O zi libera

Era ziua mea libera. Una din putinele mele zile libere si aveam de gand sa ma bucur de ea la maxim.
Mi-am pregatit un cos cu mancare si m-am dus in padurile din Eloria. M-am avantat mult prin ele, pana am gasit un loc inconjurat de mici cascade si flori. Era numai bun, plus ca era ferit de alti ochi curiosi. Fiind singura, am inceput sa cant si sa dansez. Rar aveam parte de asemenea momente.

Hyuk tocmai se plimba pe acolo , transformat in animal . Mai exact , in cerb . Ii placeau plimbarile prin natura , sa alerge , sa numai stie de problemele sale si sa se bucure de imprejurimi . La un momentdat , auzi pe cineva cum canta . Se apropie usor de acea fata si statea ascuns dupa un copac mare .

Hyuk :

Obosita de la atata cantat si dansat, m-am sezat pe iarba si am deschis cosul cu mancare. Aveam vreo cateva tarte, niste sendvisuri si fructe. Oare cerbului care statea ascuns ii placeau fructele?

Uitandu-se la mancare , ii era cam foame dar nu indrazni sa se duca la ea sa-i ceara . Nu era politicos si nici nu-i statea in firea lui , sa ceara ceva. Se aseza pe jos , privind cerul senin .

M-am apropiat incet de cerb, tinand in maini niste mere si afine. Nu voiam sa il sperii. Voiam sa-l mituiesc sa ma lase sa-l mangai.

- Multumesc frumos , spuse Hyuk aplecand capul in semn de multumire , luand cu gura cateva fructe din mana fetei . Se retrase cativa pasi , privind-o lung si asteptand reactia ei . Nu era chiar un lucru normal , sa poata vorbi un cerb.

-Aha, te-am prins! i-am spus cerbului prinzandu-l usor de coarne. Mi-am cam dat seama ca nu esti un cerb obisnuit de cum te-am vazut. Dar daca iti convine, poti veni sa iei pranzul cu mine! Nu ma deranjeaza, ba chiar mi-as dori sa am companie!

- Bine , si se transforma inapoi in forma umana , ceea ce o lasa pe fata putin surprinsa . Tadaaa ! , chicoti Hyuk . Asta e forma mea normala .. , schita un mic zambet in coltul gurii . Hyuk ma numesc ! , intinse mana catre ea .

M-am uitat la el surprinsa. I-am luat mana si l-am aruncat la pamant.
-Da' frumos iti sade sa urmaresti fetele inocente! Perversule!

- C-ce ? , mari ochii baiatul . N-nu .. nu am vrut sa fac asta ! , clatina din cap . Pur si simplu ma plimbam .. , las-o balta , isi lasa privirea in jos si se intoarce pe calcaie pentru a pleca .

-Ah, serios?! Atunci scuza-mi comportamentul! Eu nu prea stiu cum sa ma comport in astfel de situatii! De cele mai multe ori nici nu prea vorbesc cu alte persoane. Mai mult stau inchisa in palat si rezolv problemele cand apar! Poti ramana...daca inca vrei...

- Inchisa in palat ? , intreba baiatul intorcandu-se catre ea . De ce ai ramane inchisa in palat cand e asa de frumos afara ?

Mie greu sa am de-a face cu altii! Imi place sa-i ajut, dar din umbra! Si imi place sa stau in biblioteca mea. Dar nu mereu, mai am si zile libere, ca asta.

- Te tin parintii incuiata cumva in castel ? , o intreba usor trist . Nu putea concepe ca cineva sa fie inchis , mai ales cand natura avea atat de multe de oferit.

-Nu, parintii nu ma forteaza cu nimic. Este alegerea mea. Sunt...regina...asa ca majoritatea timpului nu prea pot face tot ce-mi doresc, dar asta nu inseamna ca sunt tinuta ca intr-o colivie. Oricum, sa lasam lucrurile astea. E o zi atat de frumoasa!

- Da , adevarat , dar doar pentru ca esti regina , asta nu inseamna ca trebuie sa existe piedici in ceea ce iti place . Spre exemplu , si eu sunt mostenitorul regatui de lumina , dar asta nu ma impiedica sa ies . Bineinteles , trebuie sa ai grija si de poporul tau si sa fii responsabil si matur atunci cand trebuie ..

-Sunt sigura ca vei fi un rege minunat. Dar la mine e mai complicat... Oh, am uitat sa ma prezint! Eu sunt Yozora. Tu cine esti? Cum ai capatat puterea de a te transforma in cerb? A fost un blestem? Sau te-ai nascut cu ele? Cum sunt parintii tai? Ah, pun cam multe intrebari...

