O mica aventura

-Bine... dar o pastrez si pe cealalta.

-Desigur. Nu cred ca se va supara nimeni.

-Dar ar fi mai bine sa nu afle totusi. spun dupa ce ma schimb. Asa ca imi trec degetele cu grija peste rochie care devine mica ca o rochie de papusa.

-Desigur. Oau! Si tu ai puterea de a micsora lucrurile? E puterea mea favorita. Spun eu, uimita.

-Nu, e doar o iluzie, o iluzie adevarata, e greu de explicat cum functioneaza. Mintile tuturor celor prezenti percep iluzia ca fiind reala aceasta devenind reala cel putin pentru o vreme. Regele vampirilor m-a invatat asta si e ceva ce doar eu si el putem face. spun eu bagand rochita in san. Asta am facut si cu perlele pentru pirati. s[un in soapta ultima propozitie ca nu cumva sa ma mai auda si altcineva in afara de Sanara.

-Aha, iluzionism. Insa magia pe care o fac eu e chiar magie nu doar iluzionism. Ii spun in soapta lui Misa.

-Nu e chiar ilozionism, pentru ca o poti si simti nu doar vedea, dar e ceva ce fac doar cu ajutorul mintii celor prezenti. Cel mai bine ma pricep la controlarea mintii celor din jurul meu.

-Cam complicat pentru mine. Nu speram sa spun asta vreodata. Spun eu si incep sa chicotesc.

Incep sa spal puntea insa fara prea mare efort.Nu-mi placea sa fac curat, mai ales sa spal pe jos.

Eu in schimb imi dadeam tot interesul spre a iesi ceva ce sa il multumeasca pe capitanul fantoma.

-De ce te chinui atat? oricum lor nu le pasa daca e sau nu curat.

-Poate ca nu, dar le pasa sa ne vada pe noi muncind, altfel ar fi posibil sa isi foloseasca puterile de fantoma si sa ne faca vant peste bord.

-Oricum nu se uita la noi... Mai avem mult pana ajungem?

-Pai de unde sa stiu eu. Intreaba-o pe fantoma piratului care sta sus in cuibul ciorii.
Cuibul ciorii este acel cos din varful catargului.

-Adica tre sa urc pana acolo? Of...
Inep sa urc cu viteza si in doar cateva clipe sunt langa fantoma care se uita urat la mine.
-Cat mai avem pana ajungem? intreb scuturandu-mi rochia imrpumutata de la pirati.

Cu vant bun ajungem intr-o ora si ceva. In caz contrar vreo 3 ore jumate spuse el morocanos si bosumflat.

-De ce esti asa morocanos? Sa stii ca nici noua nu ne face placere sa calatorim cu voi dar nu avem alta optiune, spun destul de deranjata de tonul pe care imi raspunsese piratul.

-Fiindca din cauza voastra am ratat cea mai mare prada. Planuiesem in amanunt de luni de zile, din ziua de cand am aflat de transport, ocazia de a il jefui. Nici nu iti dai seama cum ne simtim cand din cauza voastra am ratat o ocazie unica. Puteam pune mana pe o parte din comoara zeilor.

-Atunci de ce ati acceptat sa ne luati cu voi?

-Noi nu am vrut dar voi a-ti insistat destul si pana la urma a fost decizi capitanului. Ce l-a facut pe el sa se razgandeasca e ca si el a avut o fiica in timpul vietii care s-a pierdut pe mare.

-Noi am insistat....Cum a murit fiica capitanului?

-De fapt nu se stie. S-a pierdut pe mare pur si simplu si nu s-a mai auzit nimic de ea de atunci. Oricum daca a supravietuit, trebuie sa fi murit de batranete cu vreo cateva sute de ani in urma. Spuse el.

-Bine...
Ma teleportez din nou pe punte langa Sanara.

Tocmai terminaasem de spalat puntea si tocmai ce ma pregateam sa fac o vraja cu aerul spre a porni un vant care sa dea o viteza mai mare corabiei.

-Uite! Se vede tarmul! ii spun vesela Sanarei.