O sirena la restaurant

First topic message reminder :

Un restaurant nou se deschise fix pe plaja, la capatul plajei, langa aleea ce tinea loc de drum comunal printre statiunile de pe plaja.
Distanta fata de apa marii era una relativ mica. 200 metri de nisip.
Soarele era arzator, in aer se simtea canicula. Chiar si apa marii incepu sa fie atat de calda incat devenise ca un ceai pentru pesti.
O sirena cu parul roz si lung pana la coada, iesi din apa marii si putea fi vazuta taraindu-se ca un sarpe printre sezlonguri si prosoape spre restaurantul respectiv. Intr-una din maini care o tinea inchisa ca pe un pumn, avea cateva monedede aur. Desigur lipsite de valoare circulatorie dar cu ajutorul carora oricine putea folosi muzeul ca pe o banca sa isi scoata niste bani.
Ajunse la restaurant si se aseza pe scaun la una din mese.

-Ba eu cred ca ar sti sa se descurce singura. E adult.

- E adult, dar e inofensiva si incapabila sa se apere de una singura. Nu e in stare sa ridice o bata de basseball...

-Sa inteleg ca daca e in pericol ea sta la fel cum sta un pui de porumbel zgribulit intr-un colt sa pui mana pe el?

- Presupun ca e in stare sa fuga, dar poate fi prinsa foarte usor, ofta el.

-Aha. Spun eu, dand din cap in semn ca am inteles.

- Crezi ca poti afla unde este cu puterile tale de zana?

-Sigur ca pot. As putea localiza pe oricine, oriunde s-ar afla. Asemeni unui computer performant. Spun eu. Uite nu am globul magic la mine dar mai am o metoda de a localiza o persoana. Spun eu. Doua din firele mele de par se ridicara in sus fara ca eu sa le ating.
Waldorf Blair. Spun eu. Antenele mele incepura sa vibreze si sa se miste in toate directiile rotindu-se in sensul acelor de ceasornic si sa scaneze. Desi nimeni in afara de mine nu putea auzi, eu auzeam in urechile mele ca si cum as schimba frecventa la radio si ca un bipait de radar. Inchid ochii si incep sa vad un radar care scana. Deodata imaginea se opri din scanat si aud un bipait multiplu ca si cand radarul ar fi gasit ceva. Doar ma gandesc si imaginea radarului deveni o imagine de televizor. Si o vad pe Blair intr-un peisaj pe care il recunosc. Deschid ochii si spun:
-Este pe muntele Erymanthus, chiar aproape de varf si zapada a ingropat-o pana la mijloc in urma unei avalanse. E blocata in zapada.
A avut noroc ca avalansa a prins-o acolo. Daca o prindea un pic mai jos o ingropa total.

- Stiam eu ca intra in belele, stiam ! isi pune el mainile in cap.

-O sa mergem sa o salvam. Si daca tu nu poti zbura, crezi ca potiunea micsorarii are efect asupra ta sa poti merge calare pe spatele meu?

- Da, nu sunt vampir deci va functiona.

-Atunci uite stai sa pun eu intr-o eprubeta doza corecta. Ca sa nu te faci prea mic apoi. Spun eu. Si pun intr-o eprubeta putina potiune din sticluta apoi ii dau eprubeta.
-Vei deveni mic cat o papusa. Dar e o problema. Te vei micsora doar tu nu si hainele tale. Eu nu am ajuns inca la nivelul la care sa invat sa fac potiune de micsorare si pentru obiecte. Iar haine de papusa baiat nu am. Ce ne facem?
Spun eu, vrand sa ii fac doar o farsa sa vad cum va reactiona.

- Hmm, ingana el usor ganditor. Atunci ma vad nevoit sa-mi folosesc aripile.

-Aha. Te-am prins. Deci ai aripi. Si spuneai ca nu ai. Spun eu chicotind.

- Da, e mai complicat... nu ar trebui sa am voie sa le folosesc.

-De ce sa nu ai voie? Doar nu esti la vre-un concurs din ala gen: Ni te-am exilat, tu descurca-te.

- Nu, nu. Dumnezeu ne da la toti ingerii aripi, dar anumite categorii de ingeri nu au voie sa le foloseasca decat in cazuri extreme.

-Eu am glumit doar. Sunt zana, daca vreau, pot face o vraja sa apara haine pentru tine. Pentru orice dimensiune ai vrea. Spun eu zambind.

- Bine, atunci sa mergem inainte ca Blair sa devina un turture.

-Atunci uite bea asta. Spun eu si ii dau o sticluta cu potiunea micsorarii.
-Doar 3 inghitituri.
-Apropo spune-mi vrei sa calatoresti pe spatele meu sau ai prefera in sutienul meu?

- Pe spate, spune si bea potiunea.

Il vad cum incepe sa se micsoreze si ajunge destul de mic, cat un deget.
-Te las sa te cateri pe mine pe sub fusta si bluza mea si sa ma gadili pana vei iesi pe spatele meu. Dupa cum vezi eu am bluza fara spate, ca sa imi pot folosi aripile.
Tu vei sta pe spatele meu, intre aripi, exact in zona de unde ies aripile mele.
Te vei tine de breteaua sutienului meu.

- Bine, se auzi vocea pitigaiata si amuzanta a lui Nate care facu intocmai.

Cand se catara pe picioarele mele pe sub fusta ma gadilam de parca ziceai ca imi intrase un soricel pe sub fusta. Ma gadilam si nu mai puteam de ras.
Dupa aceea il simt cand ajunse pe spatele meu si se prinse de breteaua sutienului. Atunci incep sa alerg putin si sa dau din aripi, si fac un salt, decoland. In timp ce zbor, pocnesc din degete si in mana mea aparu 2 biscuiti, mari, rotunzi si glazurati cu ciocolata. Unul il mananc eu dintr-o singura inghititura. Celalat, dupa ce il desfac il pun pe spatele meu.
-Serveste. Ii spun eu.
Biscuitele insa pentru el era destul de mare. Avand in vedere ca el, abia avea ca inaltime diametrul biscuitelui.

- Multumesc, murmura pe aceasi voce amuzanta apucandu-se sa rontaie.

-Cu placere. Ii Spun eu.
-Si iti place sa fii mic? Il intreb eu.