- Multumesc , murmura Hyuk si rosi usor in oraji . Ma numesc Han Sang Hyuk ! , si ii saruta finut incheieturile degetelor . Cum am capatat ? Asa m-am nascut . Nu , nu e un blestem . Parintii mei sunt ... morti , si lasa usor privirea in jos . In fine , oricum , eu sunt mostenitorul tronului ..

Gestul lui ma lua cam pe nepregatite. M-am inrosit si am inceput sa ma balbai. Ca sa nu ma ia gura pe dinainte, mi-am indesat un sendvis in ea. Simteam ca ma sufoc. Dupa ce aproape m-am innecat si mi-au dat lacrimile, mi-am revenit la calmul meu glacial.
-E mai usor sa vorbesti cu strainii. Imi pare rau sa aud ca parintii tai sunt...morti, dar toate au condus spre ceea ce esti azi. Eu sunt Yozora. Nu am o poveste trista. Am o familie frumoasa si ma consider cea mai norocoasa fiinta din lume pentru asta. Insa cunosc tristetea mai bine decat oricine altcineva. Nu consider lucrurile bune sau rele in functie de rolul care il au asupra mea. Intrucat nici eu nu stiu daca sunt sau nu o persoana buna. Nu poti fi bun cu toate persoanele si la fel, nu poti fi rau cu toate. Totul este in echilibru.
M-am uitat fix in ochii lui. Eram intimidanta si asta imi creea probleme uneori.
-E o zi prea frumoasa ca sa o lasam sa se termine asa. Vrei sa mergem la o plimbare? Mi-ai putea spune mai multe despre tine.

- Esti bine ? , o intreba Hyuk cand observa sendviciul indesat in gura ei , apoi chicoti . Da , parintii mei au fost omorati de catre niste demoni .. , murmura el. Este bine sa-i apreciezi , cat mai sunt in viata ... Sigur , de ce nu ? , ridica din umeri si se plimba cu tanara prin acel mic foisor .

Am mai discutat o vreme. In timp ce ne plimbam, am facut florile sa infloreasca pentru el. Ca un dar de despartire, caci se facuse destul de tarziu.
-Stii, inainte sa ne desepartim, as vrea sa iti dau asta.
Am bagat mana in buzunar si am scos o bratara cu o mica perla agatata de ea.
-Este un dar din partea mea, in semn de prietenie intre regatele noastre. De asemenea, daca vreodata vei avea nevoie de ajutor, ma poti chema cu ajutorul ei.

- E frumoasa , adauga Hyuk zambind apoi se apleca pentru a lua o floare , albastra ce cerul si i-o pune in parul fetei . Iar asta e din partea mea , chicoti intr-un mod copilaresc , in timp ce isi puse bratara la mana.

-Atunci...ne mai vedem! am spus si am luat-o la goana, stiind ca ma inrosisem din nou si clar as mai fi facut cateva gafe daca mai ramaneam si preajma, distrugand momentul si facandu-ma de tot rasul.
Voiam sa las o amintire frumoasa in urma mea, dar cu siguranta daca el s-ar mai fi gandit la mine vreodata si-ar aminti felul in care m-am innecat cu un sendvis si cum l-am aruncat la pamant, ca apoi sa rosesc pe tot parcursul conversatiei. Ma alinam cu gandul ca macar l-as fi facut sa zambeasca.

In toata fuga , fata scapa un colier . Un colier cu o piatra foarte frumoasa , mai exact , de una verde smarald. Tanarul incerca sa strige dupa ea , dar in zadar . Si-l puse la gat si se transforma in cerb si o urmari pana la palat.

Cand am ajuns acasa, consilierul regal mai ca isi dadu duhul tipand la mine.
-De ce ati iesit azi?! Trebuia sa te intalnesti cu mesagerii straini si sa discutati despre proiectele legate de dezvoltarea canalelor de irigatii si fondarea unei baze economice stabile...
-Azi era ziua mea libera!
-Nu, nu era! Ai avut o zi libera acum trei zile, azi trebuia sa-ti iei in serios responsabilitatile!
-Atunci ce rost are sa am consilieri si alte ajutoare daca eu fac toata treaba?! Eu nu-mi schimb decizia, mesagerii pot astepta pana maine!
I-am intors spatele si m-am ascuns in biblioteca. Din obisnuinta mi-am dus mana la gat si am observat ca nu mai aveam colierul. Era un colier foarte pretios pentru mine, care imi fusese daruit de Iris, o prietena care murise. Am refacut drumul prin tot palatul, cercetand fiecare coltisor, dar nu era nicaieri. Am inceput sa plang pe infundate, stergandu-mi mereu lacrimile care se incapatanau sa cada.