O sirena la restaurant

- Nu chiar, e destul de ciudat.

-Intradevar e ciudat. Asa ma simteam si eu prima data cand m-am micsorat. Dar apoi m-am obisnuit. Insa am devenit dependenta. Nu potiunea micsorarii creaza dependenta ci senzatia aceasta ciudata, cand totul ti se pare urias in jur si vrei sa explorezi mai mult.

- O sa ma obisnuiesc si eu.

-Sa te tii bine, acum. Spun eu. Apoi continui:
-Winx Speedix.
Eu sunt cuprinsa de niste scantei magice incat Nate parea a vedea ca printr-un caleidoscop. Fac niste piruete in aer. Aripile mele se transformara si imi dadura un impuls de viteza. Incepeam sa accelerez de la viteza supersonica la una apropiata de cea a luminii.

Se prinse bine de breteaua ei ca sa nu cada.

Muntii incepura sa se vada in departare.
-Uite care e planul. Vreau sa ii fac o farsa lui Blair. Efectul la potiunea micsorarii care ti-am dat-o nu dispare de la sine ci va trebui sa iti dau antidotul. Planul de farsa este urmatorul.
Cand ne vom apropia, eu te voi lua in mana si te voi tine inchis in pumn. Ii voi spue ca am fost trimisa de tine sa te caut si ca ma bucur sa o gasesc. Si o voi imbratisa. Atunci cand nu va fi atenta, te voi baga pe sub bluza ei.
-Vreau savad daca va tipa: "ajutor, gandac"
-Esti de acord?

- Hm, nu... dupa aia o sa ma striveasca.

-Bine, renunt la farsa. Dar sper ca nu te superi ca nu am antidotul la potiune la mine. Abia la apusul soarelui vor incepe matusile sa mai faca potiunea maririi.

- E-n regula. Haide s-o salvam pe sor'mea.

-Bine. Spun eu si ajungem in putin timp langa Blair.
Folosindu-mi puterile, topesc zapada din jurul lui Blair, astfel incat ea sa se poata misca.
-Buna, Blair! Ce mai faci? Cum ai ajuns prinsa? A si uite, am ceva dragut si dragalas pentru tine. Spun eu dandu-il in mana pe Nate care era micsorat.

- Oh, Nate, ciripeste ea amuzata. Pot sa te folosesc ca jucarie asa mic cum esti. Paai pur si simplu ma plimbam si m-a prins o avalansa.

-Provocata de tine ca ai facut zgomot. Cred ca ai tipat un pic de frica. Terenul pe aici e putin accidentat. Chiar daca tipi asa putin cum tpi intr-un arusel din parcul de distractii, e suficient sa pornesti avalansa. Ai noroc din 2 motive. 1. Ca a fost de zapada si nu de pietre. Si in al 2-learand ca te-a prins aproape de varf si nu a avut cum sa te astupe total.

- Dar nu am tipat, ciripi ea incruntandu-se usor.

-Totusi tu cred ca ai pornit avalansa. Sau mai era cineva pe munte?

- Habar nu am, tot ce e posibil.

-Eh, acum sa lasam asta. Si hai sa facem o poza aici in varful muntelui apoi sa coboram. Nu avem de ce sta aici prea mult.

- Ai tu aparat la tine? intreba Blair.

-Sigur. Spun eu si pocnesc din degete aparand un aparat foto. Acum, hm, unde sa il punem pe Nate?

- Pe urechea mea , ca si cum ar fi un cercel, chicoti ea.

-Bine. Spun eu.
-Blair apropie-l pe Nate de urechea ta iar Nate tu sa tii ambele maini deasupra capului si sa te prinzi cu ele de urechea lui Blair. Spun eu.
-Si Blair nu merge sa ai un singur cercel. Ma voi micsora si eu. Spun eu band din potiunea micsorarii devenind la fel de mica pe cat era Nate.
- Iar aparatul are fotograf automat. Il vei pune pe o stanca si va detecta el zambetul tau si va sti cand sa faca poza. Acum daca ai cercei dati jos cerceii si ne pui pe noi in locul lor.

Blair facu intocmai, zambi si astepta sa se faca poza.

-Multumim de poza. Acum mie deja mi-au cam inghetat aripile de la frigul asta si sunt si obosita. Mai bine eu si Nate ramanem pe urechile tale pana vei ajunge jos la baza muntelui. Voi interveni cu magia daca va fi nevoie.

- Bine, spune si porni spre baza muntelui.

Ma simteam bine stand pe urechea ei.

Nate se simti asa comod incat adormi.