Prin Padurea de Argint

Ma plimbam prin padurea de argint. Padurea era cam deasa insa si terenul destul de accidentat. Eu la marime normala nu o puteam strabatate la pas. Singurele fiinte care ar fi putut-o traversa cu bine erau pasarile, insectele zburatoare si Dragonii. Dragonii fiind fiinte destul de mari o puteau strabate fiindca la dimensiunea lor prapastiile li se pareau doar mici gropi adanci.
Ma micsorasem la dimensiunea unui fluture si traversam Padurea de Argint mergand catre Padurea de Aur.

Nu departe de locul in care se afla fata, ascunsa de cateva salcii plangatoare, pe malul unui iaz, silueta plapanda a fetei se buzura de jocul razelor de soare, murmurand usor, intr-o limba necunoscuta, versurile unui cantec vechi.

Auzind o voce feminina foarte incantatoare, dupa voce mi-am dat seama ca trebuia sa fie o zeita m-am indreptat intracolo si intr-un loc unde aveam destul spatiu mi-am reluat marimea naturala, facand cativa pasi spre salciile plangatoare de pe malul iazului.

Se intoarse brusc in directia din care auzise fosnetul usor al frunzelor si, imediat ce o zari pe fata, se ascunse in spatele ramurilor, oprindu-se din cantat.

-Hei, nu te teme, nu iti fac nici un rau. Mi-ar face doar placere sa vorbim.

Arunca in graba o privire scurta cerului, suspinand in momentul in care observa absenta lunii.Isi dadu seama ca nu ar fi trebuit sa isi faca aparitia ziua, cand era aproape lipsita de puteri, asa ca iesi din spatele salciei.

Observ ca este o zeita. Citisem in carti ca zeitele sunt de obicei foarte timide si daca vrei sa poti sta de vorba cu o zeita trebuie sa nu faci miscari bruste si sa vorbesti foarte incet ca sa nu le sperii. Ma apropii cu pazi lenti.
-Buna. Eu sunt Sanara, Imi pare bine sa te vad. Spun eu cu o voce aproape soptita.

Se opri la o oarecare distanta de zana, observand-o cu atentie si vorbind soptit.
-Incantata ... de cunostinta, murmura fata ascunzandu-si chipul cu un evantai din pene exotice.

-Arati divin. Spun eu in soapta, incercand sa ii fac un compliment. Luna deja rasarise si se zarea foarte putin printre crengile dese ale copacilor.

Rasufla usurata simtind prezenta lunii si renunta in cele din urma la evantai, bucurandu-se de lumina argintie imprastiata de stele.
-Iti multumesc mult pentru compliment, zambi slab zeita.Iar tu ?Esti o zana, nu ?

-Da, asa este. Sunt o zana. In ciuda credintei raspandite, noi zanele avem doar puterile specifice, insa nu ne impartim teritorii de genul: zana padurii, zana apelor, zana muntelui, etc. Suntem chiar mai multe zane pe acelasi teritoriu.

-Hey! Salut Sanara! Umm...buna Lorelei arati bine in lumina lunii. Spun eu zambind

-Salut, Misa! O noapte frumoasa, nu?

-Aha.....spun atingand cu varful degetelor apa limpede si stralucitoare. Si....voi ce faceti aici?

Le zaresc pe cele 3 fete si ma apropii de ele
-Buna ce faceti pe aici?

-Eu doar ma plimbam pe aici prin jur.

-Eu....ei bine.... cautam ceva de mancare dar de pare ca v'am gasit pe voi. Hey, Lorelei, e adevarat ca fiecare fiinta are cate o stea?

-Ups. Se pare ca Lorelei a disparut asa brusc cum a aparut.

-Unde crezi ca a plecat?

-Nu stiu unde. Insa o posibilitate ar fi sa se fi intors in Olimp.

- Acolo a si plecat. Spun eu zambindu- le cald iesind de dupa u pom/... stiti padurea zice ca vrea sa doarma... ce faceti la ora asta aici?

-Ma plimbam pur si simplu.

-La fel si eu

- inteleg... eu sunt Nuru, voi?

-Eu sunt Sanara.