batalia noastra se inchease din 3 runde la egal.

Maturul era un adevarat domn si declarase remiza, desi pierduse intentionat. Macar micutul se bucura. Desi consideram asta o prostie din partea lui, mai ales ca nu toti dragonii erau asa intelegatori, iar cand avea sa se mai lupte vreodata s-ar fi putut sa nu aiba acelasi ''noroc chior'' si sa fie ucis. Gigantul se duse in pestera lui, iar eu m-am apropiat de pui. Am scos sabia Phoenix si i-am pus lama pe ranile lui, care se inchisera instantaneu. Am luat-o spre pestera uriasului, fara sa-mi mai bat capul cu puiul. Era decizia lui ce facea cu viata lui, pe care eu nu o vedeam prea lunga, plus ca mi se parea de o prostie incurabila daca isi punea viata in joc cu atata usurinta. Nu reprezenta niciun interes pentru mine, in schimb celalalt dragon ma intriga, de aceea am luat-o incet pe urmele lui.

Merg si eu dupa fata care ma salvase, vrand sa ii multumesc ca ma vindecase.

Puiul se tinea de mine ca un scaiete. Daca tot ma urmarea, poate mai invata si el ceva din calatoria asta. Eu am continuat sa merg in tacere.

-Buna! Iti multmesc frumos ca m-ai salvat. Cum te numesti? Eu sunt Metushem. Ii spun eu, fetei.

-Eu sunt Yozora.
Ne-am apropiat de gura pesterii. Ca sa nu il iau pe nepregatite, am inceput sa fredonez o melodie si sa merg prin tunel. Dragonilor le placea muzica, iar multi dintre ei chiar cantau la spectacole. Le placeau mai mult melodiile calme.

-E chiar frumoasa melodia. Imi place foarte mult. Spun eu. Imi aplec capul pe langa ea, in mod bland, parca vrand sa ma las mangaiat pe bot.

-Daca tii neaparat sa vii, bine! ii spun si il mangai pe bot. Stii macar cu ce dragon te-ai luptat? Nu? Ei bine, a fost Marele Dragon Alb. Este legendar chiar si in randul dragonilor legendari. Atrage atentia orinde ar zbura. Cand se lupta, serios, este un bun tactician si are o armura impenetrabila. Prefera locurile mai reci. Stii, vreau sa vizitez mai multi dragoni, si multi dintre ei o sa ma urmeze, deci o sa avem ceva companie pe drum.

-Un vrajitor care nu a descoperit probabil marele Dragon alb, dar care l-a cunoscut pe tatal meu, Maretul Dragon Negru, Spunea ca tatal meu era cel mai puternic dintre dragoni. Se spune ca marele Dragon Alb e la fel de rar precum balen ele albe iar Marele Dragon Negru, e si mai rar. Eu sunt fiul Marelui Dragon Negru si a unei Dragonite din specia Tintat maghiar. Numele se spune ca i-a fost atribuit de un vrajitor maghiar care a ajuns prin dimensiunea asta si a descoperit respectiva specie de dragoni.
Am preluat aspectul mamei, dar dimensiunile, puterea si personalitatea tatalui meu.

-Pustiule, nu te amagi singur! Ai multe de invatat despre neamul tau. Sunt dragoni mult mai puternici decat tatal tau, dar care nu au fost recunoscuti inca pentru ca lor nu le place lupta. Lupta doar cand vor sa protejeze ceva sau pe cineva. Oricum, l-am cunoscut pe tatal tau. Probabil nu l-ai cunoscut atat de bine pe cat crezi, pentru ca pentru mine, el era crud, nemilos, mereu dornic sa inceapa o lupta. De asemenea, cand avea necazuri sau iesea ranit dintr-o lupta, nu accepta ajutorul nimanui, nici macar al mamei tale; isi purta mandru cicatricile si raspundea mereu provocarilor, iar asta i-a adus in cele din urma moartea. Cand spui ca ai preluat personalitatea tatalui tau, ai face bine sa iei si ceva blandete si intelegere de la mama ta, altfel nu vei ajunge nicaieri.

-Multumesc de sfat. Si totusi o curiozitate. Am auzit zvonuri despre tatal meu insa nu stiu daca sunt adevarate. Se spune ca o data a mancat o armata intreaga de cavaleri, 10 000 de cavaleri intr-o singura zi. Poate ca o fi mancat cativa soldati dar numarul poate parea exagerat. Nu cred ca un dragon poate manca cate 10 000 de persoane intr-o singura zi. Insa 100, cred ca ar putea. Poate a fost mai multi dragoni daca au disparut 10 000 de persoane intr-o zi din aceeasi zona, de pe acelasi camp de lupta.

-E adevarat ca era o armat intreaga de cavaleri, dar cand l-au vazut pe tatal tau dormind, au dat bir cu fugitii si pentru ca le era rusine sa se intoarca in tara lor, si-au dat jos armurile si s-au dus unde au vazut cu ochii, multi dintre ei, devenind fermieri. Cand ceilalti dragoni au vazut partile din armuri, au inceput sa rada, spunandu-si ca tatalui tau ii placea mancarea desfacuta.
-Intr-adevar! rase marele Dragon Alb, venind spre mine. Asta a ramas ca un fel de gluma intre noi.

-Cat de prosti pot fi unii cavaleri. Sa se sperie de un dragon care doarme. Probabil nici nu i-ar fi simtit daca incercau sa treaca mai departe.

-Pustiule, tocmai pentru ca tineau la viata lor au facut bine ca au fugit! ii spuse Dragonul Alb. Dupa cum ti-a spus si doamna, tatal tau era crud si pe multi cavaleri fugiti pe care i-a dibuit i-a ucis pur si simplu, doar de dragul de a ucide si le-a imprastiat cadavrele pe casele din regatul carora ei faceau parte, apoi l-a distrus cu flacarile lui. A trebuit oprit, altfel ar fi ucis pe oricine ii iesea in cale. A ranit-o mortal chiar si pe mama ta. Era un fel de nebunie in ura lui. Doamna chiar a vrut sa-i ofere o noua sansa.
-Da. Am incercat chiar eu sa vorbesc cu el, dar nu a vrut sa ma asculte, asa ca l-am ucis.
M-am uitat in ochii lui Metushem, sa-i vad reactia, cand afla ca eu i-am ucis tatal.

-Deci tu mi-ai ucis tatal. Imi venea sa o inghit intreaga insa constiinta ma oprea sa o fac. Un al 2-lea lucru care ma facea sa nu o inghit era ca nu eram foarte apropiat de tatal meu. Dupa cateva minute de gandire, dai dovada ca am atitudine de intelegere. Intelesesem ca ea facuse un lucru bun ucigand un dragon foarte violent dar n-o puteam ierta ca ma lasase singur pe lume. Char daca nu eram prea apropiat de tatal meu. Dar era singura ruda pe care o avusesem la momentul acela. Scot fum pe nari apoi ii intorc spatele.

-Nu am nevoie de iertarea ta, pustiule! Te-ar fi facut un ucigas de oameni, la fel ca el! Plus, ca niciodata nu ai fost singur pe lume! Cine crezi ca a avut grija de tine din umbra? Ai fi fost de mult cenusa, daca nu te ajutam eu. Ar trebui sa-mi fii recunoscator!
Purtarea lui ma infuria, dar nu pot spune ca nu ma asteptam. Dragonul alb veni mai aprape de mine si-mi sopti:
-E prea tanar ca sa inteleaga! Ai facut tot ce-ai putut pentru el!
-Dar se pare ca nu destul!
L-am mangaiat pe Dragonul Alb si am inceput sa-i cant. O melodie pe care i-am cantat-o de multe ori si puiului Metushem.


Am iesit afara din pestera si Dragonul Alb ma urma.
-Unde vrei sa te duc, doamna mea?
-In munti, acasa la oamenii care au mai supravietuit atacului Dragonului Negru. Am intalnit acolo niste prieteni pe care mi-as dori sa-i revad.
Dragonul ma duse in zbor, pana aproape de casele lor. Ne-am oprit pe o stanca si am privit o vreme in liniste.

Eu eram convins ca ce spunea ea nu era adevarat. Ea sa ma ajute in mbra? Nu puteam concepe asa ceva. Ce stiam eu e ca dupa moartea tatalui meu, ma gasise Sanara, si ea era cea care avusese grija de mine. Doar pe Sanara o recunosteam ca o prietena foarte buna.

M-am dus in acel oras si imediat am fost intampinata de o multime de copiii si de pui de dragon. Convietuiau impreuna de cand ii salvasem. Erau atat de fericiti cand ma vazura alaturi de Dragonul Alb.

Pana la urma ma tinusem de curiozitate dupa ea si observ acel oras unde erau copii si pui de dragon.

Inaintea mea iesira mai multe zane si vanatori. Erau creaturi simple care traiau in armonie cu oamenii. Prima care imi ura bun venit a fost zana Sylvia.
-Da' stii cum sa-ti faci intrarile, doamna mea!
-Eh, nu voiam sa fac atata taraboi...
-Nu-i nimic! S-ar fi aflat ca esti in oras si oamenii te-ar fi invinuit ca nu voiai sa-i vezi! completa nimfa Lorelei.
-Eh, nu ma deranjeaza. Ce mai e nou?
-Yozoraaaaaaaaaa! tipa cineva. Cum indraznesti sa nu vii de atata timp? Ai idee de cand te astept?
Cea care ma strigase era Artemis, zeita lunii, a vanatorii si a castitatii. Nu parea prea furioasa, dimpotriva, avea un zambet larg pe fata, ceea ce-mi spunea ca nu am sfeclit-o.


Sylvia
Lorelei
Artemis