O casa pe plaja

Acum ca spuse asta, chiar voiam sa incerc cateva tumbe prin aer, dar i-am zambit inofensiv. Ne-am ridicat incet in aer si am plutit asa cativa metri, apoi am bagat o viteza nebuna pana am ajuns deasupra norilor. Am mai plutit calm o vreme, apoi am coborat la fel de repede pana spre suprafata marii. M-am intors spre Aki, care in afara faptului ca avea parul in toate directiile, parea sa se simta bine. Am incetinit ritmul.
-Eh, se pare ca esti bine. Eu cand am zburat prima data m-am facut toate culorile, incepand cu verde si pana la nuanta vampir varuit. Nu am mai zburat apoi pentru o lunga perioada de timp. Este primul tau zbor?

-Deci iti plac copiii, si mie imi plac... Asta e bine, pentru ca de cele mai multe ori, eu chiar ma comport ca un copil. Poate o sa mergem candva intr-un parc de distractii. Ti-as putea face poze haioase in timp ce te dai in montagne rouse. Imi cam place sa surprind fete haioase si sa le pun undeva la vedere ca sa rada toti. Am invatat asta de la fratele meu, care are o gramada cu mine si continua sa adauge. Sper sa nu le vezi vreodata, mi-as pierde credibilitatea de calator misterios. Avem o calatorie lunga, mi-ar placea sa aflu mai multe despre tine.

-Daca ar fi sa poti intoarce timpul si sa ai puterea de a o salva... ai profita de sansa asta? Ce intrebare?! Normal ca da. Ai putea indrepta lucrurile... si ai putea sa fi fericit alaturi de ea. Eu... pot sa dau timpul inapoi, doar spune-mi locatia si data. Ar fi ca o datorie platita, in schimbul coroanei.

-Stii, poate a facut asta intentionat ca sa te faca s-o urasti si sa nu te invinovatesti pentru moartea ei. Din ce am vazut, esti un tip grozav, nu avea motiv sa nu te iubeasca. Dar daca asta iti doresti, o sa respect asta.
Nu voiam sa-i spun ca timpul il va vindeca, pentru ca pentru el, timpul nu era destul, parea sa fie blocat undeva printre amintiri.
-Ploaia, vantul, soarele...le aduci pe toate cu tine pentru o persoana care te iubeste si o iubesti; si asta de fiecare data cand privirile voastre se intalnesc. Pentru acea persoana vei aduce intreaga lume. Intalnirile vietii sunt guvernate de soarta... incalciri in sforile destinului...
Cand mi-am dat seama ce spuneam m-am inrosit ca racul. Ce tot indrugam? Eu, care nu stiam ce e iubirea, dadeam sfaturi despre cum e cand iubesti. Din momentul ala, mi-am zis ca o sa pastrez o atitudine cat mai serioasa si profesionala. Si puteam incepe cu schimbarea subiectului.
-Nu esti curios unde mergem?

-Corect. Cum iti plac atat diamantele si alte pietre pretioase, m-am gandit sa mergem la vrajitoarea marii. Se intampla ca tocmai despre pesterile in care isi are salasul iti vorbeam cand m-am trezit. Are o poveste ingrozitoare. Se spune ca era foarte frumoasa si ca multi au cazut prada farmecelor ei. Pentru ca nu ii iubea, toti au fost sacrificati in scopurile ei meschine. Astfel, a ramas singura si a mers in alte parti ale lumii ca sa aduca aceeasi nefericire. Intr-o buna zi, s-a aciuat intr-o pestera de langa o padure, iar la ceva timp dupa asta, a trecut pe la ea un tanar care iesise la vanatoare si ii ceruse niste apa ca sa se spele de sangele cerbului ucis. Vrajitoarea s-andragostit pentru prima data si s-a folosit de toate farmecele ei ca sa-l faca sa ramana, dar el s-antors la iubita lui sotie. Desigur, vrajitoarea a fost furioasa si din ura a rapit-o pe sotia tanarului, a dus-o in pestera ei si a taiat-o fara mila in sute de bucatele. A aruncat bucatile intr-o rapa, dar acestea s-au transformat in licurici. Cineva a aflat de faptele vrajitoarei si a pedepsit-o. A inchis-o in pestera ei pentru eternitate si a acoperit acele locuri cu ape. Pestera a devenit propria ei inchisoare, care este inconjurata de un abis. Insa de-a lungul timpului, in acel abis s-au prabusit mai multe nave si vieti, de aceea se crede ca sigiliul celei care a inchis-o pe vrajitoare este pe cale sa se desfaca. Acolo ne indreptam si noi!

-Vreau sa vad daca sigiliul... e inca stabil, daca nu il voi completa din nou sau va trebui sa o opresc pe vrajitoare. Dar nu-ti fa griji! Esti in siguranta cu mine!

Vedeam incantarea de pe chipul lui cand cazu de acord cu mine. Am marit viteza, pana am ajuns la niste stanci tocite care ieseau din adancuri. Am coborat pe ele si mi-am strans la loc turbanul.
-Trebuie sa coboram!
Mi-am scos flautul si am suflat in el. Imediat aparu o bula uriasa care ne invalui. Am intrat in apa si bula a inceput sa coboare, pana am ajuns pe fundul marii. Acolo, la baza stancilor, era sapat un tunel. Destul de ingust, cat pentru o persoana.
-Poate ca trebuia sa fac doua bule! Oricum, bula se va sparge asa ca trage adanc aer in piept pentru ca o sa innotam prin tunel si sunt vreo cativa metri pana vom da din nou de aer.

-Multumesc, Aki! Ai o geanta foarte folositoare.
Am intrat pe rand prin tunel. Era intuneric bezna. Brusc, acesta se termina si puteam sa ma misc in voie. Era mult spatiu deodata, insa ceva se misca in jurul meu si nu erau pesti. Mi-am intins mana si am vazut o scanteie, apoi mai multe. Parea sa fie...curent electric. Oh, nu! Erau tipari, si erau peste tot.

Dintre toate creaturile marine pe care le-am intalnit, trebuiau sa fie tipari. Cu cat gaseam mai repede o cale de iesire, cu atat mai bine pentru mine. Avusesem niste experiente nu prea placute cu tipari si eram ingrozita de ei. Am innotat in sus si am dat de o fasie subtire de gheata. Am facut o deschizatura prin ea si am iesit la suprafata. Am fost aproape orbita de lumina. Eram langa un castel, iar deasupra lui parea sa fie cerul, dar nu era. Era ceva alunecos si stralucitor, ca un tesut.
Nici bine nu m-am dezmeticit si ceva ma izbi cu o putere colosala. Inainte sa cad, am vazut o coada enorma.

Mi-am revenit dupa cateva minute. Aveam la mine sabia Phoenix, deci ranile mi se vindecara rapid.
-Hei, Aki! Ma bucur ca esti teafar! Scuze ca sunt asa o pacoste. De obicei, eu sunt cea care are grija de altii, dar acum... cred ca e bine sa ai pe cineva cu tine pe care sa te poti baza.
M-am uitat in jur. Locul imi parea cunoscut.
-Asta-i locul in care sotia vanatorului s-a transformat in licurici. Ce-i drept, locul e putin diferit de cum arata in trecut. Vrajitoarea nu a stat degeaba. A adus ceva modificari si si-a transformat pestera intr-un adevarat palat, de asemenea, are si gardieni. Trebuie sa-mi iau revansa cu acea creatura care m-a lovit.

-Chiar asa e. Le-am vazut multe dintre filme, dar cel mai mult mi-a placut ''Cinderella'', mai ales rochia aia albastra si cea alba de mireasa, iar pantofii erau superbi. Desi si ''Mirror, mirror'' a avut costume exceptionale si scenete amuzante.
Am mers asa o vreme. Drumul parea foarte lung.

Cum pantofii mei erau uzi leoarca, mi i-am pus pe cei de cristal, care in ciuda aparentelor, erau foarte comozi si scoteau un sunet ca un clinchet de clopotel pe pavajul galben.
-Esti la fel de generos cu toti necunoscutii? am chicotit. Asta e deja al doilea cadou, iar eu nu ti-am dat nimic inca.
In timp ce vorbeam, pe carare aparu o femeie superba, care ii facu semn lui Aki sa o urmeze.

-Aki, fa cunostinta cu vrajitoarea Tellus! O sa incerce sa te seduca, pentru ca apoi sa-ti fure forta vitala ca sa ramana ea tanara si frumoasa, asa ca ai grija! Daca nu te cucereste cu frumusetea ei, va incerca prin farmece.
Femeia rase usor si isi trecu elegant o mana prin par, raspandind in jur un miros de liliac. Pe mine nici nu ma baga in seama, sau daca o facea prefera sa ma ignore, in schimb, nu-l scapa din ochi pe Aki. Ma indoiesc ca auzise ce spusesem, iar asta ma cam calca pe nervi venind din partea ei.