History

- Cred că am scăpat aici de el, spuse SoJin, apărând de nicăieri, așteptându-se ca în orice clipă fratele ei enervant să apăra.
Devenise ridicol, o urmărea chiar peste tot iar ea nu mai putea cauza probleme după bunul plac, asta daca voia ca pedeapsa ei să fie anulată înainte să moară.
Se așază pe nisip, privind lacul. Într-adevăr, are o culoare superbă. Nu e adepta albastrului sau a naturii în general, dar acest loc îi place. În plus, fratele său, Wooshin, nu s-ar gândi niciodată să o caute într-un astfel de loc.
- În sfârșit pot să mă relaxez! se întinde pe spate și-și închide ochii.

Sanara:

Zburam catre taramul Elfilor cand urma sa trec peste Lacul de Safir. Observ o persoana pe malul lacului. Nu mai vazusem de mult pe malul lacului persoane straine si asta din cauza ca lacul acesta fusese luat in stapanire de un grup de sirene care speria pe toata lumea ca lacul sa le ramana doar lor. Erau niste sirene naiade adica sirene adaptate la fluvii, rauri si lacuri. Cel putin ma gandeam ca pot atertiza sa o previn pe nou venita de acele sirene cu nasul pe sus. Ma indrept catre fata si aterizez.

SoJin auzise zgomot în jurul ei așă că deschide încet ochii.
- Ți-a luat ceva să mă găsești, spuse ea, crezând că este fratele ei.
Când s-a ridicat a văzut că nu era în fapt fratele ei, ci o zână. Nu o cunoștea, cum de altfel nu cunoștea pe nimeni pentru moment.
- Oh bună. Scuze, crezusem că ești altcineva. S-a întâmplat ceva?

-Nimic deosebit. Doar ca nu am mai vazut de multa vreme pe cineva prin locurile acestea. Vroiam doar sa te previn de niste sirene cu nasul pe sus care sperie pe toata lumea din zona. Sunt naiade adica sirene adaptate atat fuviilor si raurilor cat si lacurilor si isi pot transforma coada in picioare si la loc in coada oricand vor. Insa se poarta cam smechere si cu nasul pe sus. Si de parca teritoriul acesta e a lor, de parca si l-au cumparat. Si sperie si goneste lumea.

- Sunt ținută sub supraveghere de cel mai mare îngâmfat posibil, cred că mă pot descurca cu niște sirene mai fițoase, răse SoJin. Oricum, mulțumesc că mi-ai spus. Poate dacă sunt prea îngâmfate reușesc să le învăț o mică lecție. Și așa mă pot teleporta oricând de aici, a zâmbit.

-Cu placere. Eu ma indreptam cu niste treburi inspre Regatul Elfilor. Nu e prea departe asta daca poti zbura ca in cazul meu. Ei bine despre teleportare ca tot ai adus vorba, o cam urasc. Nu imi place sa pierd privelisti interesante si frumoase ca sa ajung intr-o secunda in alt loc. Am invatat-o insa dar nu o folosesc decat daca e vreo urgenta.

- La mine e opusul. Pot zbura, sunt un înger al morții, deși cu mai puține drepturi în momentul actual, a chicotit. Dar de cele mai multe ori doar levitez. Sunt cam leneșă, iar dacă aș zbura aș putea fi depistată prea ușor. Nu sunt nici prea mare fană obsevatului ce-i drept, a zâmbit în colțul gurii.

-Nici eu nu am varsta sa am puterile depline ale unei zane. Ii spun eu.

- La voi se ține cont de vârstă?

-Da. Zanele au puteri depline dupa majoratul zanelor. Adica dupa 100 de ani. Cu toate ca majoratul uman il sarbatorim la 18 ani, cel magic e la 100 de ani. Asta in conditiile in care noi traim in jur de 3000 ani.

- Noi suntem nemuritori. Ei bine, dacă stai să te gândești, de fapt suntem deja morți. Murim cu adevărat doar dacă omorâm o persoană înainte de termen, să zicem. N-avem dreptul să luăm vieți fără motiv.

-Inteleg. Apropo ca inger al mortii ai aripile negre? Intreb curioasa.

- Da, sunt cele mai des întâlnite. Oricum, arată cam dezintegrate dacă stai să te gândești, a râs.

-Si cum poti zbura daca arata asa dezintegrate? Sau asta e datorita penelor mai putine?

- Eu nu prea le folosesc și nici nu prea mi-a păsat de mecanismul lor, sincer. Cred că da, e din cauză că au pene mai puține și probabil că și intenția este de a părea deplorabile. Cum am spus, prefer teleportarea și rareori levitația.

-Iti e frica de zbor? Ai avut vre-un accident in copilarie? Intreb curioasa.

- Nu, nu se pune problema. Doar că mi se pare obositor. Nu mi-e teamă de înălțimi ținând cont că întotdeauna sunt urcată pe ceva, dar nu-mi place. Nu este genul meu, aș putea spune.

-Inteleg. Spun eu. Si tu acum catre ce directie te indrepti? Sau doar te relaxai aici? O intreb eu curioasa sperand sa aiba drum comun cu mine.

- În nicio direcție, doar fug.

-De cine fugi? Poate te pot ajuta.

- De o pramatie. Nu prea ai cum, dar apreciez că te-ai oferit. Tu unde mergi?

-Ma indrept catre Taramul Elfilor cu treburi oficiale.

- Pot să te însoțesc?

-Desigur, nu ma deranjeaza. Atata timp cat vei tine pasul cu mine.

- Îmi voi da silința, spuse ea.
Își făcu un pic încălzirea, după care, ca printr-o pocnitură de degete, aripile i-au apărut. Și-a luat avant și s-a lansat în aer, rămânând pe loc.