O harpie cat un porumbel

-Am uitat de matura! exclam eu. Dar nu o vom gasi in Tartar.
Cunosti vreo mlastina si din intamplare o vrajitoare care isi face veacul pe acolo?

-Da, e mai la nord de aici.

-Atunci zboara inainte din moment ce sti drumul.

-Sigur. Spun eu zburand un pic inaintea ei, aratandu-i drumul. Uneori imi placea sii fac unele farse, ascunzandu-ma in coroanele mai bogate ale unor copac ca sa vad reactia ei cand ma scapa din ochi.

-Ah! Yume vino inapoi!
Si zbor dupa ea carand galetica cu apa.

-Ce e? Spun eu intorcandu-ma catre ea.

-Zbori cam repede, nu crezi?
In sfarsit o ajung din urma si zbor langa ea. Deci acum pe unde? ajungand la o intersectie.

-Chiar asa? Eu atat de mica si zbor prea repede? Bine voi zbura mai incet. Pe aici. Spun eu apucand-o spre dreapta.

- Nu ma pacali! Aveai chef de pozne! si zbor dupa ea, ajungand intr-o padure intunecoasa.

-Nu te pacalesc. Acesta e drumul corect, insa da te pacaleamsi aveamchef de pozne in legatura cu viteza zborului si agilitatea mea. Stii e cam prea intuneric aici. Crezi ca am fi mai in siguranta daca in loc sa te tii dupa mine in zbor, ai zbura in spatele meu? Ma gandesc la faptul ca te-ai putea micsora sau te pot micsora eu, si sa stai calare pe mine intre aripi. Sau daca preferi sa iti pastrezi dimensiunea, vom zbura in paralel una langa cealata insa asta daca tu poti lumina calea. Esti zana si corpul tau ar trebui sa poata lumina seara pe intuneric. Unele zane o fac nu stiu daca toate.

-Nu imi place sa imi schimb dimensiunile si nici nu emit lumina, ca doar nu sunt licurici.
Dar cristalul va fi de ajuns si scot un cristal albastru care se activa, incepand sa lumineze ca un far.

-Bine atunci. Spun eu si zbor in continuare.

-Drumul nu se mai termina? Deja incepusem sa obosesc, apoi detectez ceva.
Yume, cred ca vad o casa parasita.
Si pe masura ce zburam, padurea devenea tot mai sinistra, iar copacii erau otraviti din cauza mlastinei ce inghitea fiecare petic de pamant.

-Ne apropiem. A ai vazut deja casa? Apropo fii atenta pe unde zbori. Din fericire doar cine poate zbura poate trece mai departe de aici. Noi avem noroc in privinta asta. Suntem deasupra nisipurilor miscatoare. Dar trebuie sa fii atenta sa nu faci ceva necugetat. Sa nu deranjezi fir de iarba, fruza sau ramurica de copac. Mlastina e vrajita de catre vrajitoarea ce locuieste in acea casa sinistra si infricosatoare. Nisipurile miscatoare pot lua forma unui monstru de nisip care ne poate ataca. Orice ai face, sa nu faci nici un zgomot si sa nu deranjezi nimic. Orice sunet mai puternic de o soapta poate trezi monstrul. Ii soptesc eu.

-O sa incerc. Oricum nu ma pot apropia de mlastima asta scarboasa. E otrava pura.

-Aici ai dreptate. Apropo am fost o data ziuaaici dar stii ce? Si ziua aici e intuneric ca noaptea. Sau ca pe timpul uneizile foarte innorate. Dar daca ar fi mai multa lumina pariez ca apa mlastinii nuar fi maro ca lamlastinile obisnuite ci gri sau neagra.

-Oricum ar fi, zi sau noapte, locul asta miroase a moarte si rau prevestitor.

-Cam asa este.

Zburam mai departe pana aud un raset strident, care imi zbarli parul de maini si ceafa.
-Asta e vrajitoarea, cu siguranta!
Desi o auzeam in continuare razand, nu o vedeam nicaieri.
-Deci, zise ea, ati venit pe la mine? De cand nu am mai avut broscute si incepu sa rada si mai tare.

-Nu te vom lasa sa ne transformi in broastele tale. Spun eu. Cu toate ca nu vedeam vrajitoarea ii spun zanei sa isi acopere urechile. Apoi incepsa cant cantecul meu. Nu stiam daca va avea efect sau nu asupra vrajitarei. Daca ar fi avut efect incurand ar fi fost cat un mormoloc.

Imi acopar urechile cat mai bine, dar vrajitoarea inca radea de mama focului.
apoi o figura verde, imbracata in negru, cu palarie tuguiata si ochii sclipind de rautate.
-Aha! V-am prins! si in momentul ala incepu sa arunce cu flacari si ma feresc la timp, inainte sa i-au foc.

Eu contnui sa cant privind-o apoi pe vrajitoare fix in ochi. In speranta ca cantecul meu va avea efect.

-Degeaba! rase vrajitoarea batjocoritor formand un scut.
Ceva ciudat se intampla, ca si cum timpul s-ar fi rupt, apoi imi duc o mana la frunte incercand sa ma linistesc. Cand vreau sa fac un pas, constat ca mergeam atat de incet de parca imi lua o ora. Ma micsorase! constat eu socata.

-Upsy! Scuze. Se pare ca vrajitoarea a facut un scut iar vraja mea a ricosat din scutul ei in tine. Imi pare atat de rau. Ii spun eu. Apoi ma asez langa ea si o indemn sa urce in spatele meu.

Am urcat pe spatele lui Yume si aceasta isi lua zborul.
Privind in urma, vrajitoarea se tinea scai de noi, apoi arunca o vraja micsorandu-ne si mai mult.
-V-am prins! si ne trezim blocate intr-un borcan